-
Primul trimestru de sarcină a fost cel mai rău. M- am pricopsit cu o răceală care, cred eu, mi- a accentuat stările de greață.
După ce am anunțat familia mea(mama, tată, mătușa și unchiul) care se obișnuia treptat cu schimbările din viețile noastre, am anunțat o bună prietenă care era și fotograf pentru a ne face câteva poze. Bradul de la țară nu era strâns( în martie) din cauza grețurilor mele, fapt pentru care am profitat și am făcut câteva poze de Crăciun primăvara.
Apoi, am anunțat familia logodnicului( părinții, bunica, fratele, cumnata și nepoțica noastră de doi anișori care vorbea întruna de bebeluși și era cea mai entuziasmată).
Înainte de Sărbătorile Pascale am mers la un curs de gătit cozonac. Am gustat din preparatul meu și puțină pască caldă, dar a fost suficient....După curs am vomitat cred că și ce au gătit și mâncat colegii. A început o perioadă oribilă. De Paști nu am putut mânca mai nimic, nici să beau suc, înainte de Înviere cu jumătate de oră eram la baie, aproape de miezul nopții îmi reîmprospătam machiajul, dar am ajuns la Biserică cu 3 minute înainte de ora 00: 00.
Perioada care a urmat a fost îngrozitoare, zile petrecute în casă și la doctor, vărsături în fiecare dimineață și uneori și în la prânz sau seara. Toate dublate de o răceală care a durat 4 luni. În acea perioadă am slăbit 9 kilograme. Imediat după ce am scăpat cu greu de răceală, am început să pot mânca normal și să nu mai vărs.
Cea mai mare bucurie a acelei perioade era când mergeam la controale între timp, gemenii noștri se dezvoltau foarte bine, iar noi eram tot mai fericiți și împliniți.
Comentarii