Bloguri

Jurnal de sarcina

Când ai început să te gîndești că vrei acest copil?

  • Suntem împreună din anul 2014, 8 ani de relație și de aproximativ 5 ani ne gândim foarte serios la rolul de părinți, dar din păcate încercările noastre nu aveau o finalitate pozitivă.

    Am refuzat să mă mai gândesc și să acord atenție dorinței de a deveni mamă. Îmi era mult mai ușor să accept acestă realitate inhibându-mi gândurile. Având probleme medicale, și anume cu Prolactina, factor proncipal care inhibă ciclul mestrual, nu am fost deloc surprinsă și îngrijorată de faptul că în anuite perioade traseul normal al ciclului mestrual era absent, motiv pentru care gândul unei posibile sarcini era departe de mine și de soțul meu.

    Totul până într-o zi când m-am trezit cu instinctul și dorința de a-mi face un test de sarcină. În afară de gustul metalic pe care îl simțem de câteva zile și pentru care nu aveam nicio explicație plauzibilă, iar pentru starea de oboseală existentă găsisem vinovatul, și anume locul de muncă. Nu am avut simptomele generale foarte cunoscute care să ma indice spre o posibilă sarcină.

    Am ales să-mi ascult instinctul și am decis să ajuns lao farmacie de unde mi-am cumpărat două teste de sarcină. Am fost foarte emoționată când am realizat faptul că rezultatul obținute era pozitiv. Am început să plâng, dar trebuia să-mi adun toate gândurile pentru a ajunge la lucru. Cu gândul am fost foarte absentă în ziua respectivă, mi-am realizat sarcinile foarte mecanic, singura dorința puternică pe care o aveam era să ajung acasă și să vorbesc cu soțul meu. Nu vroiam să-i transmit o asemenea veste prin telefon. Pe amândoi ne-au cuprins foarte multe emoții și gânduril pozitive.

    În momentul de față mă aflu în săptămâna 36 de evoluție a sarcinii și știm că vom avea un băiețel pe care îl așteptăm cu mare drag în vieța noastră.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Am primit “Geanta bebelusului”!!! Am început sa scriu cu mare drag in cadrul jurnalului de sarcina și cu mare entuziasm am ridicat cadoul de la oficiul Postal. Geanta conține produse utile pentru be...
  • Bebele meu

    Am devenit mămica acum 11 zile și sunt foarte fericita! Băiețelul meu s-a născut cu 55 de cm și 3,730 kg…In fiecare zi descopăr ceva nou la copilul meu și in fiecare zi sunt recunoscătoare pt tot ce...
  • Săptămâna 40

    Am ajuns in săptămâna 40 de sarcina și se pare ca bebele nu se grăbește sa ajungă in brațele noastre…Sincer pot sa recunosc faptul ca nu mai am răbdare! Încerc sa-mi găsesc activități care sa-mi dist...
  • Cumpărături pt bebe

    După perioada lunga in care am tot sperat și așteptat ca o sa devin mămica m-am ocupat foarte multe de nepoții mei. Pana anul trecut aveam 2 nepoți in Cluj-Napoca (băiat 14 ani și fetita 6 ani). Anul ...
  • Schimbări minunate in viața de cuplu

    Termenul sarcinii este data de 19.06.2022. Ușor, ușor am ajuns sa număr zilele pana la naștere. Sunt foarte nerăbdătoare să pășesc în noua etapă a vieții mele. Toate traiectoriile din viața mea, fie...

Din aceeasi categorie...

  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...