Bloguri

Jurnal de sarcina

Bebe pe drum

  • Să povestesc și despre bebe puțin. E amuzantă asta mică, stă într-o parte, îmi stă burta strămb. Mai ales seara, dar se vede și în timpul zilei. Nu știu cum stă, dar mă tot lovește pe partea dreaptă în coaste, și tot pe partea dreaptă îmi stă burta mai sus, decât partea stângă. Mă cam deranjează burta jos, acolo unde se termină chiloții, oare e ceva grav? Nu e durere foarte mare, sper să nu die nimic. Cred că am ales numele pentru micuță, nu știu încă sigur, poate mă mai răzgândesc până atunci. Nu se știe. Am început să pregătesc bagajul pentru maternitate. Mi-ar plăcea ca bebele să nu folosească produse cât mai "curate", adică nu un produs de exemplu cremă cu multe ingrediente, și așa mai departe. Sper să găsesc uleiuri/unturi potrive bebelușilor. Mai trebuie să fac ultimele cumpărături, am luat deja scutece, niște creme am deja, pentru funduleț. Mă gândeam să nu cumpăr încă suzete, biberoane, o să le iau dacă chiar e necesar. Am tot citit că nu este indicat să folosească suzetă, dacă este alăptat. Nu știu. Fiecare cu părerea lui. Vreau să încerc fără, dacă funcționează bine, dacă nu, ne facem stoc.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ultimele zile

    Am mai fost la penultimul control cu bebele în burta. Bebe stă cu capul în jos, așteaptă venirea pe lume. Ne-au administrat no spa iar, să nu cumva să avem contracții. Dar am plecat acasă. Nu regret c...
  • Așteptarea bebelinei

    Pe la săptămâna 36/37/38 m-am confruntat cu picioarele umflate. Umflate atât de tare, încât numai șlapi și papuci de casă puteam să încalț. Între timp s-a dezumflat, nu am mai stat toată ziua în picio...
  • Bebe a coborât

    Avem acum deja 37 de săptămâni. Am impresia că bebe a mai coborât puțin. Oare cât mai are de coborât? Și cum simt când vine momentul? Toate aceste lucruri sunt noi pentru mine, dar chiar dacă aș fi la...
  • Bebe săptămâna 36/37

    Am uitat să scriu despre bebe. Bebe are 2700 g, oare este în regulă pentru săptămâna 36/37? O să mai crească până la 40 de săptămâni? Google scrie că bebele se naște între 3-3,5 kg. Dar se poate să fi...
  • Sarcină 36 de săptămâni

    Am fost la control, la 36 de săptămâni. Am ales să merg la ambulatoriu în Brașov, pentru că începeam să simt că nu mai rezonăm cu doctorița ginecolog. Foarte de treabă a fost tot personalul pe acolo, ...

Din aceeasi categorie...

  • Săptămâna 20 de sarcină

    Săptămâna 20 de sarcină vine cu nopți nedormite, arsuri pe piept și muuuulta oboseală. Diferență mare de la prima sarcină și acum, mă simt mai obosită și fără puteri. Dar e bine totuși, se putea să fi...
  • 18s

    am ajuns la 18s, primul eco după cerclaj si 10 zile după inciziile la solduri. Mi se recoltează analize pentru secretii, mi se măsoară colul, 2,4🙏🙏. Bebe e bine, creste, are deja 260 gr. Mânuțel...
  • Sarcina

    Cea mai plăcută surpriză a fost când colegele au organizat baby shower. Cred că a fost cea mai memorabil cadou către l am primit. Le ador !
  • Sarcina

    Cea mai plăcută surpriză a fost când colegele au organizat baby shower. Cred că a fost cea mai memorabil cadou către l am primit. Le ador !
  • Din nou la chirurgie

    sarcina asta merge din hop in hop, din pacate. După internareala chirurgie de la 4s, cu inciziile pe burta, după internarea de la 14s pentru cerclaj, urmează o noua internare la chirurgie. Cat am stat...
  • Cerclaj

    Am ajuns la ecografia de 10s, după mai multe vizite la urgenta, cu dureri de burta primesc diagnosticul de col scurt, de doar 2,5. Domnul dr considera ca e nevoie de cerclaj, dar nu ma programează dec...
  • Internare chirurgie

    Abia am aflat de cateva zile ca sunt însărcinată. Din ziua de dupa transfer, am început tratament și cu progesteron injectabil. Am decis, împreună cu asistenta care mi le a facut, sa le facem subcutan...
  • Internare chirurgie

    Abia am aflat de cateva zile ca sunt însărcinată. Din ziua de dupa transfer, am început tratament și cu progesteron injectabil. Am decis, împreună cu asistenta care mi le a facut, sa le facem subcutan...
  • Sarcina nr 5

    Bună jurnalule și mămici care ma citesc. Sunt însărcinată, din nou. Vine bebe nr 5., cum la ultima sarcina am facut fiv si am obtinut 2 embrioni, a venit rândul sa mi iau acasa si cel de al doilea îng...
  • Vise in sarcina

    Ca gravidă, trezirea dintr-o noapte plină de vise neplăcute poate fi copleșitoare. M-am simțit neliniștită și tulburată, cu o senzație de disconfort emoțional profund. Aceste vise m-au făcut să mă sim...