88 raspunsuri la acest subiect

[CorinaDani]

Fa-i analizele pentru giardia. Ceea ce descrii tu este specific si acestei afectiuni. Iti recomand sa faci analize de laborator succesive pentru ca de multe ori nu iese din prima analiza deci 2-3 analize succesive. Daca iese negativ cauta alt raspuns. 

Fetele mele s-au confruntat in mai multe randuri cu ceea ce descrii tu si de fiecare data a iesit pozitiv pt giardia (e drept ca uneori la al doilea sau chiar al treilea test succesiv). Trebuie sa mentionez ca de fiecare data am urmat toti tratamentul (adica fetele + eu +sotia) indiferent daca noua ne-a iesit sau nu pozitiv pentru ca altfel este riscul sa va transmiteti reciproc si cand crezi ca ai scapat iarasi incepe....

 

o completare, marius : pentru ca la coproparazitologic rezultatele pot iesi uneori fals-negative (recoltarea s-a facut intr-o perioada in care parazitul nu apare in fecale), recomand antigen giardia, este o analiza care se face din sange.

[marius]

o completare, marius : pentru ca la coproparazitologic rezultatele pot iesi uneori fals-negative (recoltarea s-a facut intr-o perioada in care parazitul nu apare in fecale), recomand antigen giardia, este o analiza care se face din sange.

Cu atat mai mult. Insa am remarcat simptomele descrise si automat mi-au adus aminte de noi.

[speedy@]

Buna ziua.

 

As avea o intrebare pentru mamicile mai cu experienta. Cam la ce varsta a inceput sa le creasca fetitelor par pubian?

Fetita mea are 7 ani jumatate si am observat 2-3 firicele rebele de par pubian; mai are cateva mici cosulete pe frunte (nu are sanii dezvoltati, nu ii miroase transpiratia). Am citit multe articole despre pubertatea prococe si m-am cam speriat.

Multumesc tare mult!

[greieras]

Buna ziua.

 

As avea o intrebare pentru mamicile mai cu experienta. Cam la ce varsta a inceput sa le creasca fetitelor par pubian?

 

 

La a mea acum la 10 ani a inceput sa se vada ceva.  Dar fetitei prietenei mele pe la 9 ani.

[mcoca]

Speedy, orice semn de pubertate inainte de 8 ani inseamna pubertate precoce. Trebuie sa mergi neaparat la medic sa i se faca o serie de investigatii :

- o radiografie a incheieturii mainii

- o ecografie abdominata a ovarelor

- masurarea hormonilor din sange.

 

Nu e de joaca cu pubertatea precoce. Cu cat este diagnosticata mai devreme cu atat e mai bine pentru fetita.

[zidigeo]

Interesant subiect, ma regasesc si eu in povestirile voastre despre adolescenta la 12-13 ani, nicidecum la 9-10 :(. dar, da am citit subiectul pentru ca ma voi confrunta si eu cu adolescenta asta timpurie la ambii copii. cu fetita am pretentia ca voi sti ce sa fac (dar mai am ceva, e de-abia la gradi), numai ca sunt total nepregatita cu baietelul care este....aproapa ACOLO. Si voi nu aveti aici nici o povestire legata de baieti . Are cienva ceva sfaturi in directia asta? O intimplare moralizatoare ceva?

[crystall]

Mda, pe mine ai mei, nici mama, nici bunica nu mă pregătiseră din timp.   

Și am avut prima oară un șoc, acum desigur râd în hohote la ce a fost.  
Terminasem cl. a 4-a, mergeam pe 10 ani, aveam o bună prietenă la bloc, F.,  împlinise deja 10 ani. Împreună cu alți copii ne jucam într-o zi de-a fața-ascunselea, noi două am fugit să ne ascundem; la un moment dat ne-a venit să facem pipi, și am mers într-o grădină a unui bloc alăturat să facem pp printre tufișuri.

Ok, și își dă F. chiloțeii jos, și văd o mare pată neagră acolo (părul pubian) .......m-am speriat și am tulit-o imediat acasă, plângându-mă maică-mii că uite, F are o ciupercă acolo jos, și să nu cumva să fac și eu     

[MamyMaria]

Buna Cornelia,

 

Am citit pe scurt povestea (mai veche) cu fetita ta, care trece prin perioada pubertatii -- care acum banuiesc ca are in jur de 12 ani. Cum au evoluat lucrurile in ultimii 2 ani?

