-
Luna mai... Frumos afară, vine vara, vine vacanta, iar tu îți faci planuri și scenarii cum sa le dai vestea cea mare părinților, vestea ca vor deveni bunici. Părinți mei sunt stabiliți la țară, frumos rău acolo, aer curat, animale și tot cei mai frumos doar acolo găsești. Au venit pan' la București pt ca li se făcuse dor, cei drept și mie.... Mamă aflase deja prima, fratele meu și tata nu știau nimic, ii invitam în curte, parca vad și acum acea imagine, mamă merge la bucătărie, fratele meu rămâne cu soțul, iar tata intra ultimul. "Cum ar fii dacă ai deveni bunic?" îl întreb eu. Se uita la mine, se uită la cer, apoi spune "cât mai este pana la canapea, nu ma mai țin picioarele" Il ajuta fratele și soțul sa se așeze, ii dam un pahar de apa, iar apoi el ne spune "sper a vorbești serios, da? Andrei nu prea are atât tupeu sa îmi dea o asa veste, dar tu știu ca ai, sper sa fie și adevărat". Nu am crezut ca se va bucura asa de tare încât sa ne spună ca nu îl mai țin picioarele și ca nu știe cât mai este pana la canapea. Acest film rămâne tipărit bine acolo în sufletul meu și nu îl voi uita niciodată!
Comentarii