Bloguri

Jurnal de sarcina

Bataile inimii si o incercare

  • Am sa va povestesc astazi o intamplare mai putin placuta din timpul sarcinii, dar peste care cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa trecem cu bine. La 8 saptamani de sarcina, intr-o dupa amiaza, cand ma jucam afara cu baietelul meu am sangerat. M-am speriat foarte tare si nici nu stiu cand am ajuns in casa si mi-am sunat medicul. In urmatoarea jumatate de ora eram la spital. La ecograf bebe era bine, i-am auzit pentru prima data inimioara. A fost un moment minunat, ce nu poate fi descris in cuvinte. Sa stii ca in interiorul tau bat simultan 2 inimi. Se vedea acolo pe ecran atat de frumoasa, atat de mica, dar stiam ca este puternica. Mi-au dat lacrimile de fericire... insa alaturi de el se vedea un hematom de 3 ori mai mare. In acel moment m-am cutremurat. Imi doream din tot sufletul sa duc sarcina la bun sfarsit. Am inceput sa plang si sa ma rog in gand. Medicul m-a mai linistit. Am primit tratament de mentinere a sarcinii si repaus la pat, urmand sa revin la ecograf dupa 3 saptamani. Asteptarea a fost foarte grea, mai ales ca baietelul meu nu intelegea de ce nu ne mai putem juca la fel de mult ca inainte, de ce nu il mai luam in brate. Venea adesea in pat langa mine, ma mangaia si imi dadea pupici. El a fost puterea mea si increderea in Dumnezeu ca totul va fi bine. Am avut noroc cu mama si sotul care m-au ajutat mult cu cel mic. Am incercat sa respect cu strictete cele spuse de medic. Ma ridicam din pat doar sa merg la baie si sa mananc. Timpul a trecut si am mers cu mari emotii la urmatoarea ecografie. Tremuram toata... Insa totul s-a schimbat cand medicul mi-a spus ca este bine. Hematomul disparuse, iar bebe era energic, dadea din manute si picioruse. Am inceput sa plang si i-am multumit lui Dumnezeu pentru aceasta binecuvantare. Am vrut sa povestesc aceasta intamplare pentru a le da curaj si altor mamici care poate trec printr-o experienta asemanatoare. Cu respectarea cu strictete a indicatiilor medicului si cu nadejdea in Dumnezeu, orice este posibil. Sarcina usoara, dragi mamici! Burtici fericite sa aveti!

Comentarii

2 comentarii
  • Rebecca Maria
    Rebecca Maria Mult? s?n?tate în continuare, ?i eu am p??it la exact la fel cu prima sarcina, am avut un hematom prin a 8 s?pt?mâna de sarcina, am sângerat ?i eu, ?i cu ajutorul domnului doctor ?i a lui Dumnezeu am sc?pat cu bine, doar ca eu am fost internata în spital ?i am lu...  mai mult
    21 iulie 2020 - 1 apreciaza asta
  • DeeaAndreea92
    DeeaAndreea92 Rebecca Maria, multumim mult de tot! Si eu am luat multe pastile si inca mai am de luat dar cu ajutorul lui Dumnezeu sper ca de acum va fi bine. Noi mai avem de asteptat. Abia avem 13 saptamani. In ianuarie voi naste. Sarcina si nastere usoara si multa sa...  mai mult
    21 iulie 2020

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Buna! Am primit geanta bebelusului. Am ramas foarte impresionata si mi-a placut tot ce am gasit. In primul rand imi place foarte mult geanta. Imi va fi utila ori de cate ori voi iesi la plimbare cu co...
  • Test de toleranta la glucoza

    Buna mamici! Astazi as vrea sa va povestesc despre experienta mea cand am fost sa fac testul de toleranta la glucoza. Acesta se face pentru a verifica daca mamica are sau nu diabet gestational (diabet...
  • Saptamana 23 de sarcina

    Iata ca timpul a trecut si de acum ne apropiem usor, usor de 24 de saptamani de sarcina..... E paradoxal cum pare ca timpul trece atat de repede si totusi mi se pare ca mai este atat de mult ti9mp pa...
  • Morfologia fetala de trimestrul al doilea

    Buna, dragi mamicute si viitoare mamici! Astazi as vrea sa va povestesc despre un aspect care mie mi se pare, daca nu cel mai important, printre cele mai importante investigatii din perioada sarcinii,...
  • Luna a patra de sarcina si diagnosticul de brida amniotica

    Buna, dragi mamicute si viitoare mamici. Stiu ca nu am mai scris de mult timp dar am avut parte de o perioada destul de stresanta de la ultima ecografie. Desi am plecat increzatoare spre cabinetul doc...

Din aceeasi categorie...