Bloguri

Jurnal de sarcina

La jumatate de drum

  • Sunt cu sarcina la jumătate de drum. Burtica creste crește și bebe e foarte bine. Fetița abia își așteaptă frățiorul. De multe ori mă mângâie și pupă pe burtica zicând că îl iubește mult. Este greu tare sa o fac sa înțeleagă că mami nu mai poate sa o ridice des în brațe, deși ne dorim reciproc. Nimic nu mai este la fel, nu mai am aceeași energie să mă joc cu ea, sa facem activități împreună, până și somnul împreună incepe sa fie dificil pentru mine ... Dar și noi părinții, suntem și mai nerăbdători să ne întregim familia.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Întâlnirea cu cel mic

    Ultima sută de metri, se apropie nașterea Cu mari emoții și mii de căutări pe net, am reușit să fac bagajul pentru maternitate. Urmează internarea a2a zi. Totul este pus la punct, mai puțin stările ...
  • Am intrat in trimestrul 3

    Am intrat în ultimul trimestru. Împreună cu doctorul facem planul nașterii, va fi cezariana deoarece și prima naștere tot așa a fost. Încep emoțiile și sper din suflet sa am o naștere și recuperare la...
  • Camera bebelusului este gata

    Ne-am hotărât cum va arăta camera bebelușului, de fapt camera copiilor...și este în curând gata. Am descoperit că mă relaxează sa desenez/pictez și am ales sa le fac copiilor in camera multe personaje...
  • Am ales numele copilului

    De când am aflat că voi fi mămica, numele îmi dă mari dureri de cap. Ne-am hotărât de la bun început că Marian va fi al2lea nume și asta datorită faptului că sunt convinsa ca Maica Domnului a avut gri...
  • Alăptarea pe timpul sarcinii

    Alăptarea pe timpul sarcinii este un subiect tare controversat. Unii medici nu recomanda pentru că poate provoca contracții, dar eu eram deja în proces de înțărcare blândă, mai alăptăm doar la somn. F...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcinile nu sunt la fel !

    Am trecut de morfologia de trimestrul 2, am făcut analize și totul este în regulă. Totul decurge normal . Dar fiind a 2-a sarcină parcă e mult mai greu decât mă așteptam . Dacă la prima sarcină am a...
  • Hormonii de sarcina

    Deși la prima sarcina nu am avut probleme foarte mari cu hormonii (au fost doar pentru o perioada scurta) acum, la a doua sarcina am avut perioade destul de lungi în care m-am simțit anxioasă și nervo...
  • Am fost sa cerem nașii!

    Ne-am hotărât să ne cerem nașii! Așa că astăzi ne-am pornit la drum dis de dimineață! Am avut un drum destul de lung de efectuat dar ne-am bucurat la maxim de fiecare minut petrecut împreună în mașină...
  • Obsesile sarcinii

    Dragi mamici,  Cred ca fiecare dintre noi se confrunta cu diverse anxietati si stres constant pe perioada sarcinii. De cand am aflat ca sunt insarcinata mi-am facut in fiecare luna analize de sa...
  • Morfologie, bebeluș activ, jumătate de drum ♥️

    Am ajuns cu bine la jumătatea drumului,sunt recunoscătoarea că starea mea e din ce in ce mai bună,mă alimentez cu orice doresc și pot consuma cafea!🥰 Morfologia de trimestrul al doilea m-a liniștit și...
  • Honeymoon phase

      Auzisem o gramada de povesti referitoare la trimestrul al doilea si la cum se simte acesta. Totusi, mi-a fost greu sa cred ca voi trece prin acel ,,honeymoon phase” despre care celelalte...
  • La jumatate de drum

    Jumătatea drumului la noi a reprezentat-o morfologia de trimestrul al doilea, am avut un noroc mare toată sarcina, sau mai bine zis nu am avut noroc ci Dumnezeu ne-a fost aproape și ne-a ajutat. La n...
  • Morfologie Tr.2

    Morfologia fetală de Tr. 2 a micuței Evă Victoria. Mulțumim lui Dumnezeu totul este bine si valorile sunt normale. Va spun ca, in momentul vizualizării ei, pe monitor îmi curgeau lacrimile instant (...
  • Bagajul de maternitate

    Încetul cu încetul încep să fac geanta de maternitate. Da, știu cam ce ar trebui să cuprindă datorită experiențelor mămicilor ce au împărtășit online cam cum merge treaba și ce te va ajuta cu adevărat...
  • Al doilea trimestru

    Azi puțin despre trimestrul doi. Yey! mai sunt doar două luni pana ar trebui sa îl întâlnim pe micuțul nostru. Azi se implinesc 31 de săptămâni. Intram în săptămâna 32. Urmează și o vizita la medic în...