ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Saptamana 30 - #internare #placenta previa
437 vizualizariCum spuneam anterior, in saptamana 29 m-am internat la spital de stat, Cantacuzino in Bucuresti, pentru ca aveam sangerari datorita placentei previa.
Chiar daca sangerarea s-a oprit in aceeasi zi, am ramas pentru aproape o saptamana in spital, facand injectii cu dexa pentru maturarea plamanilor lui bebe si monitorizare. Am avut bagaj la mine cu de toate si imi mai trimitea sotul niste gustarele, cred ca doar de pijamale nu am avut nevoie, intrucat am primit de la spital si trebuia sa port camasa de acolo. Telefonul, castile si o carte despre sarcina m-au tinut ocupata majoritatea timpului. Stateam intr-o camera de 3 persoane, in prima zi am fost singura si apoi am tot schimbat colege care urmau sa nasca, sau stateau o zi/doua pentru analize.
Asistentele, doctorii, doamnele de la curatenie, toata lumea chiar s-a purtat frumos cu mine, veneau cu mancarea la camera si imi spuneau "Uite mami, azi avem x, vrei sa mananci? Iti aduc si un ceai? Ai cana?" Nu rastit, nu adus cu nepasare, chiar m-am simtit ocrotita. Si spaga nu am dat, dar am tratat cu acelasi respect si vorba buna si multumesc, lucru pe care nu prea il auzeam de la toate colegele de camera, pe care poate le inteleg ca erau ingrijorate de problemele lor. Eu eram pregatita sa ajung la spital de la primul semn ca e placenta jos inserata, stiam ce complicatii pot aparea, dar am fost speriata de toate povestile altor mame care au nascut la stat.
Cu toate astea m-am simtit singura, pentru prima data am stat departe de sot si de oricine drag mai mult de o zi. Dadeam doar mesaje, ca nu am vrut sa deranjez pe cei din jur cu telefoane si nici nu am spus prietenilor unde sunt, ca nu am vrut sa isi faca griji pentru mine.
Ma gandeam doar la bebe, ca totul e pentru el si el e cel mai important si ma linisteam ca sunt pe maini bune totusi.
Am avut tot felul de colege de camera, cel mai tare mi-a ramas in minte o mama de aproape aceeasi varsta ca si mine, care era nevazatoare si atunci ajunsese pentru prima oara la un consult de sarcina si cu ocazia asta au si internat-o sa vada cum este bebelusul. Avea 25 de saptamani de sarcina si afla ca poarta o fetita...si plangea si se ruga ca fata ei sa gaseasca un barbat mai bun decat cel care ii este tata, care a aflat de sarcina si a plecat. Venise de la sat cu trenul la Bucuresti, cu mama ei, care a lasat-o la poarta spitalului cu telefonul si buletinul si a plecat. Nu avea nici incarcator de telefon, nici o apa, nici un leu. Avea o poveste mai lunga si foarte trista, urma sa ajunga pe drumuri si am cautat si am sunat la cateva centre dar daca nu avea buletin de Bucuresti nu aveau cum sa o ajute. I-am lasat cateva lucruri din bagajul meu si cativa banuti - in caz ca ar fi vrut ceva de la magazinul din curtea spitalului ( o gustare, ca in rest primeam mancare chiar buna ) putea sa dea unui brancardier sa ii cumpere - si ma simteam asa neputincioasa ca nu pot face mai mult pentru ea. Asistentele au avut grija de ea, veneau sa o conduca la analize, la baie, o ajutau sa manance, o ajutau cu tot si nu asteptau ceva in schimb.
Ma gandeam numai la cat de norocoasa sunt ca sunt sanatoasa si bebe e sanatos, si ca lucrurile prin care trec sunt asa marunte si nu ar trebui sa le las sa ma afecteze. Si cat de norocoasa sunt ca din atatea povesti, nu s-au adeverit la aceasta maternitate, oamenii de aici chiar sunt buni.
Comentarii