Bloguri

Jurnal de sarcina

Bucurie fără margini

  • Viața ce creste în mine… asta simt, ăsta e primul meu gând. Am fost la a doua ecografie, astăzi am făcut 7 săptămâni și deja am început să mă documentez de ceea ce înseamnă un bebelus. Recomand cartea ,,Bebelușul meu înțelege tot’’ de Aletha Solter, este o lectură ușoară, dar care conține multe informații utile. Tot aici am aflat că atingerile si mângâierile sunt esențiale în primul an de viață, iar bebeluși pot crea conexiuni de atașament cu tatăl si cu mama încă din primele clipe de viața. Dragi mămici, nu știu cum sunteți voi, dar pe lângă stările de rău de la începutul acestei sarcini eu sunt foarte, foarte bucuroasă. Acum câteva zile am auzit pentru prima dată bătăile inimii bebelușului meu, ceea ce este minunat! Sunt încântată că este sănătos și că până acum s-a dezvolt bine, doamna doctor m-a felicitat de multe ori și părea și ea încântată de ce a văzut acolo. Sunt foarte fericită, mai ales că relația de cuplu începe să se schimbe de la bine în mai bine, partenerul meu este mai atent, mai grijuliu, a început să mă ajute mai mult la treburile casnice și este mult mai implicat în relația noastră de cuplu. Bebe, să știi ca noi toți te iubim și te așteptăm, așteptăm să te vedem, dar nu te grăbi, vrem să fii sănătos și să te naști la termin. Mulți pupici cu sclipici

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Alăptarea este magica

    Buna din nou, Am ajuns acasă, suntem bine amândouă, eu încă mai am dureri, operația mă ustură și pana mai ieri îmi era dificil să mă ridic din pat sau să dorm intr-o parte, însă am reușit să mă od...
  • Am născut

    Buna mămici O sa povestesc pe scurt nașterea bebelinei noastre deoarece suntem in spital acum și încă ne obișnuim una cu cealaltă. Am născut prin cezariana pe data de 11.04.23 la ora 22:45, după ...
  • Pisici și burtici

    Bună dragi mămici, Sunt iubitoare de pisici pe aici ? Eu de aproape 4 ani am două pisici și când am rămas însărcinată toate persoanele din jurul meu m-au asaltat cu diverse întrebări: ,,Mai ai pisic...
  • Pielea în timpul sarcinii

    Bună! Astăzi mă gândeam la pielea mea, la cât de frumoasa și strălucitoare era înainte de a rămâne însărcinată. In sfârșit reușisem să scap de acneea cu care m-am confruntat cam toată viața iar o data...
  • Săptămâna 39

    Dragi mămici sau viitoare mămici, Săptămâna 39 vine cu câteva schimbări în organismul meu. Nu mai pot mânca foarte mult, simt imediat senzația de plin, nu am arsuri deoarece bebe este coborâtă î...

Din aceeasi categorie...

  • Prima ecografie

    Hei, puiule mic. Am fost la prima ta ecografie, esti doar un punctulet. Suntem foarte entuziasmați să te avem. Esti o minune pentru noi. Abia așteptam sa iti auzim si inimoara, si sa stim ca totul est...
  • Morfologie trim 2

    Astazi am fost la mult asteptata morfologie de trimestrul 2. A fost minunat si atat de emotionant sa imi vad fetita, sa aud ca totul este in regula. Urmeaza analizele si peste cateva saptamani verific...
  • Consult Trimestrul 1

    Hello, mămici! Astăzi am fost la consultul din trimestrul 1. Mii de emoții, am privit acel ecran cu sufletul la gură. Fluturașul meu pare atât de mare, dar de fapt el azi e exact cât o prună. 🥹 Deși s...
  • Control trimestrul 2

    Marti am fost la un nou control. Toata dimineata pana s-a terminat controlul am fost agitata, cu stari de anxietate. Era sa intarziem la medic si cel mare dormise tarziu. Abia l-am trezit dimineata. P...
  • Cea mai asteptata ecografie

    Buna mamici! De 36 de saptamani am asteptat ecografia aceasta. Niciodata pana acum nu a vrut sa stea la poza sau sa stea sa ii vedem fata aia micuta a ei. In sfarsit ieri doamna doctor a reusit sa ne...
  • Scurtarea colului

    Într-una din nopți m-am trezit cu o înțepătură puternică în burtică și spate. Nu puteam respira, nici mișca. A durat câteva secunde și s-a oprit. A doua zi am plecat liniștită...
  • Bebe s-a intors deja, 28 saptamani

    Azi am plans de fericire! Maine fac 28 saptamani si bebe deja este intors cu capul in jos si este sub placenta. Toata sarcina am stat cu gandul la placenta care era joasa si acoperea colul. Acum nu ma...
  • Morfologia trimestrului 1

    Am făcut morfologia trimestrului 1 și domnul doctor a spus ca bebe este perfect și că nu se pune problema de sindromul Down sau de alte probleme. Bucuria este enorma ca este bine și se dezvolta frumos...
  • Greata si vizita la gineco

    Luni mi-a fost gretica destul de rau iarasi. Ziua de luni e horror aparent. Am mancat un noodle pack la lucru si apoi ne-am dus la mall si am luat ceva de la Falafel King si un ayran. Ala mi-a picat b...
  • Placenta anterioara

    Daca la primul copil am avut placenta anterioara joasa, acum la a doua sarcina nu este cu nimic mai diferit. Este tot anterioara si joasa...la morfologie am fost intrebata chiar daca nu am avut sanger...