-
Dupa niste saptamani in care am fost initial socata de faptul ca nu imi venea sa cred ca in pantecelul meu exista o viata, pana la teama de a nu pierde minunea pe care o traiesc, am ajuns din nou la medic. De data aceasta am mers la un alt medic (caruia ii multumesc din suflet pt tor suportul oferit pana acum) la consultatie. Intr-adevar aveam un hematom de aprox 1.5 cm, insa lucrul care m-a facut sa uit de tot ce ma inconjoara, care m-a facut sa simt ca sufletul mi se desprinde de trup de fericire, a fost sunetul batailor de inima.
Priveam monitorul si imi curgeau lacrimi. Am simtit in momentul acela ca pentru cateva zeci de secunde, timpul se opreste in loc. Vedeam mogaldeata aceea mica, auzeam bataile de inimioara si nu imi venea sa cred! Am simtit in momentul acela ca orice, dar orice obstacol va mai sta in cale, vom lupta impreuna. Atunci a fost momentul in care am realizat intr adevar ca sunt mamica.
Comentarii