147 raspunsuri la acest subiect

[ralualexandrei]

Am sa Va spun cum vad eu problema din punctul de vedere al unui copil adoptat.Adolescenta este plina de furtuni emotionale prin care am trecut si eu insa constanta vietii mele a fost iubirea parintilor,stiam ca sunt iubita neconditionat si indiferent ce as face mama si tata vor fi alaturi de mine,asa ca nu aveti de ce va teme.Fiti sincere cu copiii,fiti alaturi de ei fara rezerve si totul va fi bine.

In cazul meu ,parintii biologici m-au luat la ei la varsta de 12 ani deorece dosarul adoptiei nu fusese finalizat si legea le-a permis .Urmau sa mai aiba un copil si aveau nevoie sa-l creasca cineva si pe acela.Am suferit enorm cand am fost despartita de mama si tata si mereu faceam ce faceam si fugeam la ei,cu tot dorul de ei am stat totusi alaturi de biologici deorece prinsesem drag de micutul nou nascut care era atat lipsit de iubire si protectie.

La 17 ani am fugit de la ei definitiv si mi-am inceput viata de adult,la 18 am intalnit pe cel ce astazi imi este sot si ne-am mutat impreuna.Pe Raducu sotul meu l-a indragit din prima clipa asa ca vacantele si weekendurile si le petrecea cu noi .Biologicii nu au avut nici o obiectie,cred ca de fapt au fost usurati ca scapa de o povara.Noi il imbracam,noi ii cumparam rechizite,cu noi a vazut marea prima data ,noi l-am invatat sa inoate,etc.

De-a lungul timpului noi (la fel ca si parintii mei)i-am lasat libertatea de a alege cu cine si unde vrea sa stea,nu i-am vorbit de rau pe cei ce l-au nascut,nu i-am judecat de fata cu el,insa el a decis cine ii sunt parintii asa cum am decis si eu la timpul meu.Legea nu mi-a permis din pacate sa-l adopt deoarece ii sunt sora insa actul acela nu are nici o importanta pt noi astazi deoarece sufletul nostru l-a adoptat demult. Sinceritatea si toleranta cred ca a fost cheia reusitei noastre.



pt voi toate MAMELE.



Andra ,mamica de 3+1 album no1 albumul no2



Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

[erato]

Raluca[flo]pt tine.

Vreau sa fiu mama

[marumiha]

Parerea mea e ca un copil daca creste intr-o fam.armonioasa ,are o viata linistita ,parinti care-l sustin, il iubesc ,si ii spun de la inceput adevarul despre viata lui ,atunci cind o sa fie mare poate ca curiozitatea o sa-l impinga sa stie si sa caute cine l-a nascut ,asta pt.o liniste interioara .Ceea ce va decide la 20 de ani, nu putem sa stim pt.ca fiecare sintem unici ,avem caracterul nostru ,pregatirea proprie si cine poate sa stie ce -ti trece prin cap la momentul respectiv.E prea devreme sa ma gindesc ce va face copilul meu peste mult ani.





mami di Marco



Poze

[innesutz]

am si eu o intrebare/curiozitate adresata persoanelor care au trecut prin proceedeul de adoptare .... din cate stiu este destul de dificil...am citit una alta si pe alte sit'uri si dupa cum arata legislatia cred ca sansele pentru o mama singura sunt si mai mici ....am un baietel de 5 ani sunt singura si mereu mi.am dorit cel putin inca un copil...nu spun ca nu e posibil ca in viitor sa mai am unul ..inca nu stiu ce imi rezerva viitorul ..dar mi.as dori foarte mult sa pot adopta unul ....mi se pare ca sunt atat de multi copii care au nevoie de dragoste si de o familie iubitoare ....si totusi nu inteleg de ce e asa complicat cu adoptia la noi ...nu cred ca le e mai bine in centre decat intr.o familie chiar si formata numai dintr.un parinte....sincer credeti ca am sanse?

