-
Din pacate nu prea am stat foarte bine cu timpul si de la saptamana 28 nu am mai scris nimic in jurnal. Au aparut multe schimbari in viata mea si a trebuit sa "ma ocup putin de mine si de sufletul meu " . Whatever...
Sarcina a decurs minunat pana la final, nu am avut nici un fel de problema, burtica crestea din ce in ce mai mult si eram tot mai nerabdatoare sa-l cunosc pe bebe. Umblam precum un pinguin :)))) si nu puteam sa ma aplec nici macar sa imi iau pantalonii pe mine daramite sa ma mai incal?. Oricum, a fost frumos.
Data probabila a nasterii se apropia (22 iunie) , emotiile cresteau din ce in ce mai mult ,imi doream foarte tare sa nasc natural iar cu cat se apropia termenul cu atat emotiile erau din ce in ce mai mari. Bebele meu nu dadea nici un semn cum ca ar vrea sa vina pe lume, a venit si ziua de 22 Iunie iar eu nu aveam nici un simptom, semn, nimic. E clar ca acea data e doar orientativa si nu e neaparat obligatoriu sa nasti atunci, dar eu ma asteptam ca macar sa am vreun semn ceva , dar eu eram bine mersi acasa fara sa simt ceva diferit fata de restul zilelor. Faceam foarte multa plimbare si miscare in ideea ca il voi stimula pe bebe si se hotaraste sa vina pe lume pentru ca eu nu mai rezistam, abia ma miscam, temperatura de afara era insuportabila, noptile nu mai dormeam , burtica imi era grea, ma apasa foarte tare jos, ma durea spatele, picioarele imi erau atat de umflate incat de la marimea 35 la pantofi a trebuit sa iau 37 ca sa-mi fie comod si cate si mai cate. In 23 Iunie am hotarat sa merg la ?ara, aer curat, miscare, liniste, etc. Probabil miscarea si aerul curat din 23 i-au priit lui bebe ca in 24 Iunie la ora 6 dimineata mi s-au rupt membranele. Aproape la ora 7 am ajuns la spital. Evident ca birocratia ne omoara si pana mi s-au facut actele pt internare a mai trecut aproape o ora. La primul control facut de moasa mi s-a spus ca nu sunt dilatata absolut deloc , durerile erau suportabile si le aveam din 10 in 10 minute. Dupa ce mi s-a facut clisma am avut dureri mai puternice si erau din 5 in 5 minute, le suportam, ma gandeam ca fiecare durere ma duce mai aproape de momentul in care am sa-l ?in pe bebe in bra?e. Fiecare control era tot mai dezamagitor :( nu ma dilatam deloc iar pe langa asta bebe nu era pozitionat cu capul "pe canal "(cum zicea dr.), ci era intr-o parte (asta mi-a zis si la ultimul ecograf dar am sperat pana in ultima clipa ca bebe se va aseza cum si unde trebuie ) nu am avut noroc. Intr-un final ,impreuna cu doctorul am luat decizia de a face cezariana. Puteam sa incerc natural dar sansele de a ajunge la cezariana erau de 80% si atunci am hotarat sa o facem direct. Pierdusem deja si lichidul si riscurile se adunau, asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis "asta e, poate asa vrea Dumnezeu si asa vrea puiul meu sa vina pe lume " .
Am ajuns in sala de operatii unde m-au cuprins toate emotiile, frica, groaza, panica, pe toate le-am avut. Mi s-a facut rahianestezia si a inceput calvarul pentru mine, zic calvar pentru ca nu i-am dat nimic anestezistului si aici ma refer la acea mita cu care s-au obisnuit majoritatea cadrelor medicale si din aceasta cauza a vorbit aiurea si m-a facut sa cred ca nu prea e sigur pe el daca imi da corect injectia in coloana. Evident ca m-am panicat si mi s-a facut rau pe masa de operatii, gandindu-ma ca voi ramane invalida pentru ca anestezistul nu mi-a administrat bine anestezia. Am primit pu?in oxigen si mi-am mai revenit putin, auzisem cum m-au taiat, da, se aude exact cum ai taia o hartie :o, apoi imediat mi-a spus asistenta de la capul meu ca urmeaza sa-l scoata pe bebe si voi simti acest lucru. Da, intr-adevar am simtit cand l-a impins doctorul din partea de sus si cand l-a scos, dar totul a fost suportabil datorita faptului ca eram amor?ita. La 11:40 a venit pe lume puiul meu care a avut 3050 kg si 48 cm. Cand l-am vazut am uitat de toate, eram asa fericita ca puiul meu e bine. Am fost dusa in salonul unde am asteptat sa treaca efectul anesteziei dupa care m-au transferat pe sectia maternitate. Ei bine, de aici a inceput noua mea viata de mamica. In prima faza mi-a fost adus copilul sa-l mai vad si sa incerc sa-l pun la san apoi din a doua zi mi l-au lasat la mine si mi-am intrat serios in rolul de proaspata mamica. Desii imi era foarte greu sa ma ridic din pat si sa ma ocup de bebe pentru ca ma durea ingrozitor operatia, mi-am luat inima in dinti si am zis ca pentru puiul meu trec si prin foc.
Bun venit puiule, eu sunt ingerul tau pazitor si voi fi langa tine mereu.
Te iubeste mama! :*
Comentarii