Bloguri

Jurnal de sarcina

De ce procedurile aplicate nou-nascutului la nastere sunt nenecesare si abuzive

  • De ceva timp mi-am facut planul meu minutios legat de momentul nasterii. Cum as vrea sa decurga, ce mi-as dori sa primesc din partea personalului medical, atat eu cat si bebe. Si mi-am dat seama cu disperere ca imi doresc mult mai mult SA NU PRIMESC anumite proceduri, tratamente, medicamente, ceea ce mi se pare trist si revoltator!

     

    Asa am ajuns, femeile, sa ne luptam cu personalul medical la nastere sa nu fim supuse unor interventii nu numai nenecesare, dar de multe ori si periculoase, atat pt noi cat si pt bebe? Am ajuns ca dupa ce nastem copilul sa ne luptam iar pentru drepturile lui pe care nu si le poate cere ca e prea mic?

     

    Sa veghem ca niste leoaice la usa cabinetelor pt ca copilul sa nu fie bombardat cu medicamente, picaturi, injectii, vaccinuri?? Sa nu fie indopat cu lapte praf in loc sa suga lapte matern de la noi? Sa fim lasate sa il alaptam pe bebe cand ii e foame, nu dupa un program fix si absurd ce se deruleaza odata la 3 ore??

     

    Unde e normalitatea, unde e naturalul pe care l-a lasat natura umana, de ce nu suntem lasate sa nastem asa cum simtim, de ce nu ne e dat copilul la piept dupa nastere si apoi lasat in pace langa noi sa se adapteze? Cine a gresit initial, mamele care au preferat sa doarma in loc sa se ocupe de copil (si sunt cu miile, personal am auzit multe marturii ale mamelor care citez "erau obosite si vroiau doar sa se odihneasca, de copil aveau timp mai incolo") sau personalul medical care a impus aceste standarde absurde doar pentru propriul lor confort?

     

    De ce nou-nascutilor li se fac o gramada de proceduri absolut nenecesare si periculoase pt sanatatea lor, imediat dupa nastere/expulzie? Cine se grabeste atat de se smulge copilul de la pieptul mamei si se cantareste, masoara, spala, dezinfecteaza, picatureste, inteapa, vaccineaza obligatoriu in prmele minute dupa nastere? De ce in tot acest timp se pune pe locul doi timpul lui cu mamica sa, reglarea temperaturii corporale, nevoia de atingere din partea mamei, nevoia de a-i simti mirosul, bataile inimii, nevoia de a se hrani cu laptele ei? Cand astea sunt cu adevarat importante pt sanatatea lui si pt psihicul mamei sale?

     

    Multe mame habar nu au inainte de a naste, despre procedurile ce se fac nou-nascutului in prima ora dupa expulzie. Habar nu au ca daca cordonul nu este taiat imediat dupa expulzie copillasul lor va primi o cantitatea pretioasa de sange oxigenat, plin de nutrienti, anticorpi, de la mama, sange care il va ajuta sa aiba un start mai bun in viata si care nu il va forta sa respire pulmonar atunci cand el inca poate nu e pregatit (caci asta e efectul taierii cordonului imediat dupa expulzie, sange bun care nu mai trece la copil de la mama si fortarea lui sa respire pulmonar).

     

    Habar nu au ca bebelusul lor va primi in prima ora sau in primele ore o injectie cu vitamina K, absolut nenecesara pt ei. Li se spune probabil apoi ca a fost in beneficiul copilului, dar oare cate intreaba exact ce inseamna acest beneficiu? Vitamina K se administreaza absolut profilactic, nicidecum ca ar exista o necesitate, pt prevenirea sindromului hemoragic. Dar ei habar nu au daca copilul chiar are lipsa de vitamina k, nu ii fac niciun test, se reped din start cu injectia de vitamina k la el. Identic este cu picurarea antibioticelor in ochisori, sa previna o infectare oculara. Dar nu verifica daca copilul are vreo infectie inainte de administrare. Ca si cum noi am lua, la inceputul anului, asa, preventiv, cate 2 pastile din medicamentele impotriva tuturor bolilor, ca "in caz ca" ne imbolnavim, sa avem acolo substanta in organism. Vi se pare logic?

     

    Pentru ce copilul este luat imediat dupa expulzie si spalat, sters, dezinfectat, samponat? Pentru ce i se indeparteaza de pe piele singurele substante pe care le cunoaste organismul sau, cele care il ajuta sa isi regleze temperatura corporala in prima ora de viata? Am intrebat de curiozitate cateva mame care au nascut si raspunsul lor m-a socat, pur si simplu ele nu vroiau sa vada pe copil acele secretii!! Deci am ajuns ca din vina repulsiei umane la vederea unor lichide/secretii precum kk, sange, meconiu, lichid amniotic, vernix sa privam copilul de un lucru vital pentru el. pana mai ieri ma indoiam ca exista vreo mamica care sa isi refuze copilul la piept pe motiv ca nu-i spalat si nu miroase a samponel, mi se parea absurd! Acum cu tristete nu mai sunt asa sigura...

     

    Sunt multe de spus. Despre proceduri, despre tratamente. Despre barbaritatea vaccinurilor in primele zile de viata ale bebelusului. dar mai incolo. Probabil acum imi voi mai atrage cateva injuraturi printre dinti de la mamicile care "nu aveau chef sa fie deranjate de copil dupa ce au nascut", am incheiat citatul...

     


Comentarii

1 comentariu
  • sebinana, Andreana, si auroramarcu apreciaza asta
  • sebinana
    sebinana Imi place inversunarea pe care o ai, modul de a expune unele lucruri. Dar stiu ca la nastere naturala iti lasa copilul langa tine, doar sa ai puterea sa il tii langa tine, nu il spala imediat sa aiba miros de sampon. Vaccinul nu e obligatoriu, e optiunea ...  mai mult
    28 februarie 2014

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Jurnal de burtica - 37 saptamani

    Perioada calendaristica: 11.06.2014 – 17.06.2014   Greutate totala/greutate luata pana acum: 64,5 kg/ 12 kg   Circumferinta abdomen: 102 cm Haine de gravida?  Saptamana asta ...
  • Jurnal de burtica - 36 saptamani

    Perioada calendaristica: 04.06.2014 – 10.06.2014   Greutate totala/greutate luata pana acum: 63,8 kg/ 11,3 kg   Circumferinta abdomen: 100 cm Haine de gravida?  Saptamana ace...
  • Jurnal de burtica - 35 saptamani

    Perioada calendaristica: 28.05.2014 – 03.06.2014   Greutate totala/greutate luata pana acum: 63,3 kg/ 10,8 kg   Circumferinta abdomen: 98 cm Haine de gravida?  Doar cateva ha...
  • Jurnal de burtica - 34 saptamani

    Perioada calendaristica: 21.05.2014 – 27.05.2014   Greutate totala/greutate luata pana acum: 62,8 kg/ 10,3 kg   Circumferinta abdomen: 96 cm Haine de gravida?  Cateva haine d...
  • Jurnal de burtica - 33 saptamani

    Perioada calendaristica: 14.05.2014 – 20.05.2014   Greutate totala/greutate luata pana acum: 62,3 kg/ 9,8 kg   Circumferinta abdomen: 94 cm Haine de gravida?  Toate hainele d...

Din aceeasi categorie...

  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...
  • Lipsa pofta de mancare

    In trimestrul 2 am observat ca nu mai am pofte, nici de limonada, nici de mancare ceva anume, dulciurile nu mai sunt prietenele mele, parca as putea sa traiesc cu aer…rar cand am o foame mai puternica...