-
Incet,incet se apropie momentul mult asteptat de toti membrii familiei.Deşi mai sunt doar 14 săptămâni până ce trebuie să vin pe lume mami şi tati s-au hotărât ce nume îmi vor pune. Oricum ar fi ştiu că îmi vor alege un nume frumos de care să fiu mândra mai târziu. În această săptămână mami a fost tare cuminţică, a stat mai mult timp în pat pentru ca o doare burtica si coloana din cauza faptului ca eu am inceput sa mai cresc, a citit şi s-a mai documentat despre viata bebelusilor si a ajutat-o pe sora mea la teme. Desigur că s-a mai informat şi despre modul în care trebuie bebelusii trataţi cât mai bine. Eu în schimb am fost extrem de activa şi am dat într-una din picioruşe şi mi-am împins căpuşorul prin burtica mamei spre amuzamentul celor mari care au avut astfel motive de râs.Imi place sa stau cuminte doar cand cineva pune mana pe burtica si vrea sa ma simta 😁
Comentarii