Pierderea unei sarcini, fie ea și la 11 săptămâni tot afectează destul de tare. Eu trăiesc după principiul ca fiecare lucru care se întâmplă e cu un scop, iar prima sarcina pierduta a avut scopul de a ma pregăti si întări psihic pentru tot ce va urma în viitor. Sigur ca aici apar și multe întrebări și frustrare totodată, de ce cea care nu își dorește sa rămână însărcinată rămâne din prima, de ce cineva care își dorește un copil se chinuie poate ani la rand și poate chiar și cu tratamente, de ce toate astea se întâmplă asa cum se întâmplă și nu asa cum ar trebui. La 1 an de la pierderea primei sarcini încă ma simt ciudat, încă am momente în care îmi imaginez ca acum ar fi trebuit sa îl strâng deja în brate, deja ar fi trebuit sa avem câteva luni petrecute împreună. Uneori doare mai puțin sa te obișnuiești cu gândul, decât sa te amăgești în continuare.
Comentarii