Primul trimestru a trecut ca un vis.
Un vis frumos însa paradoxal, pe alocuri, cosmar. Celelalte mamici înteleg probabil la ce ma refer. Toata perioada a fost plina de entuziasmul începutului, dar si de provocari si tot felul de spaime.
Am asteptat atâtia ani momentul încât în clipa în care am citit rezultatul Beta hcg, a venit ca o mare surpriza la care nu mai îndrazneam sa sper de ceva timp. Saptamânile ce au urmat au fost la fel de pline de mirare si neîncredere. Constientizam doar partial ce se întâmpla si am încercat sa-mi distrag atentia cu pregatirile ptr sarbatorile de iarna si mai apoi cu munca, astfel încât sa nu am timp sa ma gândesc prea mult la ce se întâmpla. Daca o faceam, orice spasm orice crampa ma speria cumplit, de parca totul era prea frumos sa fie adevarat si inevitabilul era pe cale sa se produca în orice moment.
Fiind perioada de iarna, si sistemul imunitar vulnerabil, racelile si gripa nu nu ne-au ocolit. Se pare însa ca bebe e rezistent si chiar îsi doreste sa vina pe aceasta lume ciudata.
Morfologia a fost primul moment în care am respirat usurata. Abia atunci am avut curajul sa începem sa împartasim bucuria noastra cu familia si cativa prieteni.
Desi temerile înca persista, am învatat din toata aceasta perioada cât de important e sa ma relaxez, sa ma pun pe mine si pe bebe pe primul loc si sa îndraznesc sa sper la un viitor luminos în care o s-o strâng sau o sa-l strâng în brate.
Comentarii