Incarcat in Familia afla despre bebe - #bebele
1.209 vizualizariBuna jurnalule, am revenit dupa cateva zile de intarziere in care m- am gandit la tot ce e mai important in aceasta frumoasa perioada a vietii, in care te asteptam pe tine bebita. M- am decis sa rememorez primele clipe in care am aflat ca sunt insarcinata.
Eram atat de emotionata si in acelasi timp mi- era teama sa nu fie doar o alarma falsa la aflarea vestii ca o sa te avem in curand, bebita. Ca sa fiu sigura m- am decis sa merg la doctor pentru ca aveam nevoie de certitudine, si chiar am dorit sa fac si un ecograf, la care nu se observa decat un mic punct negru despre care doctorul spunea ca esti tu bebilinule. In momentul acela a fost de ajuns acel micut punct pentru a- mi lua orice urma de nesiguranta.
Am cautat pe net tot felul de informatii: despre hrana unei gravide, schimbarile din corp, si ma interesa in principal felul in care evolueaza bebilinul meu de la o saptamana la alta. Simteam ca trece foarte greu timpul si nu se vede nici o shimbare. Dar n- a durat mult si deja ai inceput sa- ti faci prezenta bebita .În fiecare dimineata greturi, pe care si acum la 4 luni le mai am si de care sper sa scap cat mai repede, si deoarece nu esti orice bebilin, preferi ca mami sa manance mai mult fructe si doar mancaruri usoare ca altfel se schimba starea de bine.
Incet , incet m- am obisnuit cu ceea ce are nevoie bebita pentru a creste mare si sanatos si nu mai sunt probleme.
Cred ca un lucru important in timpul sarcinii este si credinta. Tot cautand pe net diverse informatii despre sarcina si copil am dat peste o gramada de boli pe care bebele le poate avea. Ma tot gandeam la lucrurile acelea si mi- am dat seama ca practic, n-am nici o putere si nu tin de noi asemenea lucruri. Tot ce fac mereu e sa ma rog si sa-mi pastrez gandurile pozitive si restul tine de Dumnezeu.
Promit sa scriu si maine in jurnal, despre primul ecograf al tau bebita
Comentarii