[analias]

Citat:

citat din mesajul lui innesutz am si eu o intrebare/curiozitate adresata persoanelor care au trecut prin proceedeul de adoptare .... din cate stiu este destul de dificil...am citit una alta si pe alte sit'uri si dupa cum arata legislatia cred ca sansele pentru o mama singura sunt si mai mici ....am un baietel de 5 ani sunt singura si mereu mi.am dorit cel putin inca un copil...nu spun ca nu e posibil ca in viitor sa mai am unul ..inca nu stiu ce imi rezerva viitorul ..dar mi.as dori foarte mult sa pot adopta unul ....mi se pare ca sunt atat de multi copii care au nevoie de dragoste si de o familie iubitoare ....si totusi nu inteleg de ce e asa complicat cu adoptia la noi ...nu cred ca le e mai bine in centre decat intr.o familie chiar si formata numai dintr.un parinte....sincer credeti ca am sanse?

Eu am adoptat singura fiind. Si nu mi-a spus nimeni ca as avea sanse mai mici decat cuplurile. E drept ca psihologul de la DGPC a incercat la inceput sa ma descurajeze (ca e fff greu sa fii mama singura, ca nu voi face fata, ca voi ajunge in situatia de a imi cauta disperata un partener doar pentru a nu mai fi mama singura etc). Insa cum nu am avut niciodata complexe sau angoase ... am lasat-o sa isi termine discursul si atat. Au trecut cativa ani de atunci. Nu zic ca este extrem de usor, dar nici teribil de dificil. Viata mea e atat de plina, incat nu am timp de caderi nervoase, stari anxioase sau depresive, disperare etc. Nu minimalizez importanta tatalui in viata unui copil, ba din contra. Dar daca nu-i ... nu-i. Sunt insa si alte aspecte care trebuie luate in calcul: latura materiala/ financiara, timpul liber, flexibilitatea, restul membrilor familiei etc.

La multi ani de 1 iunie tuturor copiilor! Sa fie sanatosi, fericiti si sa va bucurati alaturi de ei!

[BebeAnda]

