Bloguri

Jurnal de sarcina

Săpt 30

  • Săptămâna 30 de sarcină, timpul zboară foarte repede și aproape că nu îmi dau seama când a trecut. Burtica nu crește, mă așteptam la asta de la experiența cu prima sarcina dusa la capăt. Făcând multe activități cu Gabriel care acum are 1an și 2luni obosesc mult mai repede, de multe ori, la sfârșitul zilei mă simt foarte epuizată dar știu că e doar o perioadă scurtă în care vom mai fi doar noi doi și astfel prefer sa ii acord toată atenția din lume. Bebe Azaleea mișcă neîncetat, pare a fi foarte, foarte energică. Ușor, ușor trebuie sa începem și pregătirile pentru camera însă acum am inceput abia cu decorarea pereților prin lipirea de stickere, activitate la care am fost ajutați și de către Gabriel. Săptămânile urmează sa montam pătuțul și să pregătim cele necesare.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Nașterea la Gynia

    Pentru cea de a 2a sarcina am ales sa nasc tot la privat, mai exact la Gynia din Cluj-Napoca în urma experientei foarte plăcute pe care am avut-o cu prima sarcină. Nașterea a decurs și de data a...
  • Ultimul control

    Este ciudat cum viața ne joaca feste. In 19 martie aveam ultimul control înainte de nașterea Azaleei care era programată în 27martie la ora 18. Marți am fost la ultimul control unde mi-a ș...
  • Aproape de naștere

    Săptămâna 38 de sarcină. Ieri am fost la control, ultimul control cu bebe Azaleea care are aproximativ 3kg și 51cm și este foarte bine. Sunt programată la cezariană peste fix o săptămână, ...
  • Programare naștere

    05/03/2024, 35+6z de sarcină. Am fost la control, bebe Azaleea este bine, deja are aproximativ 2700g. In urma controlului i-am văzut și fața, din ecografie toată lumea îmi spune că seamănă cu mi...
  • Săpt 33/34

    Săptămâna 33/34 de sarcină. Ieri, 16.02.2024 am fost la control, abia așteptam deoarece îmi era foarte dor de Azaleea. Totul este binișor, a luat bine în greutate și are 2134g și 48c...

Din aceeasi categorie...

  • ❤️puiul mamei

    30 de săptămâni…timpul trece puiule tu crești și mai avem putin până la mare întâlnire.💙mami e puțin epuizată frățiorul tau mai mic e un botogas,mă gândesc ca odata cu venirea ta pe lume cand vei mai...
  • Dureri

    Azi eram acasa cu printesa si ne jucam carti, pa un moment dat am vrut sa ma ridic si dintr-o data m-a înțepat in partea dreapta sub burta. Durerea a fost atat de intensa incat am inceput sa plang ins...
  • 30 de săptămâni

    Azi, am făcut 30 de săptămâni. Nu imi vine sa cred cat de puțin timp a mai rămas pana ne vom cunoaște fetița. Timpul a trecut foarte rapid, parca ieri aflam de sarcină🥺. Emoțiile au început să apară❤...
  • Săptămâna 30

    Bebele meu este foarte activ, simt cum se joacă în burtică și deja am 30 de săptămâni. Nu mai este mult până îl voi vedea!
  • Urmează să scumparam lucrusoare

    Dacă la început mi se părea ca timpul trece greu acum mi se pare ca zboară foarte repede. Am ajuns în săptămâna 30 și 2 zile și deși mă gândeam să mai amân cumpăratul de cărucior, pătuț și comodă cu î...
  • Geanta bebelușului

    Hey, mamici! Am si eu o întrebare legata de geanta bebelușului. Dupa cât timp ați primit raspuns in legătura cu gentuța? ❤️☺️
  • Saptamana 30

    De abia am asteptat sa schimbam prefixul. Saptamana 30 a venit si sunt foarte fericita ca am ajuns pana in acest punct. Sarcina decurge bine, nu am dureri si avand in vedere sa vremea s-a mai linist...
  • Cu bebe la control

    In pragul saptamanii 30 am avut programat controlul periodic. De abia asteptam sa il vad pe bebe. Fiecare control vine cu multa nerabdare pentru a-l revedea. Doamna Dr. ne-a spus ca bebe creste frum...
  • Oboseala în trimestrul 3

    În ultimele 2 zile mă simt din ce în ce mai obosită… ieri nu am simțit să fac nimic, nici măcar să mănânc… mă simt leneșă pur și simplu.. voi cum vă simțiți ?
  • Cu burtica la botez

    Ieri am fost la un eveniment și pot spune ca bebelina a fost foarte cuminte și nu mi-a pus probleme. Am putut să dansez, să mă mișc, să mă bucur de eveniment fără dureri sau probleme. Într-adevăr atun...