-
Se spune ca viata iti da exact cat poti sa duci, dar daca tu poti sa duci mult prea mult?
Tot aud in jurul meu, proaspete mamici care cedeaza din cauza durerilor urmate de nasterea prin cezariana. Nu zic ca eu nu am avut dureri, am avut si inca groaznice, dar le-am suportat, iar in momentul in care imi tineam puiul in brate inima acumula toata iubirea posibila, iar corpul se umplea cu super-putere cum imi place sa spun. Dar totusi, eu nu am realizat durerile ce ma fulgerau? Stiu ca erau, simteam uneori ca mintea vrea dar corpul nu reactioneaza de durere, dar il trageam cu forta. Dar totusi, problema clar e la mine, de nu pot sa inteleg de ce alte mamici nu isi gasesc super-puterile, nu?
Cu toate ca am avut o experienta extrem de urata, in ceea ce priveste medicii, asistentele, spitalizarea in sine, dar tot imi amintesc cu drag si dor, de momentul nasterii, de prima data cand am tinut-o in brate pe bebelina, de efortul pe care il faceam sa urc un etaj si sa traversez un spital intreg sa ajung la ea la fiecare 2 ore, durerile alaptarii asociate cu placerea si linistea fetitei cand simtea sanul.
Majoritatea mamicilor dupa nastere spun ca nu isi mai doresc inca un copil, eu imi doream inca din a doua zi, fiindca este prea frumos. Nu am lasat sa umbreasca un moment atat de minunat, durerile, suferinta si ceilalti oameni. Este genial sa iti intalnesti copilul, este cel mai frumos, pur si coplesitor sentiment de iubire!
Comentarii