Nivelurile de întelegere a adoptiei la copii
Nivelul 0: 0-4 ani
Copiii nu înteleg adoptia. Totusi, aceasta etapa nu este lipsita de importanta sau de sens. În aceasta
etapa, copiii învata sa împarta în categorii si învata sa eticheteze ce este pozitiv si ce este negativ. Ei
vor învata, din indiciile nonverbale ale celor din jur, daca adoptia e un lucru bun sau rau. Sarcina
parintilor în aceasta perioada este sa se obisnuiasca cu folosirea cuvântului "adoptie" si sa înceapa sa
se simta relaxati când se abordeaza subiectul adoptiei.
Nivelul 1: 4-6 ani
Copiii nu fac diferenta între nastere si adoptie ca mod de a intra într-o familie. Pentru ei, nasterea si
adoptia sunt echivalente sau cred ca toti copiii se nasc cu niste parinti, apoi pleaca sa locuiasca cu altii.
Copiii trebuie sa fie pregatiti sa raspunda întrebarilor altor copii. Parintii trebuie sa le ofere o poveste
simpla, cum ar fi: "Maria era prea tânara ca sa fie mama. Ea i-a ales pe Mama si pe Tata sa-mi fie
parinti fiindca stia ca voi fi întotdeauna special pentru ei."
Nivelul 2: 6-8 ani
Copiii fac o diferenta clara între adoptie si nastere ca moduri alternative de a intra într-o familie si
accepta relatia cu familia adoptiva ca fiind permanenta, dar nu înteleg de ce. Au dobândit o cunoastere
a ceea ce înseamna biologic. Parintii simt nevoia sa împartaseasca copilului informatii concrete
(explicatii mai sofisticate vor fi oferite în urmatoarea etapa). Copilul are nevoie sa înteleaga natura
relatiilor din cadrul familiei adoptive, permanenta acestora, motivele adoptiei si motivele parintilor
biologici de a renunta la copil. Copilului trebuie sa i se permita sa-si exprime sentimentele daca pare sa
fie în dificultate.
Nivelul 3: 8-10 ani
Copiii fac diferenta între adoptie si nastere dar, acum, încep sa puna în discutie permanenta relatiei
parintele adoptiv-copil. Parintii biologici sunt vazuti potential ca revendicându-si copilul, la un
moment dat, iar familia adoptiva este vazuta potential ca destramându-se, ceea ce ar duce la abandonul
copilului. În aceasta etapa copiii încep sa simta empatie fata de alti oameni si multi încep sa-si faca
griji pentru parintii lor biologici, pentru cei adoptivi etc. Ei înteleg ca atât parintii biologici, cât si cei
adoptivi, au simtit în trecut ce înseamna pierderea, iar acest lucru poate ca îi afecteaza. Aceasta etapa
de „suferinta a adoptiei” implica o întelegere mai profunda a adoptiei de catre copil. În aceasta etapa,
parintilor li se cere sa ia initiativa de a-si ajuta copilul sa înteleaga mai porfund adoptia. Ei trebuie sa
fie capabili sa încurajeze copilul sa-si exprime sentimentele. În aceasta etapa, copilul adoptiv are
nevoie de sensibilitate, rabdare, acceptarea sentimentelor sale si sprijin din partea parintilor.
Nivelul 4: 10-12 ani
8
Descrierea data de copil relatiilor din cadrul familiei adoptive este caracterizata de un simt al
permanentei cvasilegal - invocând figuri autoritare precum judecatori, avocati, doctori sau asistenti
sociali, care, într-un fel, "fac" relatia parinte-copil permanenta.
Nivelul 5: peste 12 ani
Relatia din familia adoptiva este caracterizata acum ca fiind permanenta, implicând transferul legal al
drepturilor si/sau al responsabilitatilor fata de copil de la parintii biologici la cei adoptivi.
Preluat din materialul de seminar elaborat de Brodzinsky, 1990
-sper sa va fie de ajutor...mai am ptr voi lik-ul de pe care am luat aceste randuri:
http://www.adoptiiro...e din carti.pdf

[anca_nicolae]

Foarte interesant articolul scris de bebeAnda



Eu am sa va spun pararea mea, din banca celor adoptati.



Mai intai, cine doreste sa citeasca pe scurt, rezumatul meu este la:



http://forum.desprec...642&whichpage=5



Acum, parerea mea despre varsta optima cuprinde 3 aspecte:



1. Este sau nu ok sa spunem copiilor ca sunt adoptati [ati citit SI despre parinti care vor sa duca secretul cu ei in mormant...]

2. Este sau nu ok sa spunem copiilor despre parintii biologici [acolo unde s-ar putea cunoaste]

3. Varsta.





1. Parintii adoptivi ar trebui sa spuna copilului ca este adoptat, din 2 categorii de motive:



A. INCREDEREA in iubire traita in adevar. Oricat cineva ne spune/arata ca ne iubeste, daca, peste niste ANI, constatam un lucru ASCUNS, prima tendinta ar putea fi senzatia de "fake" despre anii derulati. Aceasta tendinta este si la capitolul adoptie, dar chiar si la cupluri, cati dintre noi ne-am simti confortabil stiind ca partenerul nostru ne-a tinut ascuns, atatia ani, un secret?



Oricat acel parinte va explica adolescentului/tanarului ca a tinut ascuns secretul adoptiei pentru ferirea copilului de soc emotional, de frica, etc, o urma de regret ramane.



De aceea, o varsta intre 4-7 ani mi se pare ok, pt ca, pe de o parte, asa cum a scris si bebeanda, socul nu este mare, vestea poate fi [INCA] inglobata intr-o poveste frumoasa, calda, si pe de alta parte nici nu s-au acumuluat prea multi ani de "secretosenie". La acea varsta, cumva, parintii adoptivi pot transforma momentul vestei intr-o oportunitate de imprietenire cu copilul, de "echipa".



