193 raspunsuri la acest subiect

[Sara_Maria]

Buna, fetelor!

Fetita mea are 1 an si 9 luni... mie mi se pare cel mai destept, dragalas si scump copil din lume. As lauda-o tot timpul si de fata cu toata lumea si mai ales cu ea. Ma extaziasa tot ce face nou, orice mic progres. Cred ca si asta inseamna sa-ti iubesti copilul.
Eu o divinizez pe Sara mea!

Fireste asta nu inseamna sa nu ma controlez si sa ii vad si micile ei defecte. Nimeni nu e perfect, chiar daca pentru mine este omul perfect, este lumina ochilor mei si ea simte si stie lucrul asta, trebuie (este de datoria mea ca mama) sa o cunosc cat mai bine, astfel incat sa pot coordona relatia cu fiica mea pe termen lung in cel mai bun mod posibil si sa ii pot da educatia potrivita si adaptata la felul ei de a fi.

Sunt convinsa ca nu face nimic deosebit fata de alti copii, insa tot ce face ea pentru mine este ca o mangaiere calda, fiecare cuvant nou, fiecare zambet, fiecare gest, primii pasi, pe care cu emotie spun, ca tot alaturi de mine i-a facut. Acum eu sunt la serviciu si sunt invidioasa pe mama mea ca are sansa de a vedea ea progresele ei inaintea mea. Nu mai sunt eu cea care vede "prima..." sau "primul...", asta pentru mine e o frustrare.

Sunt nebuna oare si prea obsedata de fetita mea?

[MoniqueSta]

Credeam ca aici vin parintii care vor sa se laude si repede am venit si eu!

Glumesc.

Eu sunt mamica lui Teodor, care a inceput sa umble bine abia pe la 19 luni si nici acum nu vorbeste la fel de bine ca altii de varsta lui.

Din cercetarile mele, am descoperit ca de fapt dovezile unor capacitati iesite din comun sunt opusul a celor cu care se lauda parintii de obicei: copiii supradotati vorbesc mai tarziu, se dezvolta social mai tarziu decat ceilalti, in schimb au niste talente care nu sunt vazute decat de parinti sau de cei foarte apropiati.

Si mie imi place sa aud parinti vorbind cu dragoste despre copiii lor, dar ma irita cand sesizez ca vor cu tot dinadinsul sa se laude. Adica vorba lui Caragiale, orice ai discuta, se ajunge la "castravetele are 98% apa".

Pe de alta parte, stiu cata nesiguranta de sine aduce mai ales primul copil si incerc sa fiu intelegatoare. Sar eu cu complimentele prima, daca observ ca e ceva de complimentat la copiii celor din jur! Pentru ca vorba aia, o fi alti copii de complimentat, dar tot baiatul meu e cel mai cel!

[MoniqueSta]

Bedrosmart, m-a impresionat povestea ta, si pentru ca mi-am dat seama ca ma pot identifica cu anumite parti din ea. Chiar mi-am dat seama cat de diferit ma raportez eu la baietelul meu, pentru ca nu trec 10 minute sa nu ii spun cat il iubesc, cat e de destept si frumos!

Imi amintesc si eu cum mama mea mi-o tot lauda pe o vecina de bloc, si colega de clasa cu mine, cum stie ea sa spele haine! LOL Ce conta ca era eleva de nota 5, si ca mai tarziu nici macar liceul nu si l-a terminat, numai o scoala profesionala. Eu citeam pe rupte, scriam poezii, normal ca nu aveam timp sa spal haine! Si acum, dupa mai bine de 20 de ani, ce relevanta mai are talentul de-a spala haine, cu aparatura performanta care exista?! :)

Si eu zic: Doamne fereste sa creasca baietelul meu cu aceeasi nesiguranta cu care am crescut eu. A trebuit sa plec in lumea larga ca sa dovedesc ca POT sa fiu pe picioarele mele.

In fine, sa nu degenerez, dar cred ca are foarte mare importanta sa ne gandim la cum am crescut noi si sa nu repetam anumite greseli ale parintilor, mai mult dictate de societate.

[ina.click]

Nasa mea are o fata adolescenta.
Frumoasa, inteligenta, educata, cu bun simt, prietenoasa, populara in cercul ei de prieteni etc. Toate calitatile. Foarte modesta si retinuta in conversatie, fara a fi vreodata nesigura insa.
N-a fost crescuta cu "lungul nasului" traditional si invechit; dimpotriva, mama sa mi-a povestit ca in fiecare zi cand o lua de la cresa / camin, era o oglinda in hol in care o punea sa se uite. Si ii spunea: "sa nu uiti! esti frumoasa, esti desteapta, te iubesc! " iar ea repeta: " 'moasa, 'apta, 'ubec!"

