Bloguri

Jurnal de sarcina

Fotografii cu bebe

  • După o perioadă care mi s-a părut extrem de lungă, am fost la ecografie. Întârzierea a venit din cauza faptului că am fost plecată pentru un proiect din zona mea "de locuit" a țării, și în București nu am doctor la care să merg pentru controale - plus că nu mă simt confortabil cu doctorii de acolo, pentru că nu-i cunosc. Astfel că am ajuns la doctor după o lună și 12 zile, ceea ce nu este mult, dar s-a simțit ca o veșnicie - abia așteptam amândoi să o vedem pe micuță din nou, să avem poze cu ea, să ne asigurăm că este bine.

    La ecografie totul a mers excelent, deși bebelina nu a vrut să-și arate fața, însă nu-i problemă, noi știm că e o superbitate <3. La finalul consultației, am dat stick-ul pe care îl am mereu la mine ca să ne transfere dna doctor fotografiile cu bebelina, dar cred că asistenta a scos prea repede stick-ul din păcate. Astfel că seara, când am ajuns într-un final acasă, la laptop, și am scos încântată folderul să văd bucuria mică care se ascunde după mânuțe, am descoperit că de fapt nu avem nicio poză cu ea :(

    M-am întristat teribil, eram pe punctul de a plânge, dar iubitul meu - tati de bebe - făcuse totuși două poze cu telefonul, și am avut un pic de material. Sincer, el a salvat toată situația, pentru că eu eram atât de tristă încât nu știu ce aș fi făcut dacă nu am fi avut acele două poze.

    Luna viitoare o să fiu mult mai atentă, și clar o să facem poze și individual, cu telefonul, ca să fiu sigură că avem poze cu bebelina.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului a ajuns

    Deși geanta bebelușului a ajuns deja de ceva timp, la noi a ajuns cu adevărat abia azi, întrucât am plecat de la părinții mei (unde am stat o perioada după naștere și unde am comandat gean...
  • A venit bebelina noastră

    A trecut deja un pic de timp, dar din cauza faptului că am încercat să mă concentrez pe a descoperi cum este să ai bebe, nu am apucat să mai scriu. În urmă cu două săptămâni și ceva,...
  • Cum se simt lucrurile

    Tocmai am fost la clinică pentru o verificare, deși e noapte, pentru că toată ziua am avut dureri și o stare ciudată, dar se pare că nu se întâmplă nimic, nu am contracții și deci nicio na...
  • Control de 38 de săptămâni

    Azi a fost o zi plină, draga mea bebelină - ne-am trezit cam târziu, dar relaxate, tu te agitai un pic, dar așa e uneori dimineața, și după ce am mâncat și am găsit ceva rochie care î...
  • Sentimentele în sarcină

    În noaptea asta vreau să scriu despre sentimente, mai exact despre cum s-au simțit ele în sarcină, pentru mine. O intensitate teribilă mi-a făcut fiecare simțire să fie mult mai importantă...

Din aceeasi categorie...

  • Geanta bebe

    Acum câteva zile am întrat în posesia genții bebelușului, în ea voi pune bagajul de maternitate :)ușor ușor încerc sa îl fac. Am 35 de saptamani și la morfologia de trim 3 bebe este mai mic cu o săptă...
  • Morfologia și dublul test

    Ziua de azi a fost așteptată cu multe emoții!Am fost la medic pentru morfologia fetala de trimestrul 1 și pentru dublu test!🙏Totul decurge normal,ne dezvoltăm bine,creștem,testul de screening a ieșit ...
  • Bebe nu se arată

    Am fost la toate controalele dar niciodată nu am reusit sa ii vad fața completa a bebelinei 😅 tot timpul punea mânuța sa nu o putem vedea. Poza ce am pus-o acum este cea mai reușită dintre toate. De f...
  • Morfologia II

    Am fost ieri la medic pentru cea de-a doua morfologie. Nu ar fi prea multe de spus, totul a decurs minunat. Ne-am bucurat să ne vedem din nou fata🥰, mergem mereu împreună iar soțul intră cu mine în ca...
  • Morfologia de trimestrul 2

    Pe 21.12.2023 am mers impreuna cu sotul si Eva la morfologia de trimestrul 2. Pentru ca la Eva erau restrictii Covid ,sotul nu a putut fi prezent in cabinet la morfologie. Acum insa , am mers toti 3 s...
  • Prima ecografie

    Hei, puiule mic. Am fost la prima ta ecografie, esti doar un punctulet. Suntem foarte entuziasmați să te avem. Esti o minune pentru noi. Abia așteptam sa iti auzim si inimoara, si sa stim ca totul est...
  • Morfologie trim 2

    Astazi am fost la mult asteptata morfologie de trimestrul 2. A fost minunat si atat de emotionant sa imi vad fetita, sa aud ca totul este in regula. Urmeaza analizele si peste cateva saptamani verific...
  • Consult Trimestrul 1

    Hello, mămici! Astăzi am fost la consultul din trimestrul 1. Mii de emoții, am privit acel ecran cu sufletul la gură. Fluturașul meu pare atât de mare, dar de fapt el azi e exact cât o prună. 🥹 Deși s...
  • Control trimestrul 2

    Marti am fost la un nou control. Toata dimineata pana s-a terminat controlul am fost agitata, cu stari de anxietate. Era sa intarziem la medic si cel mare dormise tarziu. Abia l-am trezit dimineata. P...
  • Cea mai asteptata ecografie

    Buna mamici! De 36 de saptamani am asteptat ecografia aceasta. Niciodata pana acum nu a vrut sa stea la poza sau sa stea sa ii vedem fata aia micuta a ei. In sfarsit ieri doamna doctor a reusit sa ne...