Incarcat in Saptamana 19 - # #placenta anterioara #Primele lovituri
980 vizualizariDulcele meu cel mai dulce,
Dupa toate vaicarelile mele despre placenta anterioara, cum ca o sa te simt foarte tarziu, sau ca o sa te simt prea putin, in sfarsit, pe 1 noiembrie, de ziua bunicii mele dragi, adica a strabunicii tale, care a facut 74 de ani, ai lovit pentru prima data destul de puternic incat sa te simt si eu.
Bine-nteles ca am fost sceptica, dar deja acum este a treia zi in care te simt, mai mult seara si dupa-masa, dimineata esti cuminte. Deci pot declara ca, in sfarsit, ai miscat!
Deocamdata te simt finut, esti ca un balerin, mergi pe varfuri. Lasand gluma la o parte, eu stiu ca dai la fel de puternic ca orice bebel de aproape 20 de saptamani, numai ca placenta iti atenueaza loviturile, astfel incat eu te percep ca pe un balerin. Cu timpul, te voi simti din ce in ce mai tare.
Azi te-am simtit prima data la mana. A venit mama -bunica ta- pe la noi si povestea ceva, vorbea tare si ea are vocea mai ascutita, cred ca te-a trezit ca ai inceput sa te misti. De vreo 10 ori la rand, te-am simtit, pe laterala stanga. Aveam mana pusa si la un moment dat ai dat mai tare, astfel incat parca m-ai mangaiat in palma. M-am topit toata, asa mult imi place cand te simt.
Tati vrea si el sa te simta. Te pupa, te mangaie, iti vorbeste usurel, lui ii e teama sa te sperie, a zis ca o sa il lovesti si pe el cand esti tu pregatit, tati nu te preseaza.
Te pupam dulce!
Comentarii