-
Buna seara,mamici!Pt cine urmareste povestea mea,iata ce a urmat.Reusisem sa ma obijnuiesc cu gandul ca bebe meu e fetita,apoi sa incep sa ma bucur si lucrurile nu s-au oprit aici.Daca imi amintesc bine,prin saptamana 22 sau 23 miscarile bebelinei mele erau un pic altfel.Intr-o zi stateam in pat cu mainile pe burtica si:,,surprizaa"!!!Am simtit primele lovituri!!!Si pana atunci a fost mereu super activa,dar la mana nu simtisem inca nimic.
Deci incredibil ce sentimente m-au coplesit,parca trecuse un curent prin tot trupul meu.Acela a fost momentul care m-a conectat cu ea,fizic si emotional.Aveam nevoie sa ajung la nivelul acesta dupa tot ce experimentasem.De atunci au urmat doar momente de fericire,recunostinta...Am facut o retrospectiva,si puteam sa constat cat de bine a decurs totul pt mine,sarcina si bebe erau ff bine,nici ca se putea mai bine.Apoi am avut control la cardiologie,la spitalul unde fusesem operata pe cord, cu un an si opt luni in urma.Si de acolo alte vesti bune,desi unele valori erau mai mari,si se declansase sindromul hiperkinetic,indus de sarcina,nu era cv iesit din comun sau care sa ma puna in pericol.Analizele au dovedit ca nu eram nici in pericol sa dezvolt trombofilie,ceea ce de la inceputul sarcinii mi s-a explicat ca ar fi un risc si ca ar exista posibilitatea sa mi se recomande Aspenter.Dar cum le-a aranjat Dumnezeu de bine pe toate!!!Nu am avut decat cuvinte de multumire!!
Comentarii