18 raspunsuri la acest subiect

[meme]

Liliana,ce-ti pasa,tu esti mama!Eu tot "papa" am ramas.M-am trezit intr-o buna zi ca Anca striga de zor "papa".Minune,fetita mea cere de mancare!M-am repezit cu castronelul cu papica,dar de unde,Anca mi-a intors capul.Pun castronelul pe masa,ies din camera si iar o aud strigandu-mi in urma "papa".Incep sa ma "prind".O pun sa spuna "mmmm"si ea imi raspunde "pppp".Se petrecea acum cateva luni.Acum poate sa-l pronunte pe "m",dar mama-i tot papa!

[liliana csaki]

Bey, cupilu' vorbeste limbi straine si nu te-ai prins, de fapt il striga pe tac-su.
In popor se zice ca in functie de ce cuvant zice prima data(mama sau tata), urmatorul va fi fetita sau baiat, la voi cre' c-o sa fie baiat. Sa nu-i zici lui Dan ce ti-am zis
va pup,

Pozele noastre

[sinzi_ana]

Am citit toate postarile voastre si nu pot sa spun decat Felicitari!!!
Fratii mamei mele, au peste 50 de ani, casatorii de peste 20 de ani si nici unii nu au copii. Au incercat si ei tot felul de tratamente si cauze, dar au refuzat sa infieze (cam batuti in cap dupa parerea mea!!!)
Acum deja li se pare ca e prea tarziu nici nu se mai gandesc ca ar mai putea deveni parinti. Am sa printez tot ce ati spus voi aici si am sa le dau de citit...poate...poate (ma fac si eu cu verisori, cam tarziu, dar niciodata nu e prea...)

Sinzi [avion]si David
Poze cu David la 19luni

[Kehleyr]

Nu am vrut sa postez nimic initial, dar atat de tare m-au impresionat cuvintele voastre, ale tuturor, ca simt nevoia sa o fac. Gestul facut de fiecare dintre voi este extraordinar si dovedeste suflete mari si pline de iubire . Nu am cuvinte sa va spun cat va admir pe voi toate pentru ce ati facut sau o sa faceti. Sunt atatia copii singuri pe lume care au nevoie de parinti, daca ar fi mai multi oameni ca voi poate ca ar fi mai putina nefericire pe lume. Nu stiu daca eu as fi avut curajul sa fac un asemenea pas si asta ma face sa ma simt mica si egoista... poate Dumnezeu nu da o asemenea incercare decat celor care stie ca vor avea puterea de a trece peste ea. Inca o data, toata admiratia mea sincera si cat mai multe bucurii de la minunile voastre . Dana si Stefania (27.06.2003) ----------------------------------------------------- "Life has more imagination than we carry in our dreams".

[Alexa Ioana]

fetelor, mi'au dat lacrimile citindu'va...sunteti minunate ! sa va traiasca copilasii, si sa fiti sanatoase si fericite, si sa va bucurati de ei si de familiile voastre implinite ! si noi ne dorim enorm un ingeras. sau poate 2... biologic vad ca nu reusim, dupa 3 ani. noi perseveram, dar s'ar putea ca intre timp sa urmam si noi acelasi drum... cred cu convingere ca, asa cum spuneati si voi, fiecare sufletel de copil are predestinat un parinte, care trebuie doar sa stie cum sa'l descopere... va respect si va admir pentru ce ati facut, dar mai ales pentru ca sunteti parinti. abia astept sa fiu si eu mama... sa va dea Doamne Doamne tot ce'i mai bun pe lume, dar mai ales sanatate alaturi de familie ! va pup, cu drag.

[oana_mm]

