-
Dragi mămici, voi când ați simțit primele mișcări ale lui bebe? Eu le-am simțit in săptămâna 18, intr-o seara, dar a fost ceva foarte timid, ca o fluturare de aripi. Incet, incet, loviturile au devenit puțin mai puternice, dar tot asa la început le simteam seara, când ma așezăm in pat la televizor.
Pe cât de emoționată am fost eu când am simțit primele mișcări ale lui bebe, pot spune ca atunci când tăticul le-a simțit prima oară (asta s-a întâmplat in săptămâna 20 de sarcina), ziua i s-a înveselit. Totul s-a întâmplat intr-o după amiaza de Ianuarie, in care lucram amândoi de acasă, iar eu când am văzut ca bebe lovește mai puternic l-am chemat pe tătic sa pună mâna pe burtica sa vadă dacă simte si el; in acel moment, am văzut bucuria din ochii lui când a simțit cum lovește pruncul lui. Avea o zi mai grea la munca, după aceasta întâmplare mi-a mărturisit ca in momente de genul realizezi ce este important cu adevărat in viața. ❤️
Ulterior am aflat ca placenta mea este anterioară, de aceea uneori loviturile lui bebe se simt mai ușor.
Comentarii