B. Motiv pur medical. Eu personal m-am ciocnit de N ori, la medic, de intrebarea: boli in familie. Si ani de-a randul am enumerat bolile parintilor mei [cei adoptivi...], nestiind ca sunt adoptata. Si consider ca, acei medici au fost indusi in eroare, fara voia mea, si poate in defavoarea mea. Poate, daca ar fi stiut ca parintii naturali avusese suferinta x, y, poate conduita medicala fata de mine ar fi diferit. De aceea, nu cred ca este corect fata de copil sa-l lasam sa traiasca ani de zile intr-o "ceatza".





2. DUPA CE un parinte adoptiv trece de primul punct scris de mine, ajunge la a 2-a intrebare... Motivul pentru are consider ca parintii adoptivi ar trebui sa spuna copilului despre parintii biologici este GRIJA pentru copil. Grija fata de viitorul lui, pe plan social-financiar, si grija fata de universul lui afectiv. Si anume:



A. Grija fata de viitorul social-financiar:



NIMENI nu poate stii cat traieste, de aceea, existenta unui parinte biologic ar trebui receptata de catre parintele adoptiv ca un potential ajutor in plus, in viitor, in vreun caz greu pt parintele adoptiv. Probabil multi dintre paritnii adoptivi "isi lasa nadejdea" in rudele lor, daaar, nu se stie niciodata 100% cat de bine vor fi "preluati" copiii infiati, de catre rude, in vreun caz neferict cand paritnii adoptivi dispar... Un potential ajutor in plus nu strica sa existe.

In cazul meu, dupa ce si al 2-lea parinte adoptiv s-a dus, :(, rudele lor [adica 1 unchi si 2 matusi] au cam taiat dialogul cu mine.., mai ales ca una din matusi avea datorie la bietul tata de niste milioane bune... Mi-au zis scurt: eu fatza de taica-tu aveam datorie, tu, la urma urmei, nici nu esti nepoata noastra naturala, asa ca ce datorie... Ura si la gara. Nu m-au mai sunat niciodata, parca nici nu as fi existat, DESI, 34 de ani, parintii mei adoptivi + mine am avut relatii bune, de vizita, cu rudele...



Deci, am ramas SINGURA, FARA nici o "ruda". Poate, o vorba in plus, de la un parinte natural, asa, ca de la un prieten/cunoscut, nu mi-ar fi stricat. Poate.



B. Grija fata de universul afectiv al copilului:



NIMENI nu poate garanta ca un parinte adoptiv va fi 100% compatibil cu persoana/copilul infiat. Oricat iubim, compatibilitatea nu tine doar de gandurile si sentimentele noastre. Ar fi ff simplu daca ar fi asa, dar nu este. Si chiar daca un parinte adoptiv este fff compatibil cu puiul lui adoptat, nu poti DECIDE ca parintele natural nu ar putea fi, SI el, un prieten, un apropiat copilului. Daca parintii adoptivi ar permite copilului sa-si cunoasca parintii naturali [desigur, doar cand toata lumea implicata doreste], atunci, acel copil poate fi MAI BOGAT. Mie mi-a aparut ideea asta in minte cand o prietena a mea fb s-a casatorit, parintii ei erau divortati si fiecare recasatorit, dar toti in relatii fff bune, si, la nunta, la masa mirilor, in loc de scaune pt 2 miri si 4 parinti au cerut scaune pt 2 miri si 6 parinti. Patronul localului nu pricepuse de ce, iar prietena mea i-a zis: pt ca eu sunt mai bogata, am 4 parinti, nu 2 :). Sigur, pentru ea, mama si tata sunt doar parintii ei, dar, in timp, si sotii actuali ai parintilor i-au devenit f apropiati, sunt PRIETENI!



