Bloguri

Jurnal de sarcina

Minunea noastră este băiețel 💙

  • Daca la prima morfologie, cea de la 12 săptămâni bebelușul nu a avut o poziție adecvată pentru a ne da un mic indiciu privitor la sexul acestuia, la controlul de 16 săptămâni am avut un 70% fetița. Eram fericiți deoarece nu ne-am dorit anume fetiță sau băiețel, doar sa vină sănătos să ne lumineze viața și familia. Mergeam în magazine și admiram hăinuțe, dar parca ceva mă ținea sa nu cumpăr încă, incercam sa mi-o imaginez, dar nu reușeam . . . La controlul de 20 de săptămâni domnul doctor, vesel ca de obicei, îmi spune "Știți că este băiețel, da?", am fost șocată, dar cumva împăcată deoarece cumva în adâncul inimii știam acest lucru. Am plecat de la cabinet și am mers la o mănăstire draga noua, la care am mers pe tot parcursul sarcinii, și i-am mulțumit Sfântului Nectarie pentru faptul că bebe este sănătos și l-am rugat să îl ocroteasca in continuare sa vină sănătos pe lume. Întreaga familie a fost fericita la aflarea veștii că bebe este băiețel, dar noi părinții eram topiți efectiv de bucurie și dragoste căci cu fiecare nouă informație pe care o aflii parca minunea e tot mai aproape de a o strânge în brațe 💙


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta bebelușului

    Am primit Geanta bebelușului! Un cadou minunat, cu multe, multe produse foarte bune și necesare oricărui copilaș. Sebastian a investigat cu atenție fiecare produs și a fost tare incantat de gentuța ...
  • Importanța monitorizării sarcinii

    Monitorizarea sarcinii este un aspect tot mai des discutat în contextul social actual, asta și datorită faptului că încă există mame care merg la medic doar atunci când trebuie să nască riscând astfel...
  • Am ajuns acasă cu bebe

    Sosirea acasa este, de asemenea, un moment deosebit de special pentru proaspetii parinti si bebe. Noi am ajuns dupa un drum destul de lung de doua ore, pe o caldura foarte mare, dar bebe a fost cumint...
  • Am ales numele copilului

    Asa cum cred ca este predestinat de catre Dumnezeu ca un cuplu sa aduca pe lume baietel sau fetita, asa cred ca fiecare copil are un nume care ii este predestinat si care il ocroteste inca de la naste...
  • Bagajul pentru spital

    Între pregătirile pentru marea întâlnire cele mai importante sunt pregătirea bagajului de spital, pregătirea lucrurilor necesare bebelușului acasă și pregătirea camerei bebelușului. ...

Din aceeasi categorie...