Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele stari si simptome

  • Astazi este a doua fila din jurnal si continuam cu perioada in care schimbarile din corpul meu mi-au influentat activitatile zilnice. Au inceput la destul de mult timp dupa ce am aflat de tine, pitic, aveam deja 2 luni de cand stiam ca urmeaza sa te dezvolti si stiam ca aceasta perioada este foarte importanta in dezvoltarea ta. Cateodata aveam impresia ca nu fac suficient pentru tine si nu o sa ai tot ce e nevoie pentru a te dezvolta asa cum trebuie pentru ca nu puteam. Dimineata nu era asa de infioratoare pe cat era restul zilei. Cu cat se adunau orele cu atat imi era mai rau, consider ca am fost mai atipica decat restul gravidutelor pentru ca nu aveam "raul" de dimineata cu stari de voma, greturi. La mine era starea de lesin, lipsa de aer si durerile in piept care nu ma lasat sa mananc si astfel sa iti procur toti nutrientii necesari. De asemeni activitatile zilnice imi era aproape imposibil sa le fac, desi plecam de acasa la servici pentru ca dimineata incepea destul de ok. In momentele de atunci iti ziceam ca nu o sa mai ai fratiori sau surioare, dar acum uitandu-ma in urma am si uitat cum era, mai ales ca au durat doar vreo luna, o luna jumatate. Cu siguranta vei mai avea fratiori sau surioare.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am intrat pe ultima suta

    Uite ca am ajuns si pe ultima suta de metri. Am intrat in saptamana 37 fara probleme (unele mici cu mancarimi dupa tratament cu antibiotic pentru streptococul B, dar nu se pune). Am crezut ca daca ram...
  • In sfarsit din nou pe site

    In sfarsit dupa 3 zile in care nu a mers site-ul si nu m-am putut loga, acum merge si pot din nou sa scriu in jurnal. Aveam atat de multe sa iti spun, dar acum am mai uitat din ele. As putea incepe pr...
  • Primele daruri de la nasa

    Asta seara am mai comandat niste hainute pentru tine, bebe. De data asta am luat unele mai maricele, de vara. Sunt atat de frumoase, ca de abia astept sa ajunga sa le vad, dar mai e pana atunci, fiind...
  • Am primit gentuta

    Am primit gentuta ieri, iar astazi am reusit sa ne facem si pozuta cu ea si cu produsele pentru a vedea toate burticile ce pot castiga. Produsele din ea sper sa fie foarte utile cand va veni bebe. Mai...
  • Saptamana agitata

    Saptamana asta am fost foarte ocupati, mai ales ca am aflat ca e posibil sa vii mai devreme langa noi. A venit baiatul sa ia masuri pentru mobila pe care o mai avem de facut ca sa nu te primim printre...

Din aceeasi categorie...

  • Darul de a fi mama

    În ultimul timp mă gândesc tot mai des la cat de norocoasă sunt. Cat de mult mă iubește Dumnezeu, de mi-a dat ocazia să mai pot fi mama și pentru a doua oară. Sunt gânduri pe care le tot am în ultimul...
  • Raceala in sarcina

    Suntem la inceput de saptamana 26 si am niste simptome de raceala groaznice: imi curge nasul in unele momente incat abia fac fata cu servetelele, alteori e infundat ca beau apa cu portia incat sa simt...
  • Geanta bebelusului

    Draga jurnalule, a ajuns la noi, pentru a 2 oara (la 2 sarcini diferite, normal), gentuta bebelusului. Rucsac foarte practic și folositor, plus diferite produse pentru mine și pentru bebelușul din bur...
  • Cei dragi află de sarcină

    Am vrut să vă povestesc despre cum i-am anunțat pe cei dragi de sarcină numărul 2. Acum totul a fost diferit față de prima dată. În primul rând, după jumătate de an de încercări, Dumnezeu a decis să n...
  • Ce grea este așteptarea!

    Cat de greu este sa fi pe ultima sută de metrii și să nu știi ce îți rezervă următoarea zi sau următoarele ore. Deja stau cu gura pe soț să nu care cumva sa guste ceva cu alcool la masa sau daca merge...
  • Nopți nedormite și oboseală

    În ultimul timp am numai nopți albe. Să zicem ca dorm 2-3 ore, apoi mă trezesc, mă duc evident și la baie… si cel mai rău lucru este ca adorm foarte greu la loc. Spre exemplu azi noapte am stat 3 ore ...
  • Ador Parisul

    Coincidenta sau nu, Parisul denumit si orasul indragostitilor, noua ne-a adus bucurii enorme, cele doua sarcini. Sunt atat de fascinata incat daca vom dori al treilea copil, presimt ca tot la Paris se...
  • Oare când vine bebe?!

    A mai trecut ia o noapte fara nici o urmă de travaliu sau de bebe. Încă așteptăm. Doar că nerăbdarea mea își spune cuvântul. Tati a urmat cursul de puiericultura. De mâine își ia concediu să fie acasă...
  • Crampe și emoții în miez de noapte

    Aseară am experimentat câteva contracții neregulate dar dureroase. Nici nu am zis că se vor oprii. Ba chiar mă gândeam că voi naște ! Dar uite că nu a fost așa. Au fost doar că sa îmi de-a mie emoții ...
  • Aproape de nastere

    Maine împlinesc 35 saptamani, iar sambata, la 35s1z am programare la doctor, unde, cel mai probabil o sa aflu data nașterii. Când am fost internata in spital, mi s a spus, ca nasterea prob...