Bloguri

Jurnal de sarcina

Sângerările în sarcină!

  • După cum vă spuneam, medicul meu ginecolog mi-a recomandat pe lângă Arefam și Crinone Gel care a oprit acele scurgeri rozalii și maronii. Bucurie mare că am găsit o rezolvare pentru o problemă din cauza căreia am pierdut sarcina anul trecut. Doar că la 8 săptămâni și câteva zile, precum și la 9 săptămâni și câteva zile, imediat după folosirea aplicatorului cu gel Crinone, mi-a curs sânge roșu aprins ca la menstruație, precum și chegulețe minuscule. Am trăit spaima vieții când am văzut sânge și m-am gândit la ce este mai rău. Mi-am anunțat imediat medicul care prima oară m-a chemat la control. Am așteptat pe holurile maternității cu sufletul la gură ore bune. Simțeam că îmi pierd mințile și răbdarea pentru că nu-mi mai venea rândul. Dacă vă mai amintiți, doctorița mea are foarte multe paciente, aspect care constituie un mare dezavantaj pentru sarcinile care necesită o monitorizare mai atentă, dar asta este o altă poveste pe care o voi spune ulterior. După aproape 6 ore de așteptare, am intrat în cabinet și i-am explicat ce m-a adus la ea. Inițial mi-a spus să mă așez pe masa pentru consultații ginecologice, dar s-a răzgândit în ultima clipă și a afirmat că îmi va face doar ecografie. La a doua sângerare, i-am dat mesaj medicului despre care știam că e de gardă, însă nu a răspuns. Precizez că atât prima, cât și a doua oară, sângerarea s-a oprit imediat după aplicarea gelului Crinone, motiv pentru care a doua oară am mers la serviciu. După muncă, văzând că încă nu am primit niciun răspuns de la medic și făcându-mi griji pentru bebe, m-am pregătit și am mers la spital unde din nou am așteptat ore întregi pentru că doctorița a avut de efectuat mai multe intervenții chirurgicale. De fiecare dată, mi s-a făcut doar ecograf în urma căruia aflam că bebele este în regulă 🙏 și cauza sângerării este deficitul de progesteron,fapt pentru care trebuie doar să urmez tratamentul. Totuși eu ajungeam acasă îngrijorată pentru că nu înțelegeam ce aș mai putea face să îmbunătățesc valoarea progesteronului. 😥 Și da, sângerările erau însoțite de ușoare dureri de spate pentru care am luat No Spa. Cel puțin medicul meu mi-a spus să iau 3 No Spa pe zi pentru a nu simți deloc durere și a evita astfel deschiderea colului uterin și pierderea bebelușului. Știu că sângerările nu sunt normale în sarcină, dar totuși în ultima vreme, foarte multe femei se întâlnesc din păcate cu ele, ca și cum ar proveni din sfera banalului, cel puțin pentru unii medici. Voi cum ați gestionat astfel de situații? Cum ați făcut față stresului și gândurilor rele? 😔

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Vești bune!

    Bună seara! Deși am primit geanta bebelușului de mai mult timp, din cauza serviciului nu prea am mai avut timp de stat pe telefon. Mulțumesc echipei pentru gestul frumos! În pachet am regăsit produse ...
  • Burtică micuță!

    Nu văd diferențe prea mari între burtica de 14 săptămâni și cea de 22 săptămâni, cu excepția părului crescut excesiv la nivelul burții. Multe persoane mă întreabă dacă chiar sunt însărcinată. 🤔 Am înc...
  • Morfologia de trimestrul II

    De la ultimul control, totul părea că merge bine până într-o zi când am mers la baie după serviciu și am văzut proteslipul plin de sânge și chilotul puțin pătat. Din nou am avut un șoc, mai ales că nu...
  • La mijlocul sarcinii!

    Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns la jumătate de drum. Timpul a trecut relativ repede, cu bune și cu rele. Burtica încă nu a crescut foarte mult și nu simt foarte des mișcările bebelușului, motiv...
  • Primele mișcări!

    La 16 săptămâni și 6 zile am simțit niște zvâcniri destul de puternice în zona buricului despre care am presupus că sunt mișcările lui bebe, însă după asta nu am mai simțit nimic până în săptămâna 19 ...

Din aceeasi categorie...

  • Asteptand "Glow-ul"

    Inainte sa raman gravida, ma uitam cu mare admiratie la femeile cu burtica si aura pe care o emanau. Cum pareau sa pluteasca fara nici o problema printre toti trecatorii si asteptam cu nerabdare sa em...
  • Trombofilie

    In urma hematomului descoperit , medicul care imi urmareste sarcina mi-a spus despre analizele pentru depistarea trombofiliei , desi in prima sarcina nu am avut probleme. Le-am facut fara sa stau pe ...
  • O mica surpriza in anul 2024

    Începusem anul destul de bine. Împreună cu soțul făceam planuri pentru renovarea locuinței ,vorbeam de ce animăluțe sa ne mai luam având în vedere că avem destul teren și destule posibilități dar nu n...
  • 8 săptămâni are bebe în burtică

    Deja bebe a făcut 8 săptămâni în burtică și mă bucur că are o dezvoltare bună și analize perfecte.
  • Primele Analize

    Primele Analize de Sarcina De fel nu am probleme de sanatate, nu am nicio afectiune cronica, iar analizele anuale imi ies de cele mai multe ori foarte bine. Astfel incat nu pot spune ca am avut emoti...
  • Sângerare in sarcina

    Bucuroasa după primul ecograf și confirmarea sarcinii, așteptam sa trec cu bine de 8 săptămâni pentru ca îmi aminteam perfect teama și panica prin care am trecut la prima sarcina in aceeași perioada. ...
  • Disgravidia in primul trimestru

    Cam 8-9 saptamani de sarcina si deja ma lovesc din plin de simptomele pe care le-am avut si la prima sarcina. Au inceput greturile, care nu sunt doar matinale, sunt non stop si cu greu pot sa mananc c...
  • A doua eco

    Mergem din nou la eco pentru a ne asigura ca bebe se dezvolta cum trebuie. A zis medicul ca vor fi mai dese consultatiile si ecografiile din cauza varstei mele :( asta inseamna mai multi bani cheltuit...
  • Așteptarea următorului control

    Deși am auzit inimioara, am inceput tratamentul pentru trombofilie și am trecut de perioada în care am pierdut celelalte sarcini parca tot nu mă pot liniști... Doamna doctor m-a chemat la control la 1...
  • Vom avem un nou membru în familie

    Buna grup🙂 am aflat de sarcina abia in saptamana a 8, cu toate ca e a treia sarcina, dar, spre deosebire de celelalte nu a avut începuturile foarte dificile, așa ca nu mi-am dat seama. Ma așteptăm sa ...