Sunt singura acasa si citesc mesajele voastre si plang ca un copil mic si prost care citeste o carte super-romantica si dramatica. Povestea Danielei este ... mai mult decat pot eu sa duc. Dar ... Diana!!! este super-fetita mamei ei!!! Povestea noastra??? Ne-am casatorit acum cinci ani. Ne-am dorit un copil imediat!!! Nu a venit! Nu am ramas insarcinata niciodata! Initial am dat vina pe relatia noastra sexuala care, desi ne iubeam foarte mult si ne simteam bine unul cu celalalt, traiul in aceeasi casa cu parintii mei nu era un factor favorizant pentru psihicul sotului meu. In urma cu trei ani, ne-am mutat in Bucuresti in apartamentul nostru personal. Atunci relatia noastra a inflorit si nu am mai putut spune ca acesta ar fi motivul! Mult asteptata sarcina se lasa in continuare asteptata. Nu exista luna in care sa nu plang in hohote si sa nu fac o adevarata tragedie din "acea" intamplare lunara. Viorel isi dorea copilul la fel de mult ca si mine, dar suferinta mea il facea sa tina in el toate astea pentru a nu-mi accentua mie durerea. Anul trecut in martie a nascut fina noastra si noi i-am botezat copilasul. Atunci a spus el pentru prima oara ca "pana la sfarsitul anului viitor, intr-un fel sau altul, vom avea si noi un copil". Atunci imediat am facut si eu cateva investigatii care mi-am spus ca FIV ar fi unica sansa. Aici m-am oprit si am inceput sa ii soptesc incet-incet la ureche lui Viorel ca ar fi cazul sa ne gandim la adoptie. Cand a inceput noul an, aveam atat de multe proiecte incat parea imposibil, mai ales pentru el sa ia macar in consideratie adoptia inainte de a le finaliza. Dar totusi, a facut-o. Astfel, intr-o dimineata am intrat pe net, hotarata sa public un nou subiect prin care sa cer informatii despre adoptie. Cand am deschis DC ce credeti?? In capul liste subiectul nostru favorit "M-am hotarat .... adoptie". Parca era acolo special pentru mine. Nu stiu daca fara Liliana si sfaturile ei m-as fi putut misca atat de repede. Pe 1 iulie am depus dosarul complet si pe 12 august ne-am adus sufletul acasa!!! Acum ... mai ramane sa finalizam ACELE proiecte care au picat pe planul al 10-lea!! Zambetul unui copil, al copilului tau este cel mai frumos lucru pe care o femeie poate sa il vada si pe care si-l poate dori. Nu imi imaginez ceva mai frumos decat un copil (sau poate chiar mai multi) care sa soarba din tine toata dragostea de care esti in stare. Deja ne gandim ca IN CEL MULT DOI ANI vom adopta o fetita. Eric trebuie sa aiba o surioara, nu-i asa?? E dreptul lui!!! Oana Melinte-Moraru http://www.lamaze.ro http://community.web...om/user/oana_mm

[irinacodrina]

Fetelor... sunteti extraordinare! Sunt la birou... si-mi dau lacrimile.. peste cata durere poate trece un om.. si cata iubire poate darui ... sa fiti fericite alaturi de sotii si copiii astia superbi! O meritati din plin! Deocamdata eu incerc sa raman insarcinata.. Dar ma gandesc serios la adoptie, desi nu pot inca sa pun in aplicare ideea. Deocamdata nu avem nici locuinta, nici macar lucruri ale noastre.ne mutam des, ca tiganii cu cortul... dar daca vom reusi sa avem si noi macar o garsoniera a anoastra, si pana atunci nu reusim sa facem noi un bb, sigur voi adopta, macar un copilas! Sotul era foarte reticent la inceputul casatoriei... dar acum, de cand vede ca nu e chiar asa usor sa faci propriul copil... deja nu mai comenteaza... deja e o posibilitate pe care nu o mai respinge.

[carmens]

La noi sansele de a avea un copil au fost din start 50%. In urma unei operatii de extirpare a unor chisturi ovariene doctorul a luat hotararea de a-mi extirpa si o trompa ( cica mi-ar fi scos-o si pe cealalta daca aveam copii). Asa ca au urmat 2 ani de incercari apoi am apelat la HSG unde am aflat ca singura mea trompa este infundata asa ca a urmat a doua operatie clasica. Am urmat tratamente de stimulare pentru ca ovarul unde aveam trompa era cam lenes. In vara lui '97 am ramas insarcinata fara sa mai sper, eram intr-o perioada mai agitata (casa noua, serviciu nou). Am urmat instructiunile doctorului si am facut toate analizele, inclusiv citologic si bacteorologic. Asistenta care mi-a recoltat analizele a facut exces de zel si a folosit clestele de col uterin si mi-a atins sarcina. La scurt timp m-am internat cu sarcina oprita din evolutie, in putrefactie(puteam da in septicemie). Au trecut anii am mai incercat tratamente,am facut investigatii. La inceputul acestui an ne-am hotarat sa mai fac o HSG si in functie de rezultat sa decidem ce facem. Trompa mea este super infundata si nu se poate interveni laparoscopic din cauza operatiilor clasice asa ca pe 10 mai m-am prezentat la DPC Neamt si am demarat actiunea de adoptie. Acum suntem in al noulea cer. Avem un copil extraordinar. Cam asta ar fi povestea mea. Carmen

[diu]

Salut fetelor! M-ati coplesit... Sunt foarte noua pe aici dar ma gindesc mult la ideea adoptiei. Sunt casa de 3 ani si nu am avut nici o sarcina. Sotul meu e putin retras si nehotarit la ideea asta, dar poate, poate... Sunteti foarte curajoase si eu ar trebui sa fiu cu atit mai mult cu cit lucrez ca asistent social intr-un centru si cunosc o fetita minunata, dar nu ma pot hotari. Cred ca nehotarirea sotului meu este decisiva pentru mine. Incerc sa-l lamuresc, dar nu vreau s-o faca doar pentru mine, ci vreau s-o iubeasca cu adevarat. Nu am facut analize speciale, ci doare analizele generale si uneco (amindoi) si stiu ca astea nu spun mare lucru, dar mi-e tare graza sa ma apuc de toate cele... Inca suntem destul de tineri, nu pot spune ca e foarte urgent, dar ma gindesc mult la un copilas. Pe de alta parte fetita mea din centru are 2 anisori, si ma gindesc ca poate e cam maricia. Nu stiu ce sa mai zic. Poate ma ajutati voi... diu