-
Cea mai frumoasa zi din viata mea a început foarte devreme. Ne-am trezit în jur de ora 5:30 deoarece trebuia sa ma internez pentru cezariana la ora 7:00. Aveam foarte mari emoții, imi venea încontinuu sa plâng, urma sa primesc cel mai frumos nume "mama". Pe drum soțul m-a încurajat, mi-a spus ca totul o sa fie bine, sa nu imi fac griji deoarece am ales un medic bun care sa îmi monitorizeze sarcina și știe ce are de făcut și în plus sunt o femeie puternica. M-au ajutat mult cuvintele lui. Nu avea voie sa intre cu mine în spital asa ca am rămas singură, doar eu cu 2 bagaje și inima plina de temeri, de necunoscut dar și de bucurie ca îmi voi tine puiul insfarsit în brate. Am fost ajutată de către personal sa intru în spital, am completat niste documente, mi s-au recoltat analize și am început pregătirea pt naștere. Deși lucrez în domeniul medical, totul mi se părea atât de ciudat, voiam sa treacă cât mai repede. Odată ajunsa în sala de operații m-am simțit ca si cum as avea de dat cel mai greu examen din viata mea. Chiar dacă eu nu aveam multe de făcut ca si la o naștere naturală, eram îngrozită de recuperarea de după si ma gândeam ca nu voi fi în stare sa am grija de bebelus. Am făcut rahianestezie asa ca am văzut cât mi s-a permis din naștere. Am avut probleme și în timpul operației din cauza tensiunii crescute dar am fost pe mâini bune. Momentul în care mi-am văzut puiul pentru prima data nu am sa îl uit niciodată. L-am văzut doar pentru câteva clipe, era atat de mic, de firav, supărat ca a fost scos din "casuta" lui . A fost dus sa fie examinat de către medicul neonatolog și eu între timp am fost dusa într-un salon. Abea după 20 de minute a avut loc adevărata întâlnire. Mi sa spus ca am un băiețel sănătos de 49 cm și 3200gr și a mi-a fost pusa în brate lumea mea toata. Doi ochișorii nedumeriți ma priveau atât de profund, era îmbrăcat în salopetica pe care i-am cumpărat-o cu atata drag special pentru acest moment, mirosea atât de frumos, a puritate, pielea lui rozalie și corpul lui micuț ma fascinau. Nu am crezut în dragoste la prima vedere pana in acel moment. Deoarece nu puteam sa imi ridic capul, nu am putut sa îl dragalesesc cum as fi vrut dar puiul meu micut parca s-a târât sa fie cât mai aproape de mine . Abea asteptam următoarea zi sa ne poată vizita tati, sa ne bucurăm amandoi de cea mai drumoasa realizare a nostră. În acele momente nu mai contau perioadele grele din timpul sarcinii, nopțile nedormite și toate grijile pe care le-am avut în legătură cu nașterea s-au risipit. Am născut la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare cu domnul doctor Anatolie Florea care mi-a monitorizat sarcina. Când l-am ales ca medic am stiut ca fac cea mai buna alegere și după naștere am fost mai convinsa de acest lucru. Personalul a fost exemplar, am avut parte de multa grijă, atenție și vorbe bune, exact ceea ce are nevoie o proaspătă mămică. Dacă as mai avea copii as alege la fel, pe domnul doctor sa imi monitorizeze sarcina și as naște tot la același spital.
Comentarii