Bloguri

Jurnal de sarcina

Cumpărături pentru bebe

  • Mi-am propus încă de la începutul sarcinii să nu încep cumpărăturile pentru bebe și perioada postpartum prea devreme. Totodată mi-am promis și că nu voi începe să iau lucruri care cel mai probabil nu ne vor fi necesare. Dar ce ne facem când intrăm în renumita perioadă de “nesting”? În cazul meu, uităm de promisiunile nerealiste și ne lăsam ghidate de instinctul nostru, însă încercăm, pe cât posibil, să ținem întotdeauna cont de măsură. Începând cu cea de-a doua morfologie, când am fost asigurați că sexul copilului este cel confirmat și anterior, am început ușor ușor să luăm toate cele necesare pentru camera lui bebe. Ulterior am început să căutăm și câte ceva de îmbrăcat sau chiar am început sa primim și de la cei din jur, care ne împărtășesc entuziasmul. În cazul în care ajungeți în această perioadă, în care inevitabil simțiți nevoia de a face câte o achiziție pentru micuțul vostru, nu vă sfătuiesc decât să gândiți rațional și să luați doar ceea ce sunteți sigure că vă este de folos. Restul lucrurilor, care nu sunt esențiale, pot fi cumparate și pe parcurs, în funcție de necesitați.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului

    Săptămâna aceasta am primit geanta bebelușului. Produsele sunt toate in termen, corect sigilate și transportate, iar geanta arată chiar mai bine decât îmi imaginam. Produsele sunt calitative, majorita...
  • Sprijinul din perioada prenatală

    Deși în majoritatea situațiilor am fost o persoană descurcăreață, care a preferat sa trăiască propriile experiențe fără intervenții din partea celor din jur, sarcina m-a făcut sa realizez că deși nu a...
  • Rutina de îngrijire

    M-a interesat foarte tare acest aspect al îngrijirii corului și tenului, în special din cauza faptului că am trecut prim multe schimbări hormonale, care au venit cu o mulțime de încercări. Pentru înce...
  • Visele pe timp de sarcină

    În momentul în care am decis să avem un bebe, am luat în calcul o mulțime de simptome specifice și posibile complicații, însă visele de noapte nu au fost niciodată în această categorie. După primele s...
  • Cumpărături pentru bebe

    Mi-am propus încă de la începutul sarcinii să nu încep cumpărăturile pentru bebe și perioada postpartum prea devreme. Totodată mi-am promis și că nu voi începe să iau lucruri care cel mai probabil nu ...

Din aceeasi categorie...

  • Cumparaturi bebe

    Dragi mamici, Am revenit din vacanta cu ganduri mari, cumparaturi pentru bebica. Eu sunt genul de femeie care adora sa organizeze, sa faca liste si sa aiba totul pregatiti din timp, insa sotul meu e ...
  • Sarcina

    Am luat foarte multe lucruri, unele care nu mi-au fost deloc de ajutor . Eu personal nu am avut nevoie de crema cu lanolina . În schimb am avut nevoie de lapte praf ,deoarece nu aveam destul și nu se ...
  • Unde-s hainele de bebe ?!🫣

    Am ajuns și la morfologia de trimestrul 3! 😊 Foarte nerăbdătoare să îi vad din nou “fățuca” lui bebe 😁 Un doctor ginecolog ‘morfologist’ foarte bun la Iași ! Am făcut morfologia de trimestrul 2 la ...
  • Am fost sa achiziționăm căruțul perfect și pătuțul pentru bebe

    Săptămâna asta pentru noi a fost o adevărată provocare. Nu mai spun de cate emoții avem și mai ales că le trăim la maxim. Am tot umblat prin magazine să căutăm pătuțul și căruțul perfect pentru bebe. ...
  • Pregatiri

    Azi am plasat ultima comanda pentru bebe. Sau asa cred. De vreo 3 comenzi tot zic asta, apoi imi mai amintesc ceva.  Am luat o gentuta mai mica de agatat la carucior, sa nu mai iau gheozdanul la...
  • Cumpărături pentru bebe

    Pe măsură ce crește burtica,bebe este tot mai activ iar energia mea tot mai mica. Așa că am decis sa incep cumpărăturile pentru bebe din timp. Nu știu ce se mai ivește pe parcurs și nici cum mă voi si...
  • Cumparaturi

    Aproape ca am incheiat cu cumparaturile pentru bebe. Am plasat ieri ultima comanda cu cateva maruntisuri de care uitasem, gen protectie de suzeta. Si niste scutece, ca deh, erau la oferta. Incep sa cr...
  • Ce lucruri să îi cumpăr bebelinei?

    La inceputul sarcinii pot spune ca m-a luat valul si mi-am dorit sa ii iau bebelinei toate lucrurile pe care le vedeam pe internet, pe Instagram si pe Tiktok la celelalte mamici, in special la cele di...
  • Primele cumparaturi

    În această perioadă ne-am decis să facem și câteva cumpărături pentru bebeluș, deși sarcina este aproape la jumătate sunt de părere ca trebuie să luăm tot necesarul treptat. Primele cumpărături consta...
  • Am cumpărat pătuțul co-sleeper

    Bună mămici! În sfârșit, am reușit să alegem pătuțul co-sleeper pentru bebe care va veni. Este de al Chicco și ne-a plăcut că partea din fața patului părinților se culisează foarte ușor doar cu o mână...