Din experienta mea de mama de fetita care are acum 11 ani, pot spune ca pubertatea este o etapa de schimbari profunde, iar noi adultii / parintii avem tendinta sa fim rezistenti la schimbari - mai ales la cele care nu ne plac (e normal sa fie asa!). Cred ca primul pas este sa ne obisnuim cu ideea ca cei mici cresc (realizam brusc acest lucru cand surprindem noutati in gandirea si in comportamentul lor), ca se contureaza din multe puncte de vedere, ca devin din ce in ce mai independenti (din ce in ce mai putin dependenti de noi), in timp ce noi devenim din ce in ce mai perplecsi in fata transformarii lor. Eu incerc adeseori sa-mi amintesc din perioada similara prin care am trecut eu cand eram de varsta ei, ca sa pot intelege mai bine raspunsurile care incep cu DE CE ...? Cateodata ajuta, altadata imi gasesc scuza ca cele 2 etape se petrec in perioade si contexte complet diferite ... :). In orice caz, am observat ca prin amintirea propriei copilarii (etape, experiente, trairi, conflicte, bucurii etc.) devenim mai deschisi la ceea ce se intampla cu ei, mai aproape de ei si poate si un pic mai pregatiti sa participam activ la etapele prin care trece copilul si putem intelege si accepta mai usor schimbarile prin care trec -- poate chiar devenim mai pregatiti sa participam activ la aceasta transformare ascultandu-l, discutand cu el cum discutam cu un prieten, ca un parinte, cu empatie dar fara sa uitam rolul de parinte si diferenta de experienta care poate deveni (in ciuda aparentelor) un atuu pentru copil -- caci copilul poate prelua de la noi atatea lucruri de care poate noi ne-am lovit, fara sa stim cum sa le depasim mai bine, mai usor. In acelasi timp, trecerea timpului aduce multe schimbari de ambele parti, asa ca e necesar sa ramanem aproape de copil cand trece prin aceste schimbari, sa fim dispusi sa lasam cand este nevoie un pic mai mult de la noi pentru a fi alaturi de copil (si a-l face sa simta acest lucru), avand in vedere ca etapele prin care trece in perioada 9-15 ani implica schimbari profunde si cateodata bulversante pentru ambele parti.

Asta nu inseamna ca nu pot aparea tensiuni, diferente de opinie, poate chiar ambitii personale, sau reminiscente din vechile obiceiuri -- dar cum zice o vorba inteleapta: important in viata nu este sa nu avem necazuri, ci felul in care reusim sa le depasim, cu capul sus si cu zambetul pe buze.

Cred ca in relatia cu un copil, pasii mici si indreptati in mod consistent in directia cea buna (din toate punctele de vedere), se aduna si la finele fiecarei etape fac Diferenta mult dorita.  

[marius]

Buna Cornelia,

 

Am citit pe scurt povestea (mai veche) cu fetita ta, care trece prin perioada pubertatii -- care acum banuiesc ca are in jur de 12 ani. Cum au evoluat lucrurile in ultimii 2 ani?

Din experienta mea de mama de fetita care are acum 11 ani, pot spune ca pubertatea este o etapa de schimbari profunde, iar noi adultii / parintii avem tendinta sa fim rezistenti la schimbari - mai ales la cele care nu ne plac (e normal sa fie asa!). Cred ca primul pas este sa ne obisnuim cu ideea ca cei mici cresc (realizam brusc acest lucru cand surprindem noutati in gandirea si in comportamentul lor), ca se contureaza din multe puncte de vedere, ca devin din ce in ce mai independenti (din ce in ce mai putin dependenti de noi), in timp ce noi devenim din ce in ce mai perplecsi in fata transformarii lor. Eu incerc adeseori sa-mi amintesc din perioada similara prin care am trecut eu cand eram de varsta ei, ca sa pot intelege mai bine raspunsurile care incep cu DE CE ...? Cateodata ajuta, altadata imi gasesc scuza ca cele 2 etape se petrec in perioade si contexte complet diferite ... :). In orice caz, am observat ca prin amintirea propriei copilarii (etape, experiente, trairi, conflicte, bucurii etc.) devenim mai deschisi la ceea ce se intampla cu ei, mai aproape de ei si poate si un pic mai pregatiti sa participam activ la etapele prin care trece copilul si putem intelege si accepta mai usor schimbarile prin care trec -- poate chiar devenim mai pregatiti sa participam activ la aceasta transformare ascultandu-l, discutand cu el cum discutam cu un prieten, ca un parinte, cu empatie dar fara sa uitam rolul de parinte si diferenta de experienta care poate deveni (in ciuda aparentelor) un atuu pentru copil -- caci copilul poate prelua de la noi atatea lucruri de care poate noi ne-am lovit, fara sa stim cum sa le depasim mai bine, mai usor. In acelasi timp, trecerea timpului aduce multe schimbari de ambele parti, asa ca e necesar sa ramanem aproape de copil cand trece prin aceste schimbari, sa fim dispusi sa lasam cand este nevoie un pic mai mult de la noi pentru a fi alaturi de copil (si a-l face sa simta acest lucru), avand in vedere ca etapele prin care trece in perioada 9-15 ani implica schimbari profunde si cateodata bulversante pentru ambele parti.

Asta nu inseamna ca nu pot aparea tensiuni, diferente de opinie, poate chiar ambitii personale, sau reminiscente din vechile obiceiuri -- dar cum zice o vorba inteleapta: important in viata nu este sa nu avem necazuri, ci felul in care reusim sa le depasim, cu capul sus si cu zambetul pe buze.

Cred ca in relatia cu un copil, pasii mici si indreptati in mod consistent in directia cea buna (din toate punctele de vedere), se aduna si la finele fiecarei etape fac Diferenta mult dorita.  

Felicitari pentru mesaj!