-
Am ajuns la maternitate in jurul orei 9 dimineata. Am intrat la camera de garda unde mi-au monitorizat contractiile si am facut un set de analize. Totul a iesit perfect. Apoi o asistenta draguta m-a condus in camera unde urma sa ma cazez pentru 3 nopti. Mi-a adus documentele ce trebuiau completate urmand sa ma conduca in camera postoperatorie. Stiam toti pasii acestia fiind la a doua nastere la aceasi maternitate. In momentul in care am ajuns in camera postoperatorie nu stiu de ce insa au inceput sa apara emotiile. Si nu doar emotiile ci am inceput sa plang necontrolat. de ce? Nu imi pot explica. M-au intrebat daca sunt pregatita. Am raspuns afirmativ. Doamna dr anestezist m-a luat de mana si mi-a spus ca totul o sa fie bine. Stiam asta, dar totusi nu puteam sa ma opresc din plans. Dupa ce mi-au pus o branula. Au inceput procedura de anestezie. Dureroasa, dar stiam ca incepe numaratoarea inversa si o sa imi intalnesc puiul. In cateva secunde nu imi mai simteam picioarele. In timpul operatiei tot personalul era langa mine sa ma linisteasca. In urmatoarele minute l-au adus in bratele mele pe pui. Era minunat. Brusc m-am oprit din plans. Tudor a iesit un voinic perfect sanatos. Dupa ce s-a terminat operatia am stat pana seara la reanimare. Incepea sa se duca efectul anesteziei si incepeau durerile. Dar eram motivata. Seara m-au adus in rezerva mea iar cand au venit asistentele le-am spus: “Maine dimineata as vrea sa veniti sa ma ajutati sa ma ridic”. Eram destul de motivata. Stiam ca cu cat ma ridic mai repede, cu atat durerea o sa treaca mai repede. Asa s-a si intamplat. Cu fiecare ora eu ma simteam din ce in ce mai motivata. Tudor statea aproape toata ziua cu mine. A fost mult mai usor fata de prima nastere.
Comentarii