-
Bună, fetelor! Având în vedere că în ultimul blog am prezentat lucrurile pe care le consider esențiale pentru un nou-născut, și astfel pe care le-am achiziționat, azi voi prezenta lista lucrurilor pe care le-am tot văzut puse la esențiale, însă în legătură cu care nu m-am decis dacă merită achiziționate sau nu. Așadar:
- clasica masă de înfășat - având în vedere că în primele 6 luni bebe va sta cu noi în cameră, nu mai aveam spațiu în camera deja amenajată pentru încă o piesă de mobilier, așa că am ales să încerc schimbarea lui bebe pe patul nostru, pe aleze.
- marsupiu sau port-bebe. În primele luni din viață aș prefera să plimb bebele într-un landou, sincer e o opinie strict personală, dar îmi este frică să nu poziționez greșit copilul în marsupiu chiar în primele 2 luni, când este foarte fragil, și când este indicat să stea în poziție orizontală, iar nu verticală.
- leagăn electric sau bouncer - asta din cauza multora păreri ale unor părinți care mi-au mărturisit că bebele lor nu a vrut să stea deloc în leagăn, nu le-a plăcut, ba mai mult, plângeau încă de la momentul lăsării lor în scăunel. Astfel, consider că ar fi utilă o încercare a leagănului cu bebele tău înainte de achiziționare.
- umidificator - asta pentru că voi naște în sezonul cald, iar aparatul este util în perioada iernii, însă cred că îl voi achiziționa atunci, la momentul potrivit, ca să nu ocupe de pe acum spațiu inutil.
Comentarii