Bloguri

Jurnal de sarcina

Am aflat sexul copilului

  • I-am propus soțului meu sa aflam sexul copilului abia atunci când voi naște, a fost și nu prea de acord cu propunerea mea. Totul bine și frumos, burtica începea puțin puțin sa devina vizibila, spun puțin pentru ca și în prezent la 33saptamani se vede puțin spre deloc, mai vizibil este doar ca am luat câteva kg. Într-o seara am avut câteva mici scurgeri vaginale cu sânge ceea ce ne-a alertat și ne-a făcut sa mergem cât mai repede spre urgente. Ajunși acolo, doamna doctor ne ia rapid și îl cheamă și pe soțul înăuntru ceea ce m-a bucurat deoarece avea și el ocazia de a-i auzi încă o data inima și de a-l vedea, pentru ca în sinea mea eram sigura ca totul va fi bine. Doamna doctor începe sa ma controleze și sa ne asigure ca totul este bine, am uitat sa ii menționez faptul ca nu doresc sa aflu sexul copilului dar dansa a fost mai rapida și ne-a anunțat ca băiețelul nostru este în regula și ca se dezvolta normal, astfel am aflat ca vom avea un băiețel. Astfel am aflat odată cu soțul meu ce sex are copilul pe care îl așteptăm cu atâta nerăbdare. Nu a fost cu supărare faptul ca am aflat sexul înainte de venirea lui pe lume, a fost și este chiar o bucurie sa spun asa, pentru ca astfel atunci când ne facem planurile vorbim despre el ca fiind băiețel și nu posibil băiețel sau fetiță. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Nașterea la Gynia

    Pentru cea de a 2a sarcina am ales sa nasc tot la privat, mai exact la Gynia din Cluj-Napoca în urma experientei foarte plăcute pe care am avut-o cu prima sarcină. Nașterea a decurs și de data a...
  • Ultimul control

    Este ciudat cum viața ne joaca feste. In 19 martie aveam ultimul control înainte de nașterea Azaleei care era programată în 27martie la ora 18. Marți am fost la ultimul control unde mi-a ș...
  • Aproape de naștere

    Săptămâna 38 de sarcină. Ieri am fost la control, ultimul control cu bebe Azaleea care are aproximativ 3kg și 51cm și este foarte bine. Sunt programată la cezariană peste fix o săptămână, ...
  • Programare naștere

    05/03/2024, 35+6z de sarcină. Am fost la control, bebe Azaleea este bine, deja are aproximativ 2700g. In urma controlului i-am văzut și fața, din ecografie toată lumea îmi spune că seamănă cu mi...
  • Săpt 33/34

    Săptămâna 33/34 de sarcină. Ieri, 16.02.2024 am fost la control, abia așteptam deoarece îmi era foarte dor de Azaleea. Totul este binișor, a luat bine în greutate și are 2134g și 48c...

Din aceeasi categorie...

  • Am aflat sexul bebelusului

    Buna, dragele mele! In sfarsit, dupa atata asteptare, a venit momentul sa aflam genul celui de-al 4-lea bebe, va dati seama ca dupa 3 baieti ne dorim enorm o fetita. Am atatea lucruri primite de feti...
  • Numele potrivit 💙

    Puiul nostru am aflat ca vei fii baietel inca de la12sapt dar nu stiiam 100% apoi la morfologia de 24 de saptamani am aflat ca esti baietel 💙🩵sunt mamica de fetita si de doi baietei 💙ce poate fii mai...
  • Oare ce va fi?!

    Eram foarte nerăbdătoare să aflu sexul bebelușului. Eu mi-am spus mereu ca primul meu copil mi-as dori sa fie băiețel pentru ca mai târziu să am și o fată și să aibă grijă de ea. Dar Dumnezeu mi-a dăr...
  • Am aflat sexul bebelusului

    Buna ziua, Mamici! Am plecat in Grecia in vacanta cu masina si un copil de 1 an si 9 luni:) Am avut ceva emotii deoarece eu fiind si insarcinata am incercat pe cat posibil sa il invat sa stea numai ...
  • Baietel sau fetita?

    Despre copiii 2 A treia vizita la doctor a fost o surpriza maxima. Eu credeam si spuneam tuturor ca vom avea inca o fetita. Planul era altul…doamna doctor mi-a spus ca este un baietel sanatos, momen...
  • Mesaj pentru fiica mea, cea de-a treia mea printesa.

    Draga mamei, esti o minune in viata noastra. Mami, tati si cele doua surioare ale tale mai mari, te asteptam cu nerabdare sa ne umpli de bucurie. Iubirea mea mică, asta este prima scrisoare pe care ț...
  • Am aflat sexul copilului

    La morfologia de trimestru 1 pe lângă ca am avut plăcuta surpriza ca hematomul sa nu se mai vadă am aflat și ce sex avea bebe. Deși am simțit de la început ca e băiat și am spus tuturor celor din jur ...
  • Sexul bebelusului- Mituri din batrani- cum a reactionat tatal?

    Bună ziua, mamici! Astăzi vreau sa va povestesc puțin despre "semnele" care pot arata sexul copilului și anume: grețurile.matinale, petele pe.piele, pofta de dulce/Sărat. La un simplu search pe.googl...
  • Aflarea sexului

    Azi vreau sa va povestesc cum am aflat sexul lui bebe. M-am programat pentru prima morfologie, stiam ca este posibil sa aflu sexul lui bebe. Ajunsa acolo, dr mi-a confirmat ca totul este in regula, be...
  • Am aflat sexul copilului

    După ce v-am povestit de acel dublu test cu risc crescut de down și recomandarea de testare ADN a venit și ziua testului. Acesta nu se face oricând, are doar 3 din 7 zile în care se recoltează. La or...