Nu de fata cu altii e important sa ne laudam copilul cat este de fata cu el.

[Sierra]

Citat:

citat din mesajul lui Bedrosmart Sa va spun o poveste din copilaria mea: Mama avea un coleg si bun prieten cu o fata de aceeasi varsta cu mine. De mic copil si pana am devenit adolescenta, mereu auzeam de la mama: "Uite ce a mai zis/facut astazi Uca (asa o chema pe fetita). Tu de ce nu esti ca ea?" Fiecare cuvant nou spus de ea, fiecare gest, fiecare achizitie noua la scoala eraU pentru tatal ei ceva deosebit, ceva iesit din comun, care merita sa fie povestit plin de entuziasm si colegilor sau prietenilor. Ce sa mai, si eu eram convinsa ca U. e geniala in toate cele. Anii au trecut, am dat treapta I la liceu (asa era pe vremea mea). Intamplator, am dat amandoua la acelasi liceu, unul dintre cele mai mari si mai bune din Bucuresti: eu am intrat a 9-a (din vreo 300 de locuri si aproape 1000 de candidati), U. a 10-a . Nu stiu care a fost reactia familiei ei, dar mie mama mi-a zis: "Ei, da, dar Uca a luat medie mai mare decat tine la matematica" (sau romana, ca nu mai tin minte). In rest, n-am beneficiat de absolut nicio alta lauda sau apreciere pentru rezultatul obtinut (zic eu foarte bun. oricum muncisem foarte mult pentru examenul ala). Au mai trecut doi ani, am dat treapta a II-a de liceu si am ajuns (prin comasarea claselor) sa fiu colega cu fostii colegi de clasa ai lui U. (intre timp ea si familia ei emigrasera in Israel, dupa multi ani de asteptare, cum era pe vremea lui Ceausescu). Am devenit foarte buna prietena cu fosta colega de banca a "rivalei" mele (cel putin in ochii mamei) si, din vorba in vorba, am ajuns sa vorbim despre U.. Eu: "Dar U. era intr-adevar atat de desteapta, geniala, nu-i asa? Era cea mai buna din clasa, din liceu?" Raspunsul colegei: "Nu, nici vorba, de unde stii asa ceva? Era, sigur, o fata desteapta si la locul ei, dar nici geniala, nici cea mai buna din liceu, o adolescenta ca toate altele..." Parerea mea despre tatal lui U., care o lauda si, mai ales, o iubea atata: bravo lui! Sunt convinsa ca a crescut un copil plin de incredere in sine si cine sa-ti dea incredere in tine, daca nu proprii parinti?

Acum dau de mesajul tau, dupa doi ani....

Eu am cunoscut-o pe Uca, parintii nostri socializau: noi la ei, ei la noi, si impreuna la altii sau la mare. Ba chiar am luat-o pe urmele ei la acelasi liceu, eu am intrat cred un an dupa voi, locul 13.

Intr-adevar si tata venea acasa cu noutati asemanatoare despre ea, dar fiind cu un an mai mica imi erau prezentate/le luam altfel. Iar la capitolul laude cred ca taica-meu il taia pe taica-su!

Nu am pastrat legatura cu ea si nu am idee unde in lume este acum dar am auzit (pe aceeasi cale) ca s-a comportat in emigrare foarte responsabil.

Uca era o fata rezervata si retinuta (probabil ceea ce a vrut sa spuna colega de banca prin "la locul ei") desi avea multe calitati(era foarte buna la matematica si la engleza printre altele). In nici un caz nu a fost "o adolescenta ca toate altele." Avea ceva deosebit, si iti multumesc ca mi-ai amintit de ea.

In rest, perfect de acord, nu cred ca este corect sa se creeze false rivalitati, mai ales intre copii care nu se cunosc, in loc sa interactioneze direct si sa isi formeze singuri o parere. Daca un copil nu poate sa riposteze in cunostinta de cauza, aceea nu este competitie. Si desigur ca ai fi trebuit felicitata pentru performanta la treapta I, nu e putin lucru. Nu am inteles niciodata parintii care nu isi lauda copiii destul in particular, dupa cum nu ii inteleg nici pe cei care ii lauda excesiv in public.

