-
11 aprilie 2018, ziua in care am anuntat la munca, despre tine bebe.
Abia puteam vorbi, deoarece intrasem intr-o criza de astm.
Mi-era greu sa respir, dar sa vorbesc.
A trecut ziua de munca, am ajuns acasa, cu greu, speriata, fiind singura si nestiind cum sa am grija de tine.
Am intrat in toate farmaciile intalnite in drum, in speranta ca imi vor putea da un sfat sa imi revin fara a fi nevoita sa merg la spital, insa nimeni nu a stiut ce sa imi faca.
La insistentele celor din familie, dar mai ales ale tatalui tau, am sunat la salvare si la 21:30 eram in drum spre spital. Dupa o ora de asteptat la urgente, mi s-a facut o inhalosedare cu ventolin si dexa,plus o perfuzie cu ser fiziologic. Apoi am fost trimisa de la un medic la altul,dar nimeni nu imi zicea ceea ce ma interesa, daca tu esti bine, daca respiri normal. Intr-un final, dupa lungi asteptari pe culoare si paturi de spital, la 3:30am, am ajuns la un ginecolog. M-a controlat, mi te-a aratat pe monitor si mi-a spus ca esti bine, ca respiri normal si ca nu ai fost afectat de criza mea de astm. Nu imi mai pasa de nimic, stiam ca esti bine si atat, imi doream sa plec acasa, sa dorm, eram nedormita de cu o seara inainte. Asta s-a intamplat dupa alte cateva ore de asteptare in urgente. La 5:45am reuseam sa ajungem acasa si sa ne bagam la somn. Dupa doar 2ore, a trebuit sa ne trezim, sa mergem la alti doctori, asa trecand si ziua urmatoare. Desi eram nedormita de atatea ore, eram bine, pentru ca stiam ca tu esti bine. Sper sa nu se mai repete aceasta experienta, atata timp cat tu, bebita, esti in pantecul meu. Te iubim!
Comentarii