Bloguri

Jurnal de sarcina

Morfologii, ecografii

  • La cât am analizat și câte recenzii am citit pana am ales medicul care sa îmi urmărească sarcina, la final mi-am dat seama ca tot prost am ales, dr Furtună Mirona. 

    Am ales un medic de la Filantropia care era și la privat. Am mers de câteva ori la clinica privata Nativia, am plătit consultațiile ca să constat ca le plătesc degeaba. De fiecare data (exceptând prima consultatie) doar verifica bătăile inimii și făcea măsurătorile, o singura data mi-a verificat colul, poze cu bebele nu am primit asa cum auzisem alte femei însărcinate ca primesc la fiecare consultatie. Mi-a dat o singura poza la 10 săptămâni și încă una la 17 săptămâni toată sarcina. După care am mers cu bilet de trimitere la stat, unde acolo nu aveau printarea performanta și nu se vedea nimic.

    Noroc cu morfologiile pe care le-am făcut la Medicover. 

    La prima morfologie 11-12 sapt am fost la dr Hamid Reza Allatoyahi, a fost foarte concentrat sa măsoare și sa analizeze fiecare particica, dar nu a comentat absolut nimic; m-a ținut în suspans pe toată durata, finalizând cu faptul ca e totul bine. Am plecat cu buza umflata neputând sa confirme sexul. 

    La a doua morfologie, am mers tot la dansul, a fost iar bine  de data aceasta spunând ce pare sa fie. 

    La a treia morfologie am mers la dr Dragomir Radu. Am rămas impresionata și eu și soțul. Explica absolut tot ce vedea pe ecran, a răspuns la tot felul de întrebări suplimentare, foarte calm, jovial, mai rar asa. Mi-ar fi plăcut sa îmi monitorizeze sarcina, dar era prea târziu. In plus mi-a dat poze fără număr. 

    Altı doctori parca ar da de la ei.. 

     

     

     


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului

    Am primit geanta bebelușului, fix înainte de Paște, un cadou de la iepuraș pentru bebe.  E binevenita, după ce am încercat multiple produse anticolici, acum putem încerca și Bo...
  • Nașterea.. Moment neașteptat

    În săptămâna 37, m-am trezit peste noapte ca eram balonata, la prima ora i-am zis soțului ca trebuie sa mergem la o consultatie, sa îmi spună ce pot lua pentru balonare în sarc...
  • Bagajul

    Odată ce treci de săptămâna 30 e bine sa pregătești bagajul pentru maternitate, căci nu se știe când vine momentul.  Aveam niște vouchere Materna de urmau sa expire, asa ca am mai cu...
  • Diabetul gestational

    Am făcut testul de toleranță la glucoza și am simțit ca mi-a picat cerul când l-am picat. La 1h mi-a ieșit peste limita - 184, la 2h - 156. Nu ma așteptam pentru ca nu prea mănânc dulciuri...
  • Testul de toleranță la glucoza

    În sapt 28, a venit momentul pentru testul de toleranță la glucoza. Cu o săptămână înainte m-am dus la recoltare pentru glicemia din sânge, căci la clinica au spus ca dacă iese...

Din aceeasi categorie...

  • Ecografii

    O fățucă dulce, dulce! Control la 30 săptămâni. Totul decurge normal, bebelușa e maricică 😀 având dimensiuni pt 31-32 săptămâni și 1.750kg. La ultimul control și-a ascuns fața, dar...
  • Control 36s

    Astazi am fost la controlul de 36 saptamani, unde a recoltat probe, a verificat colul si i-a facut si bebitei ecografie ca sa vedem cat a mai crescut. Toate bune, are in jur de 2900 g ceea ce e in gra...
  • Suntem in zona roooz

    Medicul zice ca suntem in zona roz deja, suntem bine, iar contractiile s-au oprit 😍
  • Ecografii

    Control la 26 de săptămâni. Timpul zboară! Efectiv nu știu cum trece timpul. A început școala, clasa pregătitoare, un nou început pentru cea care va fi surioara mai mare. O modă de ...
  • Inca rezistam

    Am fost astazi la o ecografie de rutina si pare ca toata stradania cu statul in pat functioneaza si bebe mai rezista 😍
  • Ne apropiem cu pasi marunti

    Azi am fost la un control de rutina, in urma unor dureri de burta saptamana trecuta, atunci era bine bebe dar durerile de burta au pus niste semne de intrebare, care au fost lamurite astazi, teama era...
  • Vizite la doctor toti 4

    La fiecare consultatie mergem toata familia sa vedem bebele din burtica: mami, tati si sora cea mare. Fetita este foarte impresionata de ceea ce se vede la “televizor” si mereu repete bebele, uite be...
  • Morfologia trim II

    Ieri am fost la morfologia de trimestrul II, micuțul nostru nu prea a vrut să ne arată fățuca din nou, stătea prea comod pe perna lui 😅 toată ziua a fost foarte activ, dar când am ajuns în cabinet s-a...
  • Pianista mica

    La morfo 3 ai vrut sa ne arati ce degete de pianista ai 😍
  • Ecografii

    Să o vedem pe Ana! Timpul trece foarte repede,parcă zboară și la sfârșitul lunii august am fost din nou la control. De data aceasta viitoarea sora mai mare a fost hotărâtă să o vadă pe An...