-
La 20 de saptamani grijile sunt la ele acasa... Nu trece saptamana sa nu visez macar de 2 ori ca nu am cum sa ajung la spital sa nasc si nasc acasa.. :)suntem la jumatate de drum.. Orice zi si orice saptamana ce trece e tot mai aproape de realitate.. E greu sa dormi fara stres si din pacate am ramas cu o anxietate urata ce ma face sa ma alarmez din orice... Nu credeam ca psihic o sa raman asa de afectata tinand cont ca pierderea nu a fost urmata si de un chiuretaj... Durerea resimtita si neputinta de a-mi controla propriu organism a fost total peste logica mea... Acum nu reusesc sa adorm decat dupa ora 3 si atunci din cauza oboselii.. O sa trecem noi si peste asta usor usor...sotul meu nici nu isi imagineaza cat de mult ma ajuta psihic, iar in unele momente parca imi citeste gandurile si imi este alaturi sau imi spune unele lucruri ce ma linisteste enorm. Abia astept sa simt primele miscari si sa stiu ca e totul bine... Daca ar sti cat de dorit e si cu cata nerabdare o asteptam... Momentan aventura continua...
Comentarii