Bloguri

Jurnal de sarcina

Testul Veragene

  • Avand diabet de tip 1 dinainte de a ramane insarcinata, medicul la care mergeam initial a insistat sa fac testul Panorama extins. 

    M-am interesat despre test si desi era vorba mai mult de probabilitati, pana la urma am zis ca il facem ca sa stam linistiti. 

    Numai ca am avut parte de multe peripetii pana am reusit sa il facem in cele din urma. Am incercat prima data la Sanador, unde am si medicul curant, insa nu am reusit fiindca probele se recoltau numai dimineata de luni pana miercuri si nu a stiut nimeni sa imi spuna asta, nici in call center, nici la fata locului, ci m-au trimis de colo pana colo, eu simtindu-ma foarte rau (urma sa descopar apoi ca aveam si Covid). 

    Apoi am incercat la Synevo fiind mai aproape de casa si acolo la fel nu am reusit din prima fiindca se recoltau doar de luni pana joi si noi ne-am dus vinerea, desi in call-center nu ne-au zis despre asta. 

    In cele din urma am reusit sa il facem tot la Synevo, pe cel numit Veragene si am primit rezultatul in aproximativ 2 saptamani. Exact cum ma asteptam, totul tinea de probabilitate, nimic concret. Pe rezultat nu scria decat ca sunt sanse mici la toate genele testate.

    Nu as mai repeta testul la o noua sarcina (decat daca as avea cazuri in familie sau alte probleme in sarcina), insa macar acum stim cum arata un astfel de test si la ce sa ne asteptam de la el. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului a sosit

    Am primit geanta bebelusului la sfarsitul lunii mai.  Pe langa geanta in sine care este foarte utila la plimbarile pe care le facem in jurul casei, am primit si multe produse pentru bebe:  ...
  • Cele mai minunate trairi

    Cand am aflat de sarcina a fost una dintre cele mai fericite zile fiindca deja se implinea un an de cand incercam constant sa raman insarcinata si nu reuseam.  Imi aduc aminte perfect data de 19...
  • Prima vizita dupa iesirea din spital

    Am stabilit ca vom astepta o perioada pana vom invita rude si prieteni in vizita fiindca bebelina e inca micuta si nu vrem sa aiba partea de prea multa agitatie.  Prima vizita pe care am primit-...
  • Ce am pregatit pentru bebe?

    Cred ca toate stim cat de mult ne dorim sa incepem cumparaturile pentru bebelusii nostri. Cu toate acestea, noi am incercat sa ne limitam la ceea ce stiam ca vom avea nevoie si am preferat sa mai cum...
  • Nasterea la privat

    Datorita faptului ca nu ma impac tocmai bine cu sistemul de stat si fiindca am diabet de tip 1 deja, asa ca stiu cum merg lucrurile in spitalele noastre, am decis sa nasc la privat, indiferent ca era ...

Din aceeasi categorie...

  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...