Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele simptome din sarcină

  • Hei,în parcursul sarcinii și în timp ce săptămânile treceau,au apărut și primele stări de rău,din toate părerile și trăirile mai multor mămici eu nu m-am încadrat exact la fel în ceea ce le-a privit pe ele sarcina și starile lor.Am avut puține senzații de greață,de amețeală sau chiar pofte,de vărsat nici nu s-a pus problema pentru că asta s-a întâmplat o singură dată,pofte n-au fost multe,simțeam nevoia de a mânca multe fructe și legume,mici pofte de ciocolată și cam atât,stările de oboseală au fost și încă sunt ce-i drept destul de reduse. Am înțeles că mișcarea este un lucru foarte important în sarcină și încerc pe cât posibil să fac asta mai mereu,îmi caut zilnic activități,mici și ușoare nu cele care dețin un efort fizic.Am avut extrem de multe senzații de sensibilitate,orice cuvânt rostit puțin mai apăsat mă făcea să devin tristă,să plâng destul de,des mai ales în momentele în care nu-mi ieșea ceva așa cum doream eu,nervii au fost și ei prezenți în egală măsură,fiind mult mai recalcitrantă și nemulțumită.Mă bucur de fiecare parcurs,de fiecare lună care trece și de fiecare schimbare pe care mi-o aduce această perioadă indiferent cât de greu devine totul cu trecerea timpului!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta Bebelușului

    Bună dragi mămici,sunt atât de încântată de geanta pe care am primit-o și în același timp puțin surprinsă de numărul lucrurilor aflate în ea.Am aflat despre acest proiect/campanie cum vreți voi să-i s...
  • Cât mai aproape de final

    Bună dragi mămici,am depășit cu bine jumătatea de drum a sarcinii și am intrat cu emoții si bucurie spre final,este un parcurs frumos,plin de lucruri noi unele diferite de cele auzite,altele asemănăto...
  • Camera bebelușului

    Bună mămici,am reușit aproape în totalitate să terminăm camera bebelușului,mai sunt doar mici detalii de făcut la ea.Am ales ca această cameră să fie împărțită de mine și copil pentru că nu vreau să-l...
  • Numele bebelușului

    Bună mamici,nu știu cât de ușoară a fost decizia voastră în alegerea unui nume dar la mine a fost și este ceva mai dificil.Precum domnul doctor ne-a zis că o sa avem un băiețel ne-am uitat și am căuta...
  • Primele cumpărături pentru bebe

    Hei,dragi mămici nu știu cum procedează fiecare viitoare mămică în parte însă la mine pregătirile și cumpărăturile pentru bebe sunt în continuare o activitate plăcută dar și rapidă în același timp,pro...

Din aceeasi categorie...

  • Greturile in sarcina

    Cum este cu greturile in sarcina? Este adevarat ca daca faci baiat, nu ai greturi si daca faci fata, ai? Asa spune o vorba din batrani, care in cazul meu s-a aplicat perfect. La prima sarcina nu am ...
  • Greturile in sarcina

      Inca de la inceput acestea m-au insotit neîncetat, in primele luni chiar accentuate. Nu intelegeam ce se intampla pana cand s-a confirmat sarcina. Am gazduit o familie de refugiati ucrai...
  • Covid in sarcina

    De la aflarea vestii, toata lumea ma trateaza ca un bibelou. Mama mea, fiind medic, a zis ca imi da ea bani numai sa continui sarcina si sa nasc la sanador, stiind in ce conditie buna este spitalul. Z...
  • Infecții vaginale

    Bebe mic, mi-au ieșit rezultatele la analize si am infecție cu Gardnerella si cu Mycoplasma, deoarece schimbările hormonale și-au pus amprenta pe imunitatea mea, așa ca astăzi mama a fost iar la ginec...
  • Saptamana 10

    Au inceput si starile de voma mai intens. Nu mai stiu exact ce sa mananc si ce sa fac ca sa nu imi mai fie rau... Dar nu asta e problema cea mare e ca nu stiu unde si cand ma ia voma...
  • Trimestrul I si poftele "gravidicioase"

    Trimestrul I de sarcina Incepe sa se simta cum o noua viata se dezvolta in burtica mamicii, incep emotiile si carul de intrebari de genul cum o sa fie?, ce o sa fie?, cum o sa nasc?, o sa fiu o mama ...
  • Concediu! ?

    Buna, bebe! Iata ca ai mai crescut, am ajuns la 10 saptamani. Din pacate, starea de rau a revenit, iar doamna doctor a hotarat sa ma interneze in spital pentru administrarea de perfuzii. Am stat doar ...
  • bebe

    Am ajuns la 10 sptamani si 2 zile,pana in aceaasta dimineata nu am avut niciodata stari de greata,azinoapte nu m-am putut sa dorm bine,ba la toaleta ,ba ma durea in capul pieptului,acum dupa 3 ceaiuri...
  • A doua sarcina toxica

    Nu am scapat nici de data aceasta ,ba chiar mai rau cu sarcina toxica. Daca la prima sarcina eram buna de munca desi imi era foarte rau si atunci,acum nu pot face nimic.Am fost la control si analiza ...
  • Sarcina

    Buna, Am fost la eco in saptamana a zecea. Bebelini sunt bine, analize au iesit bune, peste sase saptamani trebuie sa repet toxoplazmoza pentru ca nu am anticorpi. Am programat morfologia de trim unu...