Desi mi s-a interzis sa mai ridic/car lucruri, sa fac mult efort fizic, sa imping/trag obiecte grele etc eu cum sunt o fire mai activa nu pot sta potolita. Am continuat sa fac curat prin casa si sa fac pe eroina chiar daca am dubla hernie de disc si in perioada sarcinii, primul trimestru nu am voie sa fac niciun fel de recuperare. Totusi am reusit sa fac curatenia pentru sarbatori si apoi am avut mici dureri de spate, nimic neobisnuit. A continuat o perioada cea a sarbatorilor si dupa in care nu am mai facut nimic efectiv am zis ca este timpul sa ma protejez putin. Am fost la niste prieteni de familie, am ramas la ei peste noapte toate lucrurile decurgeau normal pana a doua zi de dimineata cand simteam ca ma doare spatele si abia ma mai pot misca dar nu am bagat de seama pentru ca stiam cum este nu era prima data cand ma confrunt cu astfel de simptome. A doua zi cocosata de durere, nu mai puteam sa merg drept si nici sa ma asez normal pe scaun am mers sa mancam la un restaurant cu nasii sa vedem daca il putem lua in considerare ca si local de cununie. M-am chinuit sa merg, sa stau iar in final am ajuns acasa. A doua zi urma sa merg la munca. Sotul mi-a spus sa nu plec nicaieri ca abia ma pot da jos din pat dar bineinteles m-am ambitionat sa plec pentru ca deja trecusera vreo 2 saptamani in care copii nu au lucrat si nu le este benefica atata vacanta. Am ajuns la job am lucrat mai mult in 4labe ca nu puteam sta pe scaun de durere, intepeneam frecvent si imi dadea junghiuri. La final de program cand am plecat spre casa am luat metroul. Am stat pe scaun pana la statia unde a trebuit sa cobor apoi am mers un pic pe peron, am urcat pe scarile rulante am mai facut 2 pasi si m-a taiat la spate o durere puternica, o criza de spate care m-a pus efectiv in genunchi si nu ma mai puteam ridica. In 2 minute dupa ce s-a linistit locul am putut sa ma ridic si stateam atarnata de bara plangand, tinandu-ma de spate si uitandu-ma la lumea care urca pe scara rulanta si ma priveste si nu se opreste niciunul sa intrebe daca sunt ok sau am nevoie de ajutor iar eu parca nu reuseam sa imi gasesc cuvintele sa zic ceva(o adevarata trauma). Intr-un tarziu am reusit sa il sun pe sotul meu si m-a rugat sa il astept ca vine repede cu un taxi de la munca sa nu ma mai misc (evident in capul meu se derula sa fac din nou pe eroina si sa merg acasa sa nu il mai pun pe drumuri ca mai mult de 10min nu aveam pana sa ajung insa l-am asteptat). Intre timp 3 tipi voiau sa ma ajute sa ma puna sa stau jos, sa imi dea apa, sa sune la salvare insa mie mi-era teama de faptul ca cei de la salvare ma vor brusca, daca nu apuc sa le zic ca sunt insarcinata si imi face te miri ce injectie sau imi dau vreo pastila. Grija mea era focusata pe bebe daca aceasta criza l-a afectat in vreun fel. A venit sotul si am luat liftul sa iesim la suprafata unde atunci cand a pornit din nou o criza puternica de m-am tavalit pe jos in lift si lumea era disperata ca nu intelegea ce se intampla. Ajutata de sotul meu am ajuns intr-un final acasa unde m-a pus in pat si a ramas alaturi de mine in caz ca mai aveam nevoie de ceva. Ma simteam ca o leguma.
Comentarii