Bloguri

Jurnal de sarcina

Cuvinte de început pentru prima sarcina

  • Buna, După multe articole si povesti citite mi-am făcut si eu curaj sa scriu pentru prima ora deși am zeci de drafturi, gânduri si liste deja făcute in notițe. Suntem la prima sarcina, săptămâna 30 si in urma unui episod la camera de urgente, am realizat in primul rând ca am făcut deja trei sferturi din drum si ca ar fi cazul sa împărtășesc experiența mea de pana acum. Sa începem cu începutul, sarcina dorita, monitorizata la 2 medici, noi tineri, părinți băgăcioși - acestea vor fi ingredientele. Dupa 12 săptămâni si prima morfo când am început sa “anunțam” ca ne vom mari familia, au început părerile, miturile, discuțiile si sfaturile care majoritatea nu au fost cerute si mai multe ne-au bulversat. Nu imi doresc sa povestesc despre fiecare in parte dar cu siguranța nu sunt singura trecută prin asta. Ceea ea doresc sa transmit mai departe viitoarelor mămici este sa va aibă încredere in ele, sa se informeze si sa citeasca(din surse sigure) si sa își asume deciziile pe care le vor lua. Sarcina este un avangalm de emoții, frici si fericire menite pentru a fi trăite si trebuie sa le luam pe fiecare in parte si sa ne bucurăm de ele. Contează foarte mult sa fii realista si sa știi ce se potrivește pentru tine si corpul tău pentru ca persoana care iti va fi cea mai aproape in acest parcurs ești tu si apoi va fi partenerul/soțul. Iar dacă tu nu te cunosti si nu știi care iti e limita, cum sa faci sa te simți ok, cum sa explici ceea ce simți vei intra intr-o stare de confuzie care iti va crea multe temeri. Alege sau trasează o linie intre ceea ce crezi ca e mit(povesti din folclor de exemplu nu e bine sa iei haine la copil pana se nasc, dacă lovești un câine sau o pisica se face copilul păros, dacă furi ceva va ieși copilul cu pete, ș.a.m.d…) si informații medicale(si acestea multe se bazează pe presupuneri, deci nu te îngrijora din prima când auzi o veste nu tocmai plăcută), dar când ai făcut o astfel de alegere respecta alegerea făcută si asumați pana la final ca te vei tine de ea. Si cel mai important lucru, sarcina nu este ceea ce se prezintă in filme si postări pe insta, este grea, este provocatoare, vor fi multe momente de deznădejde, dezamagire, frica, neputința si incertitudine pentru modificările corpului tău, dar sa nu iti fie frica, deși par imposibile vei descoperi ca ești extraordinar de puternica si capabilă sa creezi, dai naștere si sa crești o minune! Tu ești femeie si ești puternica! Ai încredere in tine!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prin câte trece o mama

    La 31 de săptămâni si 6 zile, după o activitate fizica redusă, aproape o mie de pași si o ora de stat in fund au început sa am niște contracții nedureroase. Bun pana aici, nu e nici prima si cred eu n...
  • Emotii

    Sunt însărcinată a doua oară… si deși ar trebui sa știu ce sa fac, sunt mai confuza ca prima oară. Asta din cauza istoricului. Anul trecut am născut la 35 de săptămâni si 6 zile, prin cezariana, cu ...
  • Emoții si nerăbdare pana vine bebe

    Nu știu cum sunt alte mămici dar pe mine ma încearcă doua sentimente: sunt nerăbdătoare sa imi strâng fata in brațe dar in același timp mi-as dori sa mai stea in burtica. Am intrat in săptămâna 35 s...
  • Am început pregatirea

    Am intrat in săptămâna 34😁 Si ușor ușor lucrurile încep sa prindă contur si pe masina ce be apropiem realizam cât de puțin mai e si parca nu avem timp sa le facem pe toate. Ce am pregătit pana acu...
  • Încercări

    Mai e puțin si ușor ușor începem sa ne pregătim “planul”… In urma unor probleme pe care le știam dinainte de sarcina (chist de glanda Pineală) medicii care m-au monitorizat mi-am spus ca cel mai bine...

Din aceeasi categorie...

  • Bunici sustinatori

    Bunicii materni sunt cei care ne sustin cel mai mult in toate situatille, uneori am impresia ca nici nu m-am mutat de la ei atat de mult timp petrecem impreuna. Fetita pur si simplu ii adora, daca ei ...
  • Familia afla despre bebe

    Odată ce familia a aflat despre venirea lui bebe toți s-au mobilizat și se pregătesc intens de venirea lui Lușu. Duminica, am primit pachet de la mama soacra, ea nu este alături de noi fizic, fiind pl...
  • Am dat vestea cea mare familiei!

    Fiind o sarcina dorita și o minune de la Dumnezeu, îmi era și frica sa spun familiei pana nu simțeam ca totul o sa fie bine, mai ales având si hematomul lângă sacul gestational. La cea de-a treia eco...
  • Familia afla despre bebe

    De mult ma gândeam ca atunci când voi rămâne însărcinată îmi voi anunta familia într-un mare stil, petrecere, sau mici cadouri, bodiuri sau papucei sau mai știu eu ce metoda exista. M-am gândit la mu...
  • Cum au aflat bunicii despre bebe 2

    Am ales să le spunem bunicilor și mătușii despre bebe 2 în ziua de Crăciun. Noi am aflat pe 21 Decembrie despre sarcină și eram puțin sceptici dacă să dăm vestea atât de repede dar am cons...
  • Anunțarea rudelor

    Deoarece am aflat in luna decembrie ca sunt însărcinată, iar primul control l-am avut abia in data de 18, am decis împreună cu soțul meu sa anunțăm părinții si o parte din frați abia de Crăciun. Ușor ...
  • Cum am spus apropiaților marea veste

    Înainte să fac testul mi-am propus că dacă va ieși pozitiv o să fac un video cu fiecare reacție în parte. Zis și făcut. După ce am văzut că testul este pozitiv, am fost mai întâi la soțul meu și i ...
  • Sarcina

    Cum am anunțat soțul de sarcină . Poate sunt mai creativă sau mai "hodinită" cum îmi zice soțul 😁 într o dimineață ducâbdu-ma la munca am trecut pe la farmacie si am luat un test de sarcina, chiar da...
  • Parintii afla ca vor fi bunici

    Imi amintesc ca a fost atat de multa emotie atunci cand am aflat ca vom avea un copil incat abia am asteptat sa le dam vestea parintilor. nu am facut asta imediat dupa ce testul a fost pozitiv, ci am ...
  • Cum au aflat ai nostri de bebe

    Împreună cu soțul am hotărât sa le spunem alor noștri de bebe în vacanța de Crăciun. La ai lui a fost mai simplu deoarece am vrut să le spunem în timp ce serveam masa de Crăciun, dar n-am mai apucat p...