Prima zi de fericire

Bună 😊 în momentul de față am 17 săptămâni si 5 zile însă aș dori să vă duc puțin înapoi la momentul când am aflat ca sunt însărcinată Cred ca eram deja in săptămâna 5 de sarcină când ajunsesem in ziua în care trebuia sa îmi vină menstruatia încă de vreo 3 zile. De obicei îmi venea mereu la timp, poate cu o decalare de o zi sau două, dar era prezentă mereu aproximativ după cum îmi spunea și aplicația. Da ne doream copii, lucram la asta, însă am trecut si prin experiența de a nu vedea un test de sarcină pozitiv din prima si a fost trist, chiar îmi amintesc ca m-a afectat mai mult decât mă așteptam. Motiv pentru care am renunțat la testele ultra mega sensibile pe care mi le luasem si am zis ca nu mai fac test decât dacă îmi întârzie. Nu știam la ce sa ma aștept, referitor la simptome, motiv pentru care nu am știut să le recunosc în momentul în care am rămas însărcinată. Făceam sport acasă, mă zbânțuiam, lucram cu greutăți, eram activă si mai urma și să îmi vină ciclul deci uneori mă simțeam mai fără de chef, oboseam mai repede si nu prea îmi era foame. Mereu la mine înainte de menstruatie era o perioada dubioasă, ori mâncam ca si cum nu mai văzusem mâncare de zile bune si pofteam la orice, ori mă uitam la mâncare cu scârbă si jale. Ei de data asta era a doua varianta si nu mi-a dat niciun semn de întrebare. Erau prezente si durerile de sâni, cred ca ele ar fi trebuit să îmi ridice un mic semn de întrebare pentru ca dacă de obicei mă dureau acum DUREAU TATĂ. Mă țineam de “merișoarele” mele când mă ridicam din pat de parcă cărăm doi pepeni. Dar na, am refuzat să fiu dezamăgită de bățul ăla cu o singură liniuță așa ca am zis ca “eu nu! Eu nu fac testul decât dacă întârzie!” Deci logic ca am gâfâit la antrenamente, m-am strâmbat la mâncare și mi-am cărat în palme sânii cam o săptămână până când am primit notificarea cu “prima zi ciclu” si musafirii mei întârziau sa apară. Am așteptat si a doua zi pentru ca na, Toma necredinciosul și în a 3-a zi de nimic am zis ca scot iar bățul urâcios să văd ce zice de data asta. Am făcut testul, am pus cronometrul, ca nu cumva să aștept un minut în plus si ….. când a sunat alarma m-am uitat în jos (îl țineam în mână în timp ce eram pe wc) si am văzut… Cele mai clare două linii posibile, știți ca vă spusesem mai sus ca aveam teste ultra sensibile motiv pentru care se vedeau atât de clar. Prima reacție? nu era chiar o reacție erau mai multe, eram bucuroasă, speriată, copleșită, bățul a ales să mă surprindă și să îmi dea o veste bună si eu eram mai mult decât recunoscătoare cu ochii în lacrimi si inima cat un purice. M-am adunat repede si am zis ca vreau sa ii dau vestea soțului făcându-i o surpriză. Era si aproximativ aproape de ziua lui astefel încât i-am zis ca mă duc sa ii iau cadoul pentru ziua lui, lucru ce era adevărat chiar i-am luat si un cadou pe lângă marele CADOU. Am mers la mall cu o prietenă si i-am dat vestea printr-un cadou ce conținea un bady personalizat, o pereche de botoșei si testul incredibil de pozitiv. Reacția sa a fost copy paste ca a mea, bucurie , muci si lacrimi :)) însoțite de întrebarea “si ce facem acum?”. Iaca acum așteptăm, creștem, învățăm. O săptămână mai târziu când am reușit să prindem loc la control la medicul meu ginecolog la care mergeam de obicei am avut bucuria de a-i auzi inima, aveam 6 săptămâni si un bob de mazăre plin de iubire ce a reușit să se țină bine în pofida tuturor zbantuielilor mele, a exercițiilor cu greutăți si a mișcărilor în ritm alert pe care le mai făceam eu la antrenamente.