"Sarcina toxica este cea care cauzeaza simptome precum greata severa, varsaturile ori scaderea in greutate. In formele sale severe, aceasta afectiune impiedica organismul femeii insarcinate sa retina apa si alimentele, fiind astfel nevoie de perfuzii pentru hidratarea si hranirea viitoarei mamici." Sursa: doc.ro
Probabil majoritatea oamenilor cand primesc bine, o perioada de timp, se bucura de starea de bine, binele apare pe toate planurile, iar cand primesc rau, primesc si gata. La noi, insa, nu e asa. Orice lucru bun pentru noi vine la pachet cu ceva mai putin bun si de cele mai multe ori cu o lectie ce trebuie invatata.
Saptamana 5 de sarcina, am anuntat medicul, am facut programare pentru primul control ce urma sa fie peste 3 saptamani, intre timp am primit un mic tratament sa ne asiguram ca lucrurile merg cum ar trebui sa mearga si am crezut ca vom zbura pe nori pufosi si roz. De la o zi la alta au inceput greturile, starile de rau, varsaturile, stari de ameteala. In maxim 5 zile starea mea s-a agravat atat de mult incat din 5 zile lucratoare eu mai ajungeam la locul de munca doar 2 zile si nici alea intregi. De la simpla lamaie in apa, la lamaia intreaga mancata dintr-o bucata, pana la un tratament din partea medicului, tratament ce continea un medicament ce imi dadea si ma multe stari depresive, starea mea era tot mai rea. In decurs de cateva saptamani am slabit 9 kg, hainele mici imi erau mari, o bucatica de paine imi era arhisuficienta ore in sir, bucataria era cel mai mare dusman al meu, iar baia, mai exact vasul de toaleta, prietenul meu cel mai bun. Am ajuns la stadiul de perfuzii pentru a mai rezista inca o saptamana pana la primul control, care a fost unul cu vesti bune, sarcina era in parametrii normali.
Dupa acele zile de perfuzii, in conditiile carantinei, mergeam singura la clinica conducand in starea aceea si simtindu-ma atat de slabita, m-am ambitionat, m-am intarit mental, am realizat ca bebele meu merita toata puterea mea sa reusesc sa trec de aceste momente si sa rezist chiar si pana in momentul nasterii, fara a pune in pericol viata mea, implicit viata din burtica mea.
Astfel, am inceput sa mananc fortat, ce suportam ca si miros, desi in maxim o ora aveam intalnire cu prietenul meu cel mai bun de la acea perioada- vasul de toaleta. Am reusit sa imi ajut sotul sa ne terminam apartamentul proaspat cumparat, sa il curatam, sa il mobilam, sa il aranjam si in final sa ne mutam. Toate lucrurile de la sol le-am facut, stergeam o bucata de plinta de la parchet 5 minute, ma intindeam langa alte 5 sa imi revin. Stateam pe cartoane, apoi scaune, apoi canapea, citeam instructiunile de asamblare, sortam suruburi, iar sotul facea treaba fizica.
Pana in saptamanile 16-17 starea mea nu a fost una buna, dar cu toate astea am reusit incet incet sa ma pun pe picioare si sa fac, impreuna cu eroul meu, sotul meu, cel care m-a hranit la pat, m-a carat de aici pana acolo, m-a intarit, lucruri de care nu stiam ca suntem capabili sa le realizam.
Starile de rau au mai continuat, chiar si in prezent am zile si zile, dar le indur altfel, poate m-am invatat cu ele sau poate am fost norocoasa.
Comentarii