Copilul adoptat creste, devine adolescent, devine tanar, cu n probleme, intrebari, si oricat ne-am dori noi, ca parinti [adoptivi sau naturali] sa fim MEREU "duhovnicii" copiilor, vor exista poate si momente cand copilul va prefera sa discute o chetsie cu altcineva, nu cu parintele. Si, atunci, de ce sa ii retezam copilului "sansa" de a discuta acel ceva cu parintele natural, in cazul cand acela este un prieten pentru copil?



De aceea zic eu ca frica parintilor adoptivi de a nu-si "pierde" copiii zicandu-le depsre adoptie si paritnii naturali ar trebui sa fie dimunata de GRIJA parintelui pentru copil. Dar grija in sensul mai profund, nu doar de ocrotire/balon/ascundre/telefon dat la secret/etc.



Eu, dupa cum am pove in rezumatul de la capitolul parintilor singuri, am cautat-o pe mama mea naturala la varsta mea de 28 de ani. Am plecat, in acea zi, cu:

- gandul CLAR de a o CUNOASTE, FARA reprosuri, am simtit ca nu pot estima vreo vina pana nu cunosc detaliile;

- SPERANTA ca vom fi prietene, adica un acel cineva cu care, 1 data la 2-3 saptamani, vorbesti, pe scurt, sau pe lung, despre viata...



Ea nu a dorit acest lucru :(. Consider ca ACUM, la varsta adulta a amandorura, m-a abandonat, nu atunci la 16 ani. ACUM depindea de ea, atunci nu. Regret ca nu am reusit sa o "determin" sa fim prietene. Intr-o alta postare va voi da, pe scurt, niste mailuri... As fi dorit sa imi largesc universul meu afectiv, FARA a ii parasi/insela pe mama si tata. Mama si tata MEREU sunt cei care te cresc, si te iubesc.



3. Varsta



Probabil 4-8 ani.



pt toti!



Poze cu noi



[zana]Veronica-Elena 14 ani, [bascket]Tudor-Iulian 11 ani, [auto]Robert-Adrian 2 anisori

[anca_nicolae]

uuups, acum am observat, am scris la un subiect neatins din vara lui 2011



Cine stie daca mai citeste careva pe aici :)).



O spata buna tuturor!



Poze cu noi



[zana]Veronica-Elena 14 ani, [bascket]Tudor-Iulian 11 ani, [auto]Robert-Adrian 2 anisori

[marumiha]

anca_nicolae-

Citat:

uuups, acum am observat, am scris la un subiect neatins din vara lui 2011 Cine stie daca mai citeste careva pe aici :)).

Bine ai revenit-postarile tale sint f.interesante si eu personal imi aduc aminte de tine cu multa placere.

Chiar ma gindeam de ce nu mai scrii aici.





Mami di Marco



Poze

[anca_nicolae]

marumiha



ai sa razi, dar culmea e ca eu PT TINE am scris aici, adica m-am uitat la subiecte active, si, la capitolul cu adoptia, am vazut numele tau la un subiect, nu mai retin, si mi-am amintit cand am scris atunci, anul trecut, despre acea mamica ce voia sa infieze, etc..., si, ca sa "te reintalnesc", am zis ca azi simt si vreau sa scriu despre adoptie. Dar, uitandu-ma la titlul subiectelor, mi s-a parut mai interesant acest titlu, si am scris aici, fara sa ma uit ca era subiect "vechi"...



Si acum pac, chiar TU m-ai vazut si mi-ai raspuns :))



Deci, scop atins, te-am reintalnit :))







Daca vrei, pentru tine in mod special, si pt orice mai vrea, am sa-ti dau aici cateva pasaje de mail intre mine si mama mea naturala. vrei?



Poze cu noi



[zana]Veronica-Elena 14 ani, [bascket]Tudor-Iulian 11 ani, [auto]Robert-Adrian 2 anisori