[nicol_mami]

detest sa aud in parc ,pe strada la posta in magazin etc parinti care asi lauda la extrem copii,ca ei au facut ,ca ei sunt nu stiu cum ca nimeni nu  a mai vazut asa ceva , ca nimineni na mai fost ca el etc ,dragi parinti nu exagerati si proverbul romanesc   spune ca fieacare cioara e mandra de puiul ei dar  nu va dati mari pe spatele copilor ,si noi ceilalti parinti cu copii la fel ca ai vostri ne am putea lauda mai mult decat voi insa tine de bunul simt in rest nu zic o fii si copii geniali pe lumea asta .

[MariaG]

dragi parinti: laudati-va copiii! Nu (doar) la straini, ci in fata lor. Lasati-i sa stie ca vi se umple sufletul de bucurie fiecare realizare a lor: pentru ca si-au legat sireturile, pentru ca au mancat singuri, pentru ca si-au pus (in cele din urma) bluza cu fata in fata, pentru ca si-au scris numele corect, pentru ca au terminat de citit o carte, pentru ca sunt ai vostrii si daca nu ii laudati voi or sa caute toata viata confirmarea si nimic n-o sa fie suficient pentru a umple golul pe care l-ati lasat voi in urma. 

Luati exemplu de la parintii care isi lauda in prostie copiii si laudati-i!

Nu in nesimtire, adica nu va laudati ca al vostru alearga nu stiu cum unui parinte care are copilul paralizat, dar fiti mandrii de ei si lasati-i sa stie. 

Nu cadeti in capcana comparatiei (nici in sensul "al meu face asta, al tau nu???" nici in sensul "tu de ce nu esti ca X?"). Oamenii sunt prea diferiti ca sa conteze.

 

Cat despre cei care isi lauda prea mult copiii si devin penibili: ignora, ignora si, din nou, ignora. 

Parerea mea.

[ankutzy]

     Eu ma laud decat ca am un copil frumos, sanatos si foarte vioi. Pana la varsta de 10 luni nu vorbeste decat pe limba lui, nu merge decat in 4 labute, nu face la olita si ii mananca picioarele.

     Dar pot sa ma laud daca este de laudat ca a cazut de cateva ori din pat, urca in 4 labute treptele si le coboara in cap si pe burtica.

     Aud la mamici ca copii lor fac si aia si aia, vad si pe strada copii mult mai activi decat bebelusul meu si ma cam sperii ca al  meu nu face aia si cealalta dar ma gandesc ca daca este sanatos le va face cand va vrea el.

     Cu spalatul pe dintisori am inceput de la 6 luni si pe la 9 luni ii dau periuta si si-o baga singur in gurinta, nu ca s-ar spala dar stie ce sa fac cu ea si la ce trebuie folosita, mai mult mananca pasta de dinti decat si se spele, dar este un inceput.

[iri0505]

nici eu nu-mi laud copii...mint, ii laud de fiecare data cand dau de mamici care ma exaspereaza , care-si forteaza copii sa spuna nustiu cate poezii tuturor cu care se intalnesc intro zi, si fetita mea stie dar eu n-o fortez sa spuna, le spune singura prin casa cand se joaca....nu-mi compar copii intre ei daramite cu altii. Am nascut in aceeasi zi cu o verisoara de-a mea, ghinionul meu , de fiecare data cand vorbesc cu ea ma intreaba cati dinti are baietelul meu ca al ei are deja doi plus inca trei care trebuie sa-i iasa, bravo lui, iar rautacioasa de mine ii spune repede ca al meu n-are dinti dar in schimb merge de la 7 luni dea busilea si in picioare pe langa pat.....copii nu se compara, fiecare evolueaza in ritmul lui si DA toti avem cei mai cei copii si avem cu ce ne mandri

[diam]

Nu mi se pare nimic exagerat in a-ti lauda copilul, atat timp cât îți păstrezi verticalitatea și bunul simț. De asemenea nu mi se pare ca fac un lucru rau dacă îl laud atunci când e si el de fata sau daca il laud in public (bineinteles fara comparatii de tipul „cum ? al tau nu face x? al meu a facut de la z luni). 

Si mie mi s-a laudat o mamica cu o fetita mai mica cu cateva luni ca dani al meu, ca fata ei stie sa spuna o poezie, ca stie sa deseneze cercuri, sa faca bastonase si sa numere pana la 10. 

Replica a fost: minunat,al meu nu stie sa deseneze cercuri, nu stie sa numere, nu spune poezii (nici macar nu leaga cuvintele intre ele). Toate astea nu il fac mai putin important. Eu il iubesc la fel.