Bloguri

Amintiri de nepretuit

  • Buna tuturor! Vreau sa va impartasesc ce dorinta an avut eu inca dinainte de a veni pe lume bebelusul meu. Imi placea foarte mult sa pastrez vie amintirea primului an din viata lui si cum altfel decat prin fotografii si un jurnal in care am notat toate intamplarile memorabile ale acestuia. Asa ca, de cand eram in spital m-am apucat de pozat. Avem poze impreuna, poze singur, poze de la fiecare aniversare lunara a acestuia, poze amuzante etc. La un interval de timp, le-am printat si le-am asezat frumos in albume. Si inca mai am de adaugat. Abia am completat jumatate din ceea ce mi-am propus. Acum de fiecare data cand am putin timp liber, merg si rasfoiesc albumele si imi dau lacrimile cand vad minunea mea cat de frumos a evoluat. Iar jurnalul, ei bine, in afara de acesta virtual, in care voi continua sa scriu mereu, am si unul in care am notat toate evenimentele de memorat, cum ar fi cand am auzit primele batai ale inimioarei, cand am dat vestea familiei, cum am pregatit camera, cum a venit pe lume etc. Abia astept sa-l completez pe tot si sa-l asez langa albumele cu fotografii, iar peste ani sa i le daruiesc baietelului meu. Dragi mamici, nu ezitati, faceti multe fotografii si puneti pe hartie toate gandurile despre minunea voastra, deoarece timpul trece prea repede.

Comentarii

1 comentariu
  • Nic T.
    Nic T. Big like!
    26 octombrie 2020

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta bebelusului

    Buna tuturor! Sunt tare fericita pentru ca mi-a ajuns Geanta Bebelusului. Este super si in acelasi timp foarte utila. Are multe compartimente, incap multe lucruri in ea pentru ca, dupa cum stim toate,...
  • Amintiri de nepretuit

    Buna tuturor! Vreau sa va impartasesc ce dorinta an avut eu inca dinainte de a veni pe lume bebelusul meu. Imi placea foarte mult sa pastrez vie amintirea primului an din viata lui si cum altfel decat...
  • Bataile inimii bebelusului

    Sunt mamica de 3 luni de zile insa imi este dor de perioada cand eram insarcinata! A trecut repede si extrem de usor mi-a fost. Doresc tuturor sa aibe o sarcina la fel de usoara. Imi este dor de aseme...
  • Mamica de 8 saptamani

    Astazi, 7 iunie baietelul meu a implinit 8 saptamani de cand a venit pe lume. De 8 saptamani toata atentia mea este destinata unui suflet mic si drag, o fiinta minunata care imi bucura fiecare zi si n...
  • A sosit bebe!

    Buna tuturor! Astazi, 12.04.2020 este o zi mare, pentru unii sarbatoarea Florilor iar pentru mine si familia mea, data aceasta semnifica venirea pe lume a minunii ce s-a cuibarit in pantecul meu 39 de...

Din aceeasi categorie...

  • Tudorica la magicele 9 lunițe

    Tudor are deja 9 luni, nici nu îmi dau seama când sau cum au trecut, mă uitam recent la pozele cu el nou născut și mi se pare așa micuț. Dormea mai mereu, era un bebeluș liniștit, iar acum are energ...
  • Vestea cea mare

    A venit și clipa mult așteptată. După aproximativ 1 an de încercări, minunea s-a produs într-un weekend minunat de toamnă. Din teama de a nu ieși negativ testul am avut rabdarea  să m...
  • Primul control

    Abia am așteptat primul control. Parcă am avut mai multe emoții decât la primul copil. Sunt mult mai atentă la tot ce se întâmplă cu a doua sarcină, deoarece sunt unele chestii care nu mi le mai amint...
  • Am mai primit o sansa

    Buna, mamici de minuni! Anul trecut bucuria mea s-a stins pe 08. august, s-a oprit din evolutie.. nu am mai postat pentru ca sufletul imi era sfasiat.. A urmat un avort medicamentos ce a fost de a dre...
  • Lasati mamele in pace

    Amuzanta intamplare care a avut loc duminica: Ziua de nastere a sotului, ne-am facut planuri sa iesim cu nasii, din "la multi ani" s-a transformat in "sunteti acasa ca vrem sa venim pe la voi", oribi...
  • MORFOLOGIE TRIM 2

    ASA ARATA Bebelusa noastra in trim 2 ---si ne a incantat Inimile.  La varsta de 43 de ani....este o emotie reala sa simti o VIATA desvoltandu-se inauntrul tau, ca femeie.     Res...
  • Cand un sfert de om raceste

    Prima interactiune cu medicamentele am avut-o acum vreo 2,3 saptamani cand Tudor avea mucisori si nu se opreau de ceva timp. Am fost la pediatru cu el, soc si groaza, fii-miu avea stafilococ, habar nu...
  • Bebelusul - Diverse: Hemangiom

    Ca părinte esti pus in fata unor provocari emoționale continue. Una din provocările actuale pentru noi este ca una din fete are pe corp hemangioame iar prezenta lor ne “irita” vizual teribil. Am intel...
  • Prima ecografie

    Când am făcut testul de sarcină au apărut instant 2 linii foarte accentuate ! Eram destul de speriată deoarece mai făcusem încă 2 teste la cele două sarcini și la nici unul nu au ieșit atât de accentu...
  • Alaptarea

    Sfârșitul lui februarie 2023,atunci am auzit pentru prima dată cel mai minunat plâns de bebeluș. Dar hai sa o luam de mai înainte. Înainte să nasc eram bun convinsa că voi alăpta,era contra laptelui...