Bloguri

Jurnal de sarcina

Când i-am auzit pentru prima oară bătăile inimii

  • Imediat ce testul meu de sarcina a indicat rezultatul Pozitiv, mi-am și anunțat medicul care, spre dezamăgirea mea, m-a chemat la control peste 2-3 săptămâni. Era evident, din moment ce era doar a treia zi de întârziere a CM :)). Bineînțeles, că nu am mai avut răbdare și m-am programat peste o săptămână care s-a dovedit a fi cam degeaba, pentru că aveam doar 5 săptămâni și 3 zile de sarcina și încă nu i se puteau auzi bătăile. Între timp am făcut și analiza de sânge Bhcg, care arata sarcina in evoluție, valori mari, inclusiv dublarea la 48 h. Însă, ceea ce am dorit să aflu pe moment în timpul primului control, am aflat. Sarcina se vedea la ecograf, era poziționată unde trebuie și asta era tot ce voiam să aflu în acel moment. Aveam confirmarea sarcinii, era sarcina intrauterina, mai trebuia doar să îi auzim bătăile. Am fost chemata peste o săptămână la un alt control, evident, ca sa îi auzim și inimioara. Sunetul acela de câteva secunde, a fost cel mai frumos sunet pe care l-am auzit până în acel moment. Atunci am avut cu certitudine confirmarea că totul e ok, că decurge bine și că e începutul unei minunate etape din viața noastră. Din cauza pandemiei, soțul nu a putut asista la ecografie, însă am reușit și filmez momentul care va fi păstrat că amintire pentru totdeauna. Imediat după consult, am mers să le dăm vestea cea mare și părinților noștri care au fost în culmea fericii la aflarea veștii.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...