Astazi este ruga la noi in sat. Ruga este pentru cei din Banat o sarbatoare speciala, asemanatoare ca importanta-Craciunului si Pastelui, o sarbatoare a intregului sat, dar si hramul Bisericii. Toata lumea se imbraca in straie de sarbatoare, iar Primaria organizeaza un spectacol, unde danseaza ansambluri populare si diversi cantareti de muzica populara canta pentru a-i incanta pe cei prezenti, iar satenii danseaza.Ti-am povestit asta pentru ca la noi in Moldova nu exista asa ceva si cand am venit in Timisoara nu stiam ce semnifica, ne-a luat un timp pana ne-am obisnuit cu obiceiurile si traditiile banatenilor.
Am fost si noi, deci si tu, sa vedem care-i atmosfera. Am fost la o prietena de-a mamei tale, am facut un gratar si dupa ce am mancat am mers in centrul comunei, unde se tinea ruga. Le-am cumparat surorilor tale cate ceva la fiecare (tu vei primi la anul, cand vei avea aproape un an). Diana s-a dat pe un tobogan gonflabil, cu Mickey Mouse, dar pe surorile cele mici nu le-am lasat pentru ca se puteau rani.
Din pacate, trebuie sa-ti spun ca nu prea m-am distrat, nefiind taticul tau cu noi. Stiu ca daca era el, facea atmosfera si dansa si ne simteam mai bine, dar asta e...Anul viitor, cand vei fi si tu cu noi, va fi de doua ori mai frumos! Iar surorile tale cele mici ne-au adormit in brate si noi i-am privit pe ceilalti cum danseaza.
Te pup, bebe mic si frumos!
Comentarii