-
Bună ziua, tuturor! După cum am anunțat încă din titlu, voi înșiră și împărtăși câteva gânduri din aceasta săptămâna a sarcinii. Tocmai ieri, am fost la un alt control și pentru a mi se recolta probe de sânge pentru analize. Copilul e bine, iar eu la fel. Partea cea mai interesantă este că, am fost întrebată direct, dacă știu că e posibil sa am băiat. Inițial, m-am întristat, atât eu, cât și soțul. Însă azi și acum, analizând la rece, o spun cu sinceritate că, e mult mai important că și copilul sa fie sănătos, decât sexul acestuia. O spun, deoarece, am avut câteva probleme cu primul copil din cauza prematurității și sunt cumva călită. Iar un părinte, nu își poate dori nimic mai mult, decât un copil sănătos. Și până la urmă, indiferent de sex, e tot al nostru; cum se mai spune în popor, e tot din sângele nostru. Mă bucur enorm că au dispărut stările de greață și vomă, deși uneori, mai apar stări de somnolență și moleseală. Mai mult decât atât, în această săptămână am tot avut pofte de fructe, lucru, care nu s-a întâmplat la prima sarcină, sau înainte. As spune că, e minunat. Sincer, mă așteptam oarecum sa fie diferită această sarcină, însă diferențele sunt majore și considerabile. Astfel, așteptăm cu nerăbdare să aflăm sexul decisiv, pentru a ne putea pregăti din timp cu cele necesare copilului. Iar că și paranteză, personal, nu cred in superstiția de a nu cumpăra lucruri pentru copil, înainte de a se naște. Gânduri bune și îmbrațișări!
Comentarii