Bloguri

Jurnal de sarcina

Prea mult și totuși prea puțin

  • Prea mult și totuși prea puțin... 

    Lunile au trecut pe rând și parcă nu am reușit să ne bucurăm așa cum ne-am fi dorit, de toată perioada aceasta. Ni se pare că am pierdut din vedere că deși la început părea că vor fi 9 luni lungi, acum când ne apropiem cu pași repezi spre final, parcă au fost mult prea scurte.  Bebelina mai are de stat "la dospit". Încă nu sa întors, dar mai are timp.

    Între timp ne ocupăm de pregătit cele necesare pentru ea. Urmează să dăm comandă de pătuț, ca să fie gata montat pentru când venim acasă împreună. 

    Deși nu va sta într-o cameră separat, transformăm ușor dormitorul nostru într-un spațiu potrivit pentru un bebeluș. Știu că tentația o să fie mare, de a o lua să doarmă în pat cu noi, dar o să încerc să o învăț în pătuțul ei. Sper să îmi și reușească.

    Următorul pas e să încep să pregătesc bagajul de maternitate, dar parcă emoțiile și toată situația de până acum, a sarcinii, nu îmi dă acea stare necesară, ca să prind curaj. Am citit multe liste cu cele necesare, dar încă nu mă simt pregătită să încep împachetatul.

    Toate la timpul lor.... Până atunci ne bucurăm de mișcările bebelinei și sperăm să fie totul bine până la marele eveniment. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Atât de puțin

    Ultimele săptămâni au fost un carusel de emoții. Am început printr-o vizită la urgențe, pentru că bebelina mi-a dat ceva emoții cu privire la cum este ea și la cum decurge sarcina. Sinceră să fiu, nu...
  • Săptămâna 35

    Nu știu cum se simt alte mămici la 35 de săptămâni, dar pe mine dacă m-ar întreba cineva aș spune cam așa: Sarcina e o perioadă specială pentru fiecare femeie. Nu toate sarcinile sunt la fel și nici t...
  • "Cu burtica la plimbare"

    Anul 2022 a început cu, zic eu, ultima plimbare pe distanță mare. Bebelina a ajuns la munte, cu mașina bineînțeles. A fost un drum frumos, dar extrem de obositor și de greu. Următoarea ieșire va fi ...
  • Aproape 33 ❤️

    Astăzi am fost la ultimul control, de pe anul acesta. Bebelina e bine și cântărește aproape 2 kg. Încă nu vrea să se întoarcă, dar mai are timp. Ne apropiem cu pași repezi spre mare...
  • Am primit Geanta Bebelușului

    Astăzi am primit frumosul cadou și anume Geanta Bebelușului. A fost o plăcere să scriu până acum și îmi va face la fel de mare plăcere să scriu în continuare. Bebelina trebuie să aib...

Din aceeasi categorie...

  • Au sosit și ultimele detalii

    Bună seara. Sunt asa de fericita. Au sosit și ultimele lucruri de care aveam nevoie. Ultimele zile au fost destul de obositoare dar trec și stările când mai punem ceva pe lista cu semnul de bifat. Nu ...
  • Cumpărături pentru bebe

    Am început pregătirile pentru bebe, am achiziționat patutul, tati deja l a montat, mama încă nu l a văzut in realitate, asa ca o sa îl vedem împreuna bebele meu frumos. Cărutul a veni si el , este foa...
  • Cumpărături pentru bebelina

    Bună ziua. Oare ce greutate va avea fetita la naștere!!!??? Asta ma întreb de fiecare data când încerc sa cumpăr câte ceva de îmbrăcat. Am tot jonglat cu masurile 50, 56,62 am încercat sa iau câte ce...
  • Alegerea unui cărucior

    Chiar dacă ar mai fi cam 2 luni bune pana sa apară bebelina, am început sa cautam și un cărucior. Am ținut cont și de părerea celor apropiați, și anume ca cea mai buna varianta ar fi scoică de început...
  • Lista bagaj maternitate

    Pentru ca am intrat deja în concediu, a sosit si ziua în care m-am gândit sa fac o lista pentru bebe și pentru mine. Lucruri care țin atât de maternitate cât și cele de care o sa am nevoie acasă. Prin...
  • Primele cumparaturi...

    Superstitioasa din fire, am tot  ezitat pana acum sa cumpar ceva pt bebelusa noastra, insa ieri tot am comandat pentru ea scutecele, avand in vedere diversele promotii, nu m-am putut abtine. Pri...
  • Ep 11: Lista de cumparaturi sau mania de a avea toate cele necesare

    Hey mamici si gravidute! Cum ati rezistat voi pe perioada sarcinii pentru a nu face prea multe cumparaturi pentru bebele care urmeaza sa vina? Credeam ca va fi imposibil, insa va voi povesti cum am r...
  • Cumparaturi pentru bebe

    Salutare. Foarte multe cumpărături nu am făcut pentru bebelina mea deoarece nu știu sigur ce greutate va avea , cât timp o sa stau în spital am timp sa fac cumpărături online cu hăinuțele necesare. ...
  • Craciunul cu bebelina în burtica

    Iubeam aceasta sărbătoare, dar nu cum am iubit o anul acesta,pentru ca a fost totul diferit știind ca în burtica e cel mai important omuleț din viețile noastre ! Si cum Crăciunul este despre familie ,...
  • Incepem cumparaturile pentru bebe

    Odata finalizata cu bine si morfologia de trimestrul 2, am inceput sa cumpar cate ceva pentru bebe. Am luat o caciula galbena cu catelusi si o bavetica. De la farmacie am inceput sa cumpar ser fizio...