Bloguri

Jurnal de sarcina

#rezistăm

  • Hello, noi ne topim de căldură, simt că nu mai pot. A devenit un chin și să merg până la magazin. Nu mai zic de cum am rezistat la evenimente, deși sunt o persoană căreia îi place să meargă la nunți sau alte evenimente, de această dată număram minutele să ajung înapoi în pat. Însă bebele a fost foarte activ, mi-a dansat în burtică pe toate melodiile. Sper să fie așa activ și afară. Am început să ne apropiem de final cu pregătirile pentru bebe, camera este cam gata, mai trebuie să vină scoica pentru mașină și un baby nest și bineînțeles copilul. Am pus pauză la cumpărat hăinuțe, o să luam mai multe după ce ajunge bebele, vedem cum ne încadrăm cu marimile. Cred că pentru prima dată am spălat haine cu așa o bucurie în suflet. 💙 Ceea ce mă bucură este că nu o să vină chiar pe canicula asta, sper să fie numai bună vremea când vine puiuțul. Nici prea rece nici prea cald. Acum se văd schimbările și de graviduță, o diferență este la nas 😂 este mare, la fel și picioarele au devenit foarte umflate, ca niște pâinici bine crescute și pufoase. Mă așteptam să apară dunga pe burtică, însă nu a apărut și nici pete pe față nu au apărut. Părul meu a avut un boost de creștere foarte fain, însă o să îl tund un pic când vine bebele, sper să nu îmi cadă. Poate aveți recomandări în privința asta. Voi ce ați făcut să nu aveți probleme cu căderea părului?

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Visul nostru devenit realitate

    Bine ai venit puiul nostru! Scriu acest blog la 2 săptămâni de la naștere, iar tot ce am de zis este că se merită fiecare secundă de așteptare. Nu a fost ușor, însă în momentul în care ai apărut pe lu...
  • Mulțumim pentru frumosul cadou!

    Bună tuturor, astăzi am primit un cadou foarte fain și anume gentuța bebelușului. Am rămas plăcut surprinsă de ce conține și cu siguranță abia aștept să le folosesc împreună cu bebe. Astăzi avem data ...
  • Încă o săptămână

    Hello dragilor, noi încă suntem în așteptarea bebelușului. Deși doctorul zice că poate veni oricând, el nu prea dă semne că vrea să vină. Îi place la mami în burtică 💙 Însă eu sunt un pic cu inima la ...
  • Bebele este gata să vină!

    Astăzi am fost la ecografia pentru 34 de săptămâni și am avut o mare surpriză. Bebelușul nostru este întors și pregătit de venire. Are vârsta biometrică de 38+2 zile și este foarte grăsunel. Mă bucur ...
  • Suplimente pentru sarcină

    Bună dragi mămici, vreau să vă povestesc despre suplimentele pe care le-am luat pe parcursul sarcinii. Primul control l-am avut la 6 săptămâni de sarcină, iar de atunci la recomandarea medicului am lu...

Din aceeasi categorie...

  • Grețurile din timpul sarcinii

    La 14 săptămâni, în perioada când nu puteam să mă gândesc la mâncare, dar îmi era foame, a făcut mama un borș de pește care mirosea foarte bine. Am pus jumătate de castron cu zeamă și o bucățică doarm...
  • Bebe si mama

    Ziua mult așteptată a venit! Astăzi plecam acasa ,inca putin si vom pleca. Mulțumesc lui Dumnezeu ca totul este bine! Suntem copleșiți de emotii,atât eu cât si soțul meu. Abia aștept sa ii vad reactia...
  • Eu cu bebe in spital

    Suntem bine! Eu si bebe suntem bine! Ziua mult așteptat se apropie, ziua in care vom pleca acasa. Maine daca este totul bine vom pleca acasa si in sfârșit bebelușul meu isi va întâlni si tatăl. La spi...
  • Sarcină alături de o pisică

    În general femeile fug de pisici în timpul sarcinii, sau cel puțin așa am întâlnit eu, însă multe nu se interesează suficient înainte de a da pisica afară din casă… mie nu mi-au ieșit la analize antic...
  • Viata in 3

    Odata cu nasterea s-a incheiat si capitolul viata in 2 dar si frumoasa si anevoioasa calatoria in luma gravidelor, pentru mine a fost o experienta frmuoasa dar si stresanta in acelasi timp deorce sarc...
  • Zilele dupa operație,nastere

    Clipele cu bebe sunt de nedescris, chiar daca suntem inca in spital ,nu contează atata timp cat suntem împreună. Ador sa stau cu bebele la pieptul meu si sa ii simt mirosul ,ador sa vad cum pot sa imi...
  • Am ajuns acasa cu bebe

    Pe 19 aprilie ne-am externat. Ne-au asteptat a maternitate tati si surioara ,impreuna cu nasii copilului. Eva era extrem de nerabdatoare. Ne-a asteptat cuminte si plina de emotii in fata maternitatii...
  • Prima zi dupa naștere

    Prima zi după naștere am stat-o la pat din cauza operației. Bebelina nu am avut-o cu mine dar macar m-am putut odihni dupa acel travaliu lung si chinuitor. Totusi azi-dimineață cand m-am trezit m-am s...
  • Despre zilele calduroase 🥵

    Buna tururor! Astazi stau la birou , beau o limonada si m-am gandit sa vorbesc despre zilele calduroase de vara. Pentru mine sunt cu adevarat o provocare. In trimestrul III de sarcina deja bufeurile ...
  • Confesiuni

    Fiecare sarcină aduce cu sine o combinație unică de bucurie și îngrijorare. Însă, atunci când te confrunți cu diabet gestațional, hipertensiune arterială și un risc crescut de pre-eclampsie, frica poa...