Bloguri

Jurnal de sarcina

Familia afla despre bebe

  • Faptul că am rămas însărcinată extrem de repede m-a pus pe gânduri. Nu credeam ca mi se întâmplă chiar mie în condițiile în care medicii au zis ca o sa fie greu. Nu știam dacă e în regula sa anunț familia după prima ecografie sau sa aștept ca la 12 săptămâni sa fac toate testele și sa anunț atunci. Eram nerăbdătoare, evident, mai ales ca și părinții noștri își doreau la fel de mult sa facem un copil. Simțeam ca dacă o sa le zic ceva o sa se întâmple și tristețea o sa fie și mai mare, dar pe de alta parte ma gândeam ca dacă nu știu și ei îi privez de fericire. Eram tare nehotărâtă mai ales ca soțul îmi spunea sa fac ce simt așa că am simțit ca e momentul sa le spunem pe când aveam 8 săptămâni. Nu locuim în același oraș așa că în primele noastre zile libere am plecat la părinți. Am ales sa fac câte un tablou cu un mesaj special și anume "Doar cei mai minunați părinți primesc titlul de bunici!". Am luat cina împreună iar după ce am servit masa am ales sa le dam cadourile. Reacția nu o pot descrie, mesajul a fost citit de 10 ori pentru ca au crezut pentru început ca e o gluma, noi râdeam, plângeam, nici nu știu, iar apoi s-a lăsat cu muuuulte lacrimi de fericire! ❤️

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am aflat sexului bebelușului

    În momentul în care am primit confirmarea de la medicul ginecolog ca sunt însărcinată așteptam cu nerăbdare și clipa în care o sa îmi spună și sexul bebelușului. Soțul își dorea băiat, iar eu o fetiță...
  • Familia afla despre bebe

    Faptul că am rămas însărcinată extrem de repede m-a pus pe gânduri. Nu credeam ca mi se întâmplă chiar mie în condițiile în care medicii au zis ca o sa fie greu. Nu știam dacă e în regula sa anunț fam...
  • Tati afla vestea

    Am simțit că ceva ne lipsește în viața noastră în ianuarie 2021. Am hotărât ca e momentul sa facem un copil, însă "am plecat la drum" fără speranță. De ce spun fără speranță, pentru ca la toți medici ...

Din aceeasi categorie...

  • Bunici sustinatori

    Bunicii materni sunt cei care ne sustin cel mai mult in toate situatille, uneori am impresia ca nici nu m-am mutat de la ei atat de mult timp petrecem impreuna. Fetita pur si simplu ii adora, daca ei ...
  • Familia afla despre bebe

    Odată ce familia a aflat despre venirea lui bebe toți s-au mobilizat și se pregătesc intens de venirea lui Lușu. Duminica, am primit pachet de la mama soacra, ea nu este alături de noi fizic, fiind pl...
  • Am dat vestea cea mare familiei!

    Fiind o sarcina dorita și o minune de la Dumnezeu, îmi era și frica sa spun familiei pana nu simțeam ca totul o sa fie bine, mai ales având si hematomul lângă sacul gestational. La cea de-a treia eco...
  • Familia afla despre bebe

    De mult ma gândeam ca atunci când voi rămâne însărcinată îmi voi anunta familia într-un mare stil, petrecere, sau mici cadouri, bodiuri sau papucei sau mai știu eu ce metoda exista. M-am gândit la mu...
  • Cum au aflat bunicii despre bebe 2

    Am ales să le spunem bunicilor și mătușii despre bebe 2 în ziua de Crăciun. Noi am aflat pe 21 Decembrie despre sarcină și eram puțin sceptici dacă să dăm vestea atât de repede dar am cons...
  • Anunțarea rudelor

    Deoarece am aflat in luna decembrie ca sunt însărcinată, iar primul control l-am avut abia in data de 18, am decis împreună cu soțul meu sa anunțăm părinții si o parte din frați abia de Crăciun. Ușor ...
  • Cum am spus apropiaților marea veste

    Înainte să fac testul mi-am propus că dacă va ieși pozitiv o să fac un video cu fiecare reacție în parte. Zis și făcut. După ce am văzut că testul este pozitiv, am fost mai întâi la soțul meu și i ...
  • Sarcina

    Cum am anunțat soțul de sarcină . Poate sunt mai creativă sau mai "hodinită" cum îmi zice soțul 😁 într o dimineață ducâbdu-ma la munca am trecut pe la farmacie si am luat un test de sarcina, chiar da...
  • Parintii afla ca vor fi bunici

    Imi amintesc ca a fost atat de multa emotie atunci cand am aflat ca vom avea un copil incat abia am asteptat sa le dam vestea parintilor. nu am facut asta imediat dupa ce testul a fost pozitiv, ci am ...
  • Cum au aflat ai nostri de bebe

    Împreună cu soțul am hotărât sa le spunem alor noștri de bebe în vacanța de Crăciun. La ai lui a fost mai simplu deoarece am vrut să le spunem în timp ce serveam masa de Crăciun, dar n-am mai apucat p...