-
Niciun sentiment nu este mai frumos decât ăla pe care îl resimți atunci când îți vezi bebele la morfologia de trimestrul I.
Având în vedere că am tot avut probleme cu sângerările, am așteptat această zi cu atâta nerăbdare! 😔 În ziua programării, am fost contactată de o recepționeră de la cabinet pentru a ma anunța că doctorița are o urgență la maternitate și nu poate ajunge la ora stabilită și m-a rugat să vin la ora 20:30 pentru a nu decala și celelalte programări ale pacientelor. Am acceptat, deși sufletul îmi ardea de nerăbdare și astfel am intrat în cabinetul medicului abia în jurul orei 21:30. Nu mai mersesem niciodată la ea la cabinet, fapt pentru care care mi-a deschis un dosar de supraveghere, asistenta mi-a luat tensiunea și mi-au cerut mai multe detalii. La scurt timp, doctorița m-a poftit pe masa de consultații unde am aflat cu stupoare că am un polip endocervical și asta este de fapt sursa sângerărilor, nu deficitul de progesteron. Am înțeles atunci ce înseamnă superficialitatea medicilor care poate să ducă la tragedii. Repet faptul că am mers de mai multe ori la maternitate în urma sângerărilor și cel mai probabil din cauza faptului că avea prea multe paciente, medicul nu m-a văzut niciodată pe masa de consultații, ci doar ecografic unde bineînțeles nu a observat acel polip. Am rămas puțin crispată atunci când a scos una dintre ustensile cu care m-a consultat vaginal murdar de sânge roșu aprins și m-am speriat. La ecograf, mi-am văzut minunea care era foarte activă. Inițial a spus că e băiat, apoi fată și în cele din urmă a precizat că nu se pronunță asupra sexului pe care îl va zice la următoarea ecografie. Ce emoții puternice te cuprind atunci când îl vezi! Doamne, ce frumos și divin este sentimentul! 🙏🙏🙏 Celelalte măsurători au ieșit bune și din acest motiv a specificat că nu trebuie să mai iau Aspenter, Acid folic și Detrical. Mi-a prescris Femosun care îți creează poftă mare de mâncare și No spa la durere. De asemenea, mi-a explicat că a doua zi trebuie să merg la Synevo pentru a face Dublu Test, Torch și Listeria și în cel mai scurt timp să îmi fac programare la internare de zi la maternitate pentru celelalte analize din trimestrul I . Cele 3 analize m-au costat 624 lei, iar ecografia 300 lei. Am realizat că din păcate nu toate mămicile își permit aceste analize care pot descoperi afecțiuni grave ale bebelușului.🥺 Între timp, am primit și rezultatele analizelor care nu au fost încă interpretate de medicul meu. Am ceva emoții, dar sper ca totul să fie bine. Voi ați mers însoțite de soț la ecografie? Din câte am observat, medicul meu permite acest lucru și intenționez ca la următoarea ecografie să merg alături de soțul meu pentru a-și bucura ochii și sufletul. Sunt printre voi fete care s-au confruntat în sarcină cu polip endocervical? Cum a decurs totul până la urmă? Doctorița mea a menționat că nu există un tratament, însă se poate resorbi de la progesteron și dacă nu se întâmplă acest lucru, după naștere se va înlătura. Sarcină ușoară vă doresc! 